Cât de bine te pricepi la dragoste în funcţie de luna în care te-ai născut

Cât de bine te pricepi la dragoste în funcţie de luna în care te-ai născut

Ionelia Olteanu

Nimeni nu a găsit reţeta care să aibă ca rezultat o poveste de dragoste perfectă, presărată numai cu fericire şi iubire. Poate că nici nu există o astfel de reţetă. Sunt puse sub lupă foarte multe aspecte ale vieţii din care să reiasă ce viaţă amoroasă trăieşte fiecare sau cum va evolua aceasta de-a lungul timpului.

Te-ai gândit vreodată că ar putea exista vreo legătură între luna în care te-ai născut şi cât de bine te descurci în relaţia de dragoste? Se pare că există, după cum au analizat chiar astrologii.

cuplu in dormitor

Ce influenţă are luna în care te-ai născut asupra relației de cuplu

Ianuarie

Persoanele născute în prima lună din an au tendinţa de a fi mai conservatoare atunci când sunt într-o relaţie. Dar, odată ce plac pe cineva cu adevărat, vor fi foarte dezinhibate. Cei născuţi în ianuarie fac parte din categoria celor mai ciudate semne ale zodiacului. Deşi nu ai crede asta, au plăceri mai ciudate în pat atunci când îi întâlnesc pe cei născuţi în noiembrie.

Februarie

Dacă eşti născută în februarie, înseamnă că eşti o fire aventurieră. Pasiunea ta este nemărginită, dar cei din jurul tău trebuie să lupte pentru dezvăluirea acesteia. Te concentrezi foarte mult pe o anumită cauză, dar trebuie să te laşi condusă de ceilalţi spre o conexiune emoţională. Nu înseamnă că nu eşti capabilă să te conectezi emoţional cu cel de lângă tine, doar că trebuie să munceşti mai mult în acest sens.

Martie

Cei născuți în martie adoră să îşi petreacă timpul în pat. Pentru ei, sexul este foarte intens şi constituie un element de bază în relația de cuplu. Oferă tot ceea ce au pentru ca partenerul să se simtă bine şi încearcă experienţe inedite de fiecare dată când au ocazia.

Aprilie

Persoanele născute în aprilie sunt foarte independente, aşa că dau totul atunci când se implică într-o relaţie. Sexul cu o persoană născută în aprilie este fierbinte, intens şi foarte pasional. În schimb, atunci când sexul scârțâie, relația e pe ducă, fără doar și poate. Pasiunea lor este imensă, dar de multe ori se plictisesc foarte repede de oameni.

Mai

Dacă eşti născută în mai, îţi doreşti ca sexul să fie confortabil, senzual şi plin de căldură. De fapt, iubeşti actul în sine. Ai vrea să faci dragoste pe aşternuturi fine de satin, într-o cameră decorată superb.

Iunie

Persoanele născute în iunie sunt lipsite de inhibiţii. Vor dori să încerce fiecare poziţie sub soare, deoarece vor să ştie totul despre... tot. Nu sunt la fel de dezinhibate precum cele născute în februarie, dar sunt suficient de „năstrușnice”. Sexul la telefon reprezintă plăcerea lor veşnică.

Iulie

Sexul cu o persoană născută în iulie trebuie să aibă o componentă emoţională profundă. Persoana respectivă trebuie să se simtă în siguranţă și va face orice pentru a-şi mulţumi partenerul. Îi place să fie la dispoziţia cuiva şi să se asigure că partenerul este mulţumit şi are tot ceea ce e nevoie.

August

Persoanele născute în august pot fi ori extrem de egoiste, ori extrem de generoase. Vor să se asigure că partenerul lor are totul, altfel vor pleca imediat după cele mai intense momente. Nu suportă să li se spună ce să facă în pat, iar egoul lor va fi uşor zdruncinat.

cuplu in ipostaze tandre

Septembrie

Tomnaticii născuţi în septembrie sunt pasionali, dar dețin întotdeauna controlul asupra emoţiilor. Atunci când vine vorba de sex, va fi nevoie de mult efort pentru a se simţi în largul lor. Nu ar opta din prima pentru sex, dar dacă există o componentă emoţională la mijloc, nu există nimic ce nu ar face.

Octombrie

Cei care s-au născut în octombrie