Șapte idei pentru reîmprospătarea băii
Toamna este un anotimp potrivit pentru a aduce modificări în locuința ta, de la o nouă culoare pentru pereți până la un model inedit de canapea. Dar, dacă pentru restul casei, o renovare completă nu pare o acțiune atât de descurajantă, pentru baie, ideea de a demonta dușul sau vasul de toaletă ne înspăimântă și ne face să renunțăm la o posibilă schimbare.
Cu toate acestea, dacă îți dorești o reîmprospătare a băii, am adunat șapte idei care să transforme spațiul actual într-unul primitor și confortabil. Și, pentru că știm că timpul este un mic dușman al acestui secol, îți garantăm că cele două zile ale sfârșitului de săptămână îți vor fi suficiente pentru aplicarea ideilor.
Apelează la faianță decorativă
Poți crea un punct central al băii cu un perete pe care să-l decorezi cu o faianță diferită. Sfatul nostru este să încerci un model mai îndrăzneț, care să iasă în evidență. Nu este necesar să spargi faianța și să pui una nouă, existând o mulțime de modele pe piață pe care le poți lipi cu adeziv. Pentru un contrast puternic, păstrează restul suprafețelor neutre și fără alte decorațiuni.
Înlocuiește chiuveta
Dacă dușul sau vasul de toaletă sunt elemente care se schimbă extrem de dificil, acest lucru nu este valabil pentru versatilele chiuvete de baie. Detalii aici. Poți cumpără un lavoar pătrat sau rotund pe blat sau poți opta pentru unul care să vină cu tot cu mobilier, creând astfel și mai mult spațiu de depozitare.
Schimbă bateriile și robineții
O altă modalitate ce poate fi foarte ușor implementată este înlocuirea bateriilor și a robineților din baie. Caută modele moderne și colorate și vei vedea ce diferență vor face aceste mici detalii. Spre exemplu, pentru cada sau cabina de duș gândește-te să cumperi o baterie de culoare neagră sau o pară tip ploaie.
Caută un covor modern
La fel ca în orice altă cameră a locuinței, și în baie un nou covor va aduce modificări majore în privința designului. Pe lângă plusul de confort pe care îl oferă atunci când pășești pe el imediat ce ieși din duș, acest accesoriu este foarte modern și va da un aer sofisticat băii tale.
Adaugă plante
Vei reuși să creezi o atmosferă incredibilă dacă vei integra în designul băii tale câteva plante verzi pe care să le aranjezi atât pe blatul de la chiuvetă, cât și pe etajere. Acestea vor contribui nu doar la înfrumusețarea spațiului, ci și la menținerea unui nivel echilibrat al umidității.
Alege o oglindă nouă
Rotundă, ovală, pătrată sau dreptunghiulară, cu ramă de metal sau de lemn - există o varietate de modele de oglinzi care pot fi instalate foarte ușor și care vor contribui la originalitatea băii.
Schimbă plafonierele
Dacă pentru dormitor este confortabil și primitor să apelezi la mai puțină lumină, în cazul băii este exact opusul. Indiferent de dimensiunea băii și de culorile alese, dacă vrei să ai parte de o altă atmosferă într-un mod rapid, înlocuiește aplicele. O încăpere întunecată nu va fi niciodată atractivă, așadar ai grijă să alegi modele care să permită trecerea luminii. De asemenea, dacă te numeri printre persoanele norocoase și ai geam de mari dimensiuni la baie, renunță la jaluzele și găsește o draperie deschisă la culoare.
În plus, vei obține un interior fresh și elegant dacă optezi pentru câteva tablouri sau postere montate pe perete. Poți opta pentru texte inspiraționale sau ai posibilitatea să alegi mesaje amuzante, care să te binedispună.
Sursă foto: Shutterstock