Șapte motive să-ți iei o pisică tigrată
Cuprins
- 5 lucruri pe care nu le știai despre pisicile tigrate
- Tipuri de blană pe care o întâlnim la rasele de pisici tigrate
- 5 rase de pisici tigrate de care te vei îndrăgosti
- Șapte motive să îți iei o pisică tigrată
Ceea ce iubim cel mai mult la rasele de pisici tigrate este că fiecare felină are o personalitate aparte - unele sunt mai capricioase, altele mai prietenoase, însă cert este că nicio pisică nu este ușor de înțeles. În fiecare zi poți să înveți ceva nou despre aceste animale complexe, care sunt foarte diferite. Pisica tigrată sau Tabby Cat este un animal de companie jucăuș și curios, care îți va face viața mai frumoasă! Află mai multe lucruri interesante despre pisicile tigrate ca să vezi pe care s-o aduci la tine acasă!
5 lucruri pe care nu le știai despre pisicile tigrate
Pisicile tigrate sunt primele pisici domesticite. Sunt foarte populare și astăzi, fiind extrem de îndrăgite în toate colțurile lumii. Numele în engleză de ”tabby cat” l-au primit deoarece au fost comparate cu un model de mătase dungată care se producea în districtul Attabiy din Bagdad. Iată câteva lucruri extrem de interesante despre această rasă de pisici:
- Toate pisicile tigrate au desenată litera ”M” pe frunte
Caracteristica definitorie a oricărei rase de pisici tigrate este prezența literei M pe frunte. Există mai multe povești religioase cu privire la modul în care aceste pisici și-au dobândit acest semn distinctiv, iată două dintre acestea:
- În povestea creștină, se spune că, atunci când Iisus se afla în staul și nu putea să doarmă, o pisică tigrată s-a așezat lângă el și a început să toarcă, iar El a adormit. Fecioara Maria, în semn de recunoștință, a sărutat pisica pe frunte și de atunci toate pisicile tigrate au acel „M” însemnat pe blăniță.
- În povestea islamică, o pisică tigrată pe numele său Muezza a salvat viața stăpânului său, Mohammed, ucigând un șarpe care s-a ascuns în mâneca acestuia. De atunci, toate pisicile tigrate au fost însemnate cu un „M” pe frunte.
Din punct de vedere științific, litera ”M” ține de genetică. Așa cum jaguarii, tigrii și leoparzii au un model bine stabilit de pete și dungi, la fel pisicile tigrate au acest semn distinctiv pe frunte.
- Pisicile tigrate nu reprezintă o rasă în sine
Termenul de ”tigrat” se referă la modelul de pe blănița pisicilor, așadar nu există o singură rasă de pisici tigrate. Vei găsi exemplare cu blăniță tigrată în cadrul mai multor rase, precum: pisica tigrata europeană, bengaleză, egipteană Maw, Ocicat, Savannah și Exotic Shorthair.
- Pisicile tigrate au o personalitate puternică, fiind uneori foarte egoiste
Majoritatea proprietarilor de rase de pisici tigrate își descriu animalele de companie ca fiind pline de personalitate. Acestea pot experimenta schimbări de dispoziție bruște și pot dispărea pentru o perioadă scurtă de timp, după care se întorc acasă. În plus, pisicile tigrate pot fi extrem de egoiste și pot considera că tot ce este în casă le aparține. Trebuie să fii foarte fermă cu ele dacă vrei să le păstrezi departe de pat sau alte zone din casă. În caz contrar, ele vor face numai ce vor.
- Pisicilor tigrate le place curățenia
Ca majoritatea pisicilor, și acestea se îngrijesc foarte bine. Deși nu le plac băile, își vor petrece o parte considerabilă a zilei spălându-se și curățându-se singure. În plus, le place ca și în casă să fie curat și au o problemă în special cu coșul de gunoi. Poate zgâria excesiv și chiar împrăștia deșeurile din coș dacă nu le arunci tu foarte des.
- Pisicile tigrate pot avea mai multe modele de dungi
Rasele de pisici tigrate pot avea multe modele pe corpul lor, iar unele dintre ele au și pete. Aceste pete pot fi luminoase, determinând pisica să aibă un aspect aproape de leopard sau dimpotrivă, să fie aproape invizibilă. Cele mai comune modele de blăniță ale pisicilor tigrate sunt negre, dar există mai multe variații ale pigmentului, rezultând pisici negre, portocalii sau gri. Interesant este faptul că pisica tigrată portocalie este de obicei de sex masculin (aproximativ 75-80%).
Tipuri de blană pe care o întâlnim la rasele de pisici tigrate
Există mai multe modele interesante ale pisicilor tigrate. Iată care sunt cele mai cunoscute, conform site-ului excitedcats.com:
- Clasic – Modelul clasic este cu dungi pe față și pe cap, cu vârtejuri de culoare mai închisă pe o bază mai deschisă, pe tot corpul. Aceste vârtejuri sunt de obicei destul de aleatorii și seamănă cu un blat de marmură.
