Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Obiectul care nu ar trebui să lipsească din nicio casă

Joi, 18.10.2018
de Andreea Baluteanu

Ne umplem casele până la refuz cu gadgeturi și electrocasnice, dulapurile cu haine croite după ultimele tendințe, dar, din păcate, puține dintre noi ne putem mândri că posedăm obiectul despre care vom discuta azi. Iar această greșeală se poate dovedi extrem de tristă, pentru că ne va sărăci spiritual și emoțional și va ajunge să ne înstrăineze de originea și valorile noastre.

Nu te mai ținem în suspans și îți spunem de pe acum despre ce e vorba: harta României. Dacă ochii nu ți-au alunecat deja mândri spre perete sau spre bibliotecă, avem pentru tine cea mai bună recomandare, care te va cuceri în rândurile de mai jos. Nu ne lăudăm, dar te rugăm să te pregătești deja pentru a fi impresionată!

Ce nu trebuie să lipsească din nicio casă de român

Ce reprezintă România pentru tine? Dacă e țara din care abia aștepți să fugi spre meleaguri mai promițătoare, harta răzuibilă pe care ți-o prezentăm azi îți poate deschide ochii spre un tărâm aproape magic, pe care mulți dintre noi l-am uitat sau l-am îngropat sub un munte de așteptări deșarte și de dezamăgiri. Dacă în sufletul tău mai palpită încă un strop de dragoste pentru țara în care te-ai născut, harta răzuibilă îți va fi la fel de dragă: te poate familiariza cu locuri neștiute, care abia te așteaptă să le descoperi.

Despre ce e vorba? La prima vedere, harta răzuibilă pe care ți-o propunem arată ca oricare alta. Bineînțeles, calitatea primează și e ușor de observat grija cu care a fost concepută. Harta e acoperită cu hârtie cerată care previne zgârieturile și conține o legendă care te va ajuta să o navighezi mai ușor și cu mai mult spor. Cu elemente evidențiate în mod iscusit, realizată din materiale premium, a fost concepută și imprimată de o firmă specializată în cartografie. Are dimensiuni generoase, de 84,1 x 59,4 cm, și e ambalată într-un tub rigid, care o protejează de deteriorare.

Harta răzuibilă cuprinde la prima vedere județele și orașele de reședință, dar, cu timpul, vei constata că nu e deloc vorba (doar) despre o hartă administrativă.

Ia o monedă și magia va începe să se declanșeze sub degetele tale. În realitate, harta noastră de azi e acoperită de o peliculă aurie care ascunde adevăratele sale semnificații. După ce va fi răzuită, ea va dezvălui formele de relief, munții impunători, fluviile mândre, lacurile și râurile în care se oglindesc cerul senin, câmpiile mănoase, dealurile senine. Vei descoperi drumuri și orașe, pâraie despre care nici nu știai că există și, mai important, locuri de poveste în care poate altfel nu ai fi pus piciorul niciodată.

Dacă nu te-ai perindat până acum prin Peșterile Prăbușite (se află în Piatra Craiului), nu ai cuprins cu ochii Fereastra Zmeului (în Făgăraș) și nu te-ai pierdut pe Cheile Dracului (Cheile Nerei), atunci harta răzuibilă e exact ceea ce îți trebuie. Nu e doar un îndreptar geografic, e o dovadă a faptului că România e vastă, plină de comori, străină chiar și celor care pretind că o cunosc cel mai bine (sau poate mai ales acelora).

Dacă ți se pare că suntem prea entuziasmate, explicația este că obiectul de care fiecare casă are nevoie ne-a deșteptat spiritul de aventură și pasiunea pentru călătorii. Grație ei, am ajuns să nu mai visăm la un city break în Europa sau la o vacanță exotică în Thailanda, ci la răzuirea fiecărei suprafețe de pe harta noastră plină de magie.

Cum se folosește? După dorințe și năzuințe! Poți începe prin a răzui un județ, pentru a-i descoperi secretele, o regiune, o localitate, poți avansa spre sud, spre nord sau te poți juca haotic: nu există reguli și exact așa și trebuie să fie.

Harta răzuibilă e încă și mai fantastică atunci când ai copii, deoarece îi vei învăța și pe ei că, înainte de a porni să cutreiere în jurul lumii, ar trebui să își descopere propria țară. Răzuiește alături de ei în lung și în lat: îți garantăm că vor fi mai entuziaști ca niciodată.

Harta răzuibilă, cel mai frumos cadou pentru cineva drag

Acum, că am stabilit de ce această hartă specială, fun, interactivă e obiectul de căpătâi în casa ta, e musai să o faci cadou tuturor oamenilor pe care îi iubești. Dăruiește-o prietenei celei mai bune ca un reminder că mai aveți atâtea călătorii de bifat împreună, părinților ca să îi scoți din letargia în care te împinge uneori vârsta, tuturor prietenilor, colegilor de muncă.

Harta răzuibilă e un prilej perfect pentru a-i reînvăța pe cei din jur că ceea ce contează sunt experiențele, nu posesiunile. Deoarece cel care nu savurează expedițiile în România este cel care nu le-a întreprins așa cum trebuie, harta va constitui un cadou de suflet, unul care marchează vieți, nu doar aniversări.

Pentru a concepe deja cadoul complet, noi îți recomandăm să dăruiești harta răzuibilă alături de rama magnetică Hang, ca să poți atârna locurile magice în cui, înainte de a ajunge să le bați la picior. Rama poate fi folosită atât pentru a agăța hărți răzuibile, dar și pentru orice fotografie, pictură sau poster cu format de maximum A1 pe lățime.

Cum se utilizează? Se prind fețele fiecărei laturi cu magneți, apoi se atașează pe perete cu ața cu care este prevăzută rama sau se fixează cu șuruburi.

Rama conține 4 margini, 6 magneți și o ață de poliester. E confecționată din lemn, poliester și neodim și are dimensiuni de 87 x 6 x 3,5 cm. Așa cum ne garantează și creatorii săi, se potrivește de minune cu harta răzuibilă.

Unde am descoperit aceste comori? Pe mindblower.ro, spațiul de poveste unde cadourile și-au ieșit din minți. Îți promitem că, după doar 10 minute petrecute pe site, îl vei salva la favorite pentru a te asigura că nu îl mai pierzi vreodată din vedere. Te așteaptă felurite surprize cu unicorni, căni simpatice, vouchere pentru iubit (un cadou pe care îl recomandăm fiecărui cuplu) sau hamace pentru picioare, de atârnat sub birou de către orice fată care petrece prea mult timp la muncă.

Descoperă România nu cu ochii criticului obosit, ci cu ai copilului cu minte proaspătă și suflet cald, care știe că minunile nu se revelează chiar așa, oricui. Noi abia așteptăm să răzuim întreaga hartă și te invităm să ne dai de știre când ai reușit și tu! Descoperă #RomaniaFromScratch pe mindblower.ro și îmbarcă-te în cel mai spectaculos treasure hunt al vieții tale!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!