Cum se scoate guma de mestecat de pe haine
Te-ai asezat unde nu trebuia sau pur si simplu ai avut nenorocul sa ti se intample: ai guma de mestecat pe haine. Probabil ai incercat din rasputeri sa o inlaturi, dar, orice ai face, tot ramane o pata acolo.
In loc sa te enervezi si sa iti tai sau sa iti arunci hainele la gunoi, de ce sa nu incerci niste metode care sa te ajute sa rezolvi rapid aceasta problema?
Iata cateva idei despre cum poti sa scoti guma de mestecat de pe haine.
1. Ingheata hainele
Impacheteaza haina pe care s-a lipit guma de mestecat in asa fel incat aceasta sa fie la exterio si las-o in congelator cateva ore. Guma va ingheta, iar tu o vei putea inlatura cu un cutit. Ai grija, insa, sa nu tai si hainele! Dupa aceasta, ele tale vor fi gata de purtat din nou.
2. Fierbe hainele
Pune apa la fiert si apoi pune haina de care s-a lipit guma de mestecat in apa foarte fierbinte. Ofera-i si gumei de mestecat putin timp pentru a se inmuia, apoi va fi gata de inlaturat. Ia o periuta de dinti sau un cutit neascutit si curata aria unde s-a lipit guma, pana ce aceasta se dezlipeste.
3. Foloseste spirtul
Spirtul este usor de folosit pe haine, deoarece nu pateaza si nici nu decoloreaza. Pentru a scoate guma de mestecat de pe blugi, tricou sau orice alt articol vestimentar, toarna spirt pe un burete de vase. Freaca bine cu buretele zona unde s-a lipit guma, apoi asteapta cateva minute, pentru ca spirtul sa aiba efect.
Dupa ce asteptarea s-a terminat, ia o lingura sau o spatula si inlatura guma. Ar trebui sa fie foarte simplu. Dupa aceea, baga haina la spalat.
4. Calca hainele
Asaza pe masa de calcat o coala de hartie. Pune peste aceasta haina de care ai avut ghinionul sa se lipeasca guma de mestecat si calc-o asa cum ai face-o in mod normal. Guma de mestecat ar trebui sa se lipeasca de coala de hartie, iar haina ta sa ramana numai buna de purtat.
Daca au mai ramas urme de guma de mestecat pe care calcatul hainei nu le-a putut inlatura, poti sa o pui la spalat, iar apoi va fi ca noua.
5. Foloseste banda adeziva
Trebuie sa ai prin casa niste banda adeziva. Taie o bucatica si lipeste-o pe guma de mestecat de pe haine, apasand puternic. Incearca sa acoperi toata zona unde se gaseste guma si ai grija sa iti ramana si o bucatica de banda de care sa poti trage.
Tot ce mai ai acum de facut este sa tragi repede si puternic de banda adeziva. In mod normal, ar trebui sa se dezlipeasca odata cu guma de mestecat si sa iti lase haina ca mai inainte. Daca totusi n-a putut fi scoasa in totalitate prima data, mai taie o bucatica de banda adeziva si repeta instructiunile.
Dupa cum ai putut citi, exista destule metode de a scoate guma de mestecat de pe haine. Alege una dintre ele si bucura-te de piesele tale vestimentare cat mai mult!