Drege-te cu ciorba de potroace!

Cuprins
Ciorba de potroace este mereu o varianta buna pentru a te drege dupa o petrecere. La noi este intalnita mai ales a doua zi dupa nunta devenind in timp o traditie. Uite cum poti prepara o ciorba de potroace ca la mama acasa!
Ciorba de potroace ca la nunta!
![]() |
Ingrediente pentru ciorba potroace:
300 g carne cu oase de pui, curcan sau gasca
200 g pipote si inimi de pui
1 morcov
½ telina
½ pastarnac
½ radacina patrunjel
2 cepe
2 linguri de orez
2 oua
3 linguri ulei
½ zeama de varza
150 ml smantana sau iaurt gras
sare
piper
leustean
Pasul 1
Carnea se taie cubulete se pune la fiert in 3 litri de apa rece (scade la fiert) cu un varf de cutit de sare. Se lasa la fiert aproximativ 15 minute, timp in care se ia toata spuma ce se aduna de la carne. In acest timp se pregateste zarzavatul - se rade sau se taie marunt.
Pasul 2
In alta oala se pun 3 linguri de ulei iar cand s-a incins se pune ceapa la calit pentru 2 minute. Dupa, se pune si restul zarzavatului cateva minute la calit pentru o aroma mai pronuntata.
Pasul 3
Zarzavatul calit se adauga peste carne si se lasa la foc mic timp de aproximativ o ora. Cand sunt aproape fierte se adauga orezul. Se mai lasa 20 de minute la fiert timp in care se mesteca pentru a nu se lipi.
Pasul 4
Se adauga zeama de varza. Aceasta sareaza si acreste ciorba. Totusi, in lipsa ei, ciorba de potroace se poate acri cu ½ l de bors, cu sare de lamaie sau otet. Se mai lasa pe foc maxim 5 minute.
Pasul 5
Ciorba de potroace se ia de pe foc. Ouale se bat cu smantana (sau iaurt) si cu zeama din ciorba. Se adauga amestecand continuu. Se adauga piper si sare, dupa gust iar la sfarsit se presara leusteanul tocat marunt.
Se zice ca ciorba de potroace este singura ciorba care te face sa iti revii dupa o petrecere zdravana. Secretul sta in zeama de varza care se pune si care este specifica ciorbei de potroace.
Sursa foto: blog muncaprotejata
Iata alte retete care te-ar putea interesa: Cea mai simpla reteta de cartofi nature |