- Mackeral- un model care seamănă cu oasele de pește, cu o bandă lungă pe spate de la umăr la coadă și o serie de dungi verticale pe laturi. Acest model este extrem de comun, găsindu-se la majoritatea raselor de pisici tigrate.
- Model carapace de broască - Acesta este un model tricolor, care este rar la pisicile masculine, dar relativ frecvent la pisicile femele. Se poate găsi la orice rasă, dar cel mai frecvent la următoarele: Manx, Scottish Fold și American Shorthair.
- Patch-uri (Pete) – Unele pisici pot avea pete mari de culori diferite, care nu urmează un model uniform. Petele pot fi diferite pe o parte și pe cealaltă.
- Benzi de culori diferite la bază față de vârf - Unele pisici tigrate au o blană care strălucește în lumina soarelui. Altele au benzi de culori diferite la bază și vârf. Acest model face ca părul să-și schimbe culoarea pe măsură ce pisica se mișcă sau când atunci când o mângâi.
- Agouti – Pisicile din rasa Abissiniană sau cu păr Agouti seamănă cel mai puțin cu o pisică tigrată standard. Deși au marcajele specifice ale frunții și pot avea dungi pe fețe, restul blăniței pare a fi o culoare solidă la distanță. Însă, de aproape, ele prezintă benzile întunecate comune la rasele de pisici tigrate.
Indiferent de tipurile de dungi pe care le are o pisică tigrată, este interesant faptul că fiecare exemplar felin are un model unic, care nu se va întâlni la nicio altă pisică. Se poate spune că este un fel de amprentă a fiecărei pisicuțe!
5 rase de pisici tigrate de care te vei îndrăgosti
Există forte multe rase de pisici de unde ai putea alege dacă vrei să-ți alegi un astfel de animal de companie. Însă, aceste 5 rase îți vor fura cu siguranță inima. Iată ce rase de pisici tigrate îți recomandăm, cu descrieri detaliate și poze drăgălașe pentru fiecare rasă în parte:
- Abyssinian
Aceasta este una dintre cele mai vechi rase de pisici cunoscute, datând din Egiptul antic. Se spune că este descendenta directă a pisicilor sacre care erau venerate de egipteni. Ca și înfățișare, este grațioasă, are corpul subțire și ochii mari, migdalați. Capul este în formă de triunghi, ușor rotunjit, iar urechile sunt de mărime medie, late la bază. Părul este scurt, picioarele lungi, iar coada este de lungime medie și groasă. Blănița lor este agouti sau cu dungi alternante de culoare (închis și deschis).
Ca și temperament, pisicile din această rasă iubesc să facă trucuri pentru oameni. Rapide și agile, se ridică în aer, stau cocoțate pe umerii stăpânilor și le place să se joace cu diverse jucării. Se plictisesc ușor și au nevoie de multă activitate.
- Ocicat
Această rasă de pisici tigrate este rezultatul încrucișării dintre rasele Siameză, Abisiniană și American Shorthair. Are părul scurt, este atletică și are o blană catifelată, de obicei maronie, ciocolatie sau argintie.
Ca și temperament, această pisică este sociabilă, dar se atașează în mod deosebit de un singur membru al familiei. Este jucăușă, curioasă și este foarte bună companioană a copiilor. În plus, acceptă cu ușurință și prezența unui câine. Are nevoie de mult spațiu pentru mișcare deoarece este foarte activă și este bine să aibă în preajmă altă pisică de aceeași rasă pentru a avea cu cine să-și petreacă timpul.
- Bengaleză
Obținută prin încrucișarea pisicilor domestice, egiptene mau și pisica leopard, pisicile din rasa bengaleză au un corp de talie medie, musculos și blănița are pete asemănătoare unui leopard. Culoarea variază, fiind asemenea unui linx pătat sau cafeniu, maro sau sepia tigrat. Pisicile tigrate bengaleze sunt jucăușe și pline de energie. Au nevoie de multă atenție din partea stăpânului, dar sunt foarte loiale. Au un comportament asemănător câinilor, adorând să se joace în apă.
- American Wirehair
Pisica americană Wirehair a rezultat ca o mutație spontană la încrucișarea dintre mai multe rase. Cu trunchiul bine rotunjit și proporționat și blănița rezistentă, dar și aspră și dură la atingere, pisicile American Wirehair se disting ușor din celelalte rase de pisici tigrate. Ca și personalitate, aceste animale de companie sunt foarte loiale, afectuoase și lipicioase. Sunt super active, le plac jucăriile și sunt mereu puse pe distracție. Nu sunt pretențioase, se bucură de atenția familiei, dar își păstrează spiritul independent. În general, se înțeleg bine cu alte animale de companie și copii.
