Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Topul celor mai importante avantaje ale călcatului hainelor. Atât pentru noi, cât şi pentru haine

Marţi, 06.02.2018
de Diva Hair

Potrivit statisticilor realizate pe subiectul călcatului rufelor, această activitate necesită alocarea a 150 de ore pentru o familie, pe an. Este un interval de timp important, motiv pentru care persoanele în grija cărora cade această activitate pe care, în general, nu o găsesc foarte plăcută, ar trebui să apeleze la ajutorul unui fier de călcat sau al unei staţii de călcat profesionale care să eficientizeze acest demers şi să scurteze semnificativ timpul alocat pentru derularea lui, dar şi la cele mai bune metode de lucru. 

Deşi inventat încă în anul 1882, de către matematicianul Henry White Seely, din New York, cel mai des utilizat instrument pentru călcarea rufelor rămâne tot clasicul fier de calcat Beko. Acesta este, în continuare, alături de ruda sa mai evoluată, staţia de călcat, un instrument indispensabil pentru orice casă şi un ajutor de nepreţuit care ne ajută să arătăm bine zi de zi. Şi nu numai pe noi, ci şi pentru hainele pe care le folosim, călcatul acestora aducând numeroase avantaje de ambele părţi.  

Obţinerea de importante economii de timp            

Lipsa timpului este, pentru fiecare dintre noi, una dintre cele mai mari dificultăţi zilnice. Oricât de presaţi am fi de timp trebuie să arătăm bine şi îngrijit în societate, motiv pentru care trebuie neapărat să găsim răgazul necesar pentru a ne călca hainele. Cu mici excepţii, acestea nu arată niciodată bine după spălare şi sunt foarte şifonate. Aici intervine, cu un mare succes, talpa instrumentelor de călcat moderne care este, în general, fabricată din aluminiu, un material uşor şi care le face să fie foarte eficiente în ceea ce priveşte investiţia de timp. De asemenea, sunt prevăzute cu un termostat care ne ajută să alegem temperatura potrivită pentru fiecare ţesătură în parte pentru a nu o strica, dar şi cu o comandă anti-ardere, pentru cazurile în care uităm fierul de călcat prea mult pe materiale.  

Intreţinerea eficientă a fibrelor hainelor           

În topul celor mai neplăcute activităţi casnice, călcatul rufelor şi ştersul geamurilor ocupă primele locuri pentru majoritatea gospodinelor. Dar poate sentimentele faţă de călcat nu ar mai fi la fel de neplăcute dacă toţi cei care au rufe de călcat ar şti că această activitate este de mare ajutor pentru hainele noastre. Astfel, călcatul acestora contribuie la dezinfectarea hainelor şi la eliminarea mirosurilor neplăcute, prin acţiunea aburului, mai ales că, astăzi, aproape că nu mai există pe piaţă aparate de călcat care să nu fie prevăzute cu dispozitive pentru vapori de apă. Mai exact, după orice spălare, chiar dacă aceasta este de calitate, fibrele textile au neapărat nevoie de intervenţia fierului de călcat, pentru a deveni mai elastice. 

Păstrarea hainelor preferate cât mai mult timp           

Toţi avem haine preferate pe care dorim să le purtăm cât mai mult timp şi de care avem nevoie să aibă un aspect cât mai frumos. În acest caz, trebuie să tratăm blugii preferaţi sau bluza la care ţinem cel mai mult cu maximă atenţie. O spălare corespunzătoare şi o călcare adaptată specificului fiecărui material în parte sunt două dintre cele mai importante condiţii pentru atingerea cu succes a acestui obiectiv. Şi nu doar alegerea programului potrivit de spălat sau călcat contează cel mai mult, ci şi calitatea aparatelor casnice pe care le utilizăm. Nimic nu este mai enervant ca momentul acela în care trebuie să ieşim pe uşă cât mai repede şi fierul de călcat ne dă bătăi de cap, fie pentru că se încinge prea repede şi ne arde bluza preferată, fie pentru că nu reuşeşte să atingă toate pliurile unei fuste. 

Mici trucuri care ne fac bine şi nouă şi hainelor           

Sunt câteva trucuri pe care fiecare dintre noi trebuie să le cunoască pentru ca orice sesiune de călcat să fie una încununată de succes. În primul rând, hainele trebuie întinse imediat după spălare şi scuturare, altfel se vor usca foarte şifonate. De asemenea, cel mai bine se calcă rufele atunci când sunt încă umede, indiferent dacă acestea sunt realizate din fibre naturale sau sintetice. Am vrea să aducem aici în discuţie şi călcatul cămaşilor, care este activitatea cea mai dificilă şi cea mai obositoare pentru picioarele noastre şi să vă spunem că puteţi trece mult mai uşor peste ea dacă, în timp ce călcaţi, ascultaţi albumul preferat de muzică. Iar dacă după călcare aerisiţi hainele şi de-abia apoi le aranjaţi în şifoner pe umeraşe, acestea îşi vor păstra aspectul îngrijit mult mai mult timp. 

Dacă vă întrebaţi de unde puteţi afla cel mai uşor cum să călcaţi fiecare tip de haină în parte corect, răspunsul este foarte simplu: de pe eticheta fiecărui produs în parte. Hainele din mătase, din in şi din fibre naturale, în general, au nevoie de o călcare uşoară, diafană. Cele din fibre sintetice, care conţin nailon sau fibre acrilice vor fi pulverizate şi apoi călcate, de preferat, pe dos. Pentru pantaloni e nevoie de o hârtie albă sau de un alt material care se pune deasupra, pentru a nu căpăta luciu. Hainele împletite nu se calcă, dar dacă sunt unele din lână care necesită neapărat netezire, se procedează ca în cazul pantalonilor, cu ajutorul unei bucăţi textile naturale.  

Sursa foto: https://unsplash.com/photos/gma1zfS3_6E

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!