Rețete delicioase
Înapoi la

O cina romantica a la Jamie Oliver

O cina romantica a la Jamie Oliver

Ioana Budeanu

Timp de gătire:
Peste 60 minute
Porții:
1-2 porții
Dificultate:
Rețete deosebite
Modalitate de preparare:
Retețe la cuptor
Calorii:
500
O cina romantica a la Jamie Oliver

Caracteristici

Jamie Oliver, celebrul bucatar britanic, ne-a obisnuit cu retetele sale savuroase, dar mai ales foarte simple si rapide. Daca iti doresti o cina romantica, urmata de o noapte senzuala, cel mai indicat ar fi sa nu gatesti mult si consistent, deoarece... veti adormi sau veti fi coplesiti mai mult de mancare decat de dragoste.

Jamie ti-ar recomanda o masa usoara, exotica, rafinata, care sa starneasca simturile si sa te satuare prin gustul bogat si nu prin cantitate.

Iata, mai jos, cum ar arata o cina romantica pregatita de Jamie Oliver!


Meniu: Salata de fructe exotice
           Platou cu fructe de mare
           Capsuni cu ciocolata

Dar sa vedem in continuare cum prepari fiecare reteta in parte.

Salata de fructe exotice


Marii bucatari si nutritionistii ne recomanda sa servim fructele inainte de masa, pentru deschiderea apetitului.

Ingrediente: 2 kiwi, 4 felii de ananas, 1 portocala, 1 lime, 1 grapefruit, 200 g fructe de padure, un pepene galben mai mare

Mod de preparare: se spala bine fructele, se curata de coaja, se taie cubulete si se amesteca intr-un bol. Pepenele galben se taie in jumatate, se curata de seminte si se scobeste miezul. Jumatate din cantitatea de pepene se pune in salata, iar restul se pastreaza pentru o alta reteta. In jumatatea scobita de penene se pune salata de fructe, se decoreaza cu frunze de menta si se serveste bine racita.

Salata de fructe

Platou cu fructe de mare


La 1-2 ore dupa salata de fructe, poti servi felul principal. Fructele de mare nu sunt doar foarte sanatoase, ci si afrodisiace, deci o alegere perfecta.

Poti sa cumperi fructe de mare proaspete - creveti, calamari, caracatita, scoici (le gasesti in orice supermarket) - sau congelate (de obicei un amestec bine proportionat, numai bun de preparat).

Mai ai nevoie de: o ceapa, un ardei iute, 150 ml vin alb, ulei de masline, o lingura de smantana, patrunjel.

Mod de preparare:

- daca fructele de mare sunt proaspete, nu uita ca inelele de calamar se prajesc in prealabil, fata de celelalte ingrediente

- daca sunt congelate, este mai simplu! Se caleste putin ceapa tocata marunt, se toarna vinul alb, se pun fructele de mare si se lasa la fic mic timp de 5-7 minute pana se deschid scocile. Apoi se adauga condimentele, smantana, foarte putina sare si piper. Nu trebuie sa stea prea mult pe foc! Se dau deoparte si se adauga patrunjelul. Se servesc calde pe un platou, alaturi de un vin alb demi-sec. Poti opta si pentru garnitura - un orez simplu sau paste cu ulei de masline.

Platou cu fructe de mare

Capsuni cu ciocolata


Acesta mi se pare desertul cel mai potrivit pentru indragostiti. Sunt delicioase si senzuale si va puteti hrani unul pe celalalt!

Ingrediente: o cutie de capsuni mari, coapte, o ciocolata amaruie (50% cacao)

Mod de preparare: ciocolata se rupe in bucati si se topeste in bain-marie. Cand este lichida, capsunile (spalate si sterse bine de apa) se dau prin ciocolata si se pun pe un gratar sau un platou la racit. Ciocolata se va intari si va arata minunat pe fructele rosii.

Nu exagera cu alcoolul in timpul unei cine romantice. Acesta are minunata proprietate de a te relaxa, insa in cantitati ceva mai mari te va face sa te simti oribil. Serveste un aperitiv la salata de fructe exotice, cum ar fi o Margherita sau un Mojito (max 200 ml), un pahar de vin alb la fructele de mare si un pahar de sampanie la capsuni. Daca nu sunteti consumatori de alcool, mai bine prepara cocteiluri non-alcoolice, foarte gustoase si exotice.
 
Capsuni in ciocolata
Articolul urmator
Lapte de caju: beneficii și mod de preparare
Lapte de caju: beneficii și mod de preparare
Cat de romantica esti?
Incepe quiz
Cat de romantica esti?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

2.2 (48)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.