Lemnul - o alegere ideală pentru designul casei și al grădinii

Joi, 03.08.2017
de Andreea Marinescu

Nu e noutate faptul că în ultimul timp s-a înregistrat o evoluție spectaculoasă a utilității lemnului. De la construirea caselor din lemn și până la decorațiuni de exterior sau de interior, lemnul câștigă tot mai mult teren comparativ cu alte materii prime. Și nici nu este de mirare acest lucru, tocmai datorită avantajelor evidente care l-au consacrat, printre acestea numarându-se: naturalețea, căldura, atmosfera pe care o creează și designul.

decoratiune gradina

Casele din lemn s-au reinventat, trecând de la stilul tradițional la unul modern, cum este exemplul caselor modulare sau al celor in stil mediteranean.

În ceea ce privește designul interior, s-au conturat mai multe stiluri. Fiecare este special în felul său și se folosește de lemn într-un mod original. Se remarcă cu precădere stilul modern (cu accent pe linii rafinate, siluete minimaliste și forme naturale), cel industrial (utilizează oțelul în combinație cu lemnul), nautic (mobilier de lemn nefinisat, în general de culoare albă), rustic (inspirat de piesele de mobilier din lemn pe care le găsești într-o fermă sau o casă țărănească) și urban (provine de la designerii moderni și este o fuziune de trăsături diferite, opuse și complementare).

 decoratiune din lemn pentru casa

Foarte importantă este utilitatea adusă de lemn în ceea ce privește designul exterior. Grădina poate fi transformată radical datorită aportului pe care îl are lemnul în designul acesteia. Diversitatea este cuvântul ce caracterizează cel mai bine acest aport. Astfel, din lemn se poate construi mobilier de grădină, dar și diverse decorațiuni sau elemente funcționale.

În ceea ce privește mobilierul din lemn pentru grădină, se pare că acele culori pe care le asociem cu natura nu se vor demoda niciodată (verde, alb, gri, crem). Dar, pe lângă acestea, încep să-și facă simțită prezența și contrastele mai puternice precum galben, turcoaz sau roșu. Grădina devine astfel o extensie subtilă a decorului de interior.

Referitor la mobilierul de exterior, se remarcă în special paleții. Deși, la prima vedere, paleții din lemn par a fi obiecte anoste și neinteresante, ei pot fi transformați în adevărate bijuterii. Aceștia pot lua diferite forme, fiind vopsiti, sculptați, tăiați sau legați astfel încât să se transforme în paturi, fotolii, leagăne, măsuțe de cafea, suporturi, rafturi etc. Iar avantajul lor este dublu: design atractiv și costuri reduse.

 decoratiuni de gradina din lemn

 Paleții din lemn se pot utiliza și ca suporturi în care se pot planta flori, fructe și legume. Paleții reprezintă unul dintre cele mai ieftine materiale care se pot achiziționa pentru a realiza proiecte creative. Și, în plus, arată foarte bine! Paleții din lemn ce au o astfel de funcționalitate pot conduce la idei inedite, ușor de materializat. În general, procesul de plantare se face sub formă de grădini verticale.

 decoratiuni de gradina

Simplitatatea este cheia în amenajarea oricărei grădini, unde există avantajul ca, pe lângă mobilier, se poate juca cu diverse detalii naturale disponibile. În acest sens, există 2 idei foarte utile pentru a folosi lemnul pentru design. Un prim exemplu este acela al butoaielor din lemn. Butoiul din lemn este un element decorativ excelent, dacă se combină cu florile. Se pot confecționa bănci de grădină din doage de butoaie, se poate crea iluzia unor flori care curg, se poate construi o fântână arteziană folosind unul sau mai multe butoaie din lemn... există multe variante.

decoratiune de gradina

Al doilea exemplu este acela al buștenilor și lădițelor din lemn. Aceștia pot ajuta la construirea de obiecte decorative variate, care ajută la înfrumusețarea grădinii.

 trenulet de lemn pentru gradina

Și mai vorbim și de accesorii și decorațiuni pentru grădini rustice. Acestea se pot achiziționa de la magazine sau producători specializați, care dispun de o gamă variată de  mobilier si accesorii din lemn. Pentru că stilul rustic își are rădăcinile în așezările rurale, pentru a produce parțial atmosfera grădinilor tradiționale, se recomandă obiecte care aparțin peisajului rural: căruța, fântâna, roaba, butoi etc.  Decorațiunile din lemn vin să completeze spațiul de relaxare, adaugându-i forme pline de armonie.

suport flori gradina

În final, nu trebuie să uităm de protejarea mobilei din lemn pentru grădină, astfel încât ea să reziste cât mai mult și să ne încânte privirea. În acest sens, se folosesc produse de calitate, de categoria uleiurilor și lacurilor de protecție.

Acest articol a fost prezentat de echipa AfaceriLemn.ro, una dintre cele mai mari platforme ale firmelor ce realizează produse din lemn.

AfaceriLemn.ro - bursa industriei lemnului

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

Cauta un furnizor in zona ta

Ai nevoide de un SFAT?

Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

întreabă

LIKE si intra in universul divelor!