- Maine Coon
Aceasta este una dintre cele mai vechi rase naturale din America de Nord, fiind originară din statul american Maine. Pisicile Maine Coon sunt mari, au un corp musculos puternic, urechi mari și păr mediu sau lung. Părul de pe cap, gât și umeri este mai scurt și crește în lungime pe spate, laturi și coadă. Rasa de pisici Maine Coon are o varietate de peste 30 de culori. Ochii pot fi verzi, aurii sau de aramă - la pisicile albe este posibil să ai ochi albaștri
Sunt foarte jucăușe și le place viața în aer liber. Au abilități valoroase de vânătoare și sunt încântate să și le pună în valoare. Dacă vrei să-ți cumperi un exemplar din rasa de pisici tigrate Maine Coon, ești foarte norocoasă pentru că acestea sunt foarte prietenoase și blânde. Dar trebuie să știi că nu le place foarte mult căldura, ele fiind adeptele temperaturilor mai reci. De asemenea, blana necesită multă îngrijire, având nevoie să fie periată zilnic pentru a nu se încurca. Dacă ești de părere că vei avea prea multă bătaie de cap cu părul lor mare, nu-i nicio problemă, le poți tunde. Nu este o raritate să vezi pisici tigrate rase.
Șapte motive să îți iei o pisică tigrată
Dacă tot nu te-ai decis până acum să adopți o pisică tigrată, iată câteva motive care sigur te vor convinge:
1. Pisica tigrată este foarte inteligentă
De fapt, este una dintre cele mai inteligente rase de pisici, ceea ce înseamnă că te vei înțelege mult mai ușor cu ea, mai ales dacă o dresezi. Este foarte receptivă și învață repede. Pentru că este și isteață, dar și foarte curioasă, pisica tigrată te va păcăli de multe ori și va reuși să pătrundă unde vrea ea, oricât de mult te-ai opune. Însă aceste mici „necazuri” te vor face să o iubești și mai mult și să îi apreciezi inteligența superioară.
2. Pisica tigrată este mai iubitoare decât alte pisici
Atitudinea rece a pisicilor este deja proverbială, însă nu toate rasele sunt la fel. Există și pisici care sunt nedespărțite de stăpânii lor și care le oferă foarte multă afecțiune, iar așa sunt majoritatea exemplarelor din rasele de pisici tigrate. Ele adoră să fie mângâiate toată ziua și suferă când nu sunt băgate în seamă. O particularitate a acestor pisici este faptul că își aleg o persoană „preferată”, căreia îi acordă cea mai multă atenție.
3. Pisicile tigrate sunt foarte jucăușe
Tocmai pentru că toată ziua se zbenguie și se joacă, comportamentul lor a fost asemănat cu cel al câinilor. Nu este deloc neobișnuit ca o pisică tigrată să alerge după o jucărie și să ți-o aducă înapoi, dacă i-o arunci. Dacă ai de gând să îți iei o pisică tigrată, ține cont că are nevoie de multă mișcare.
4. Pisica tigrată este foarte prietenoasă cu alte animale
Asta înseamnă că poți să aduci fără probleme în familie și alte pisici sau animăluțe. Pisica tigrată va fi foarte curioasă în privința acestora și va încerca să se joace cu ele. Culmea este că se înțelege bine și cu păsările, în special cu papagalii, cu care se împrietenește foarte ușor.
5. Pisicile tigrate se adaptează la personalitatea membrilor familiei în care trăiesc
Desigur că au câteva trăsături specifice, dar unul dintre avantajele de a avea un exemplar din rasele de pisici tigrate este faptul că, dacă o iei de când e puiuț, se va integra perfect în familie, adaptându-se la personalitatea celor din jur. Nu există multe pisici care să fie atât de influențate de mediul în care cresc. De aceea, îți recomandăm să cumperi pisica atunci când încă este pui, pentru că, dacă iei o felină deja matură, ea nu se va adapta cu ușurință la noul mediu, fiind deja formată în altul.
6. Pisica tigrată este o pisică de casă
Dacă ți-e teamă că va păți ceva, nu trebuie să îi dai drumul din casă, pentru că este foarte fericită și dacă nu părăsește locuința. Este o pisică sociabilă, care preferă să stea în preajma oamenilor, așa că nu are nevoie de foarte multă libertate, precum alte rase.
7. Pisica tigrată nu este mofturoasă la mâncare
De fapt, o astfel de pisică va mânca aproape orice, fiind o pofticioasă convinsă. În vreme ce nu vei avea probleme la acest capitol, este bine totuși să ai grijă la cantitate, pentru că pisica tigrată se poate îngrășa foarte mult. De altfel, probabil că nu degeaba Garfield, o pisică tigrată, este o pisică grăsană adorată de o lume întreagă!
Așadar, rasele de pisici tigrate sunt unele dintre cele mai drăgălașe feline, care se integrează perfect în orice familie, inclusiv în cele cu copii. De aceea, dacă vrei un animal de companie, ia în considerare această pisică prietenoasă!
Citește și: 6 rase de pisici pufoase de care te vei îndrăgosti!
Surse foto: Unsplash.com, Pixabay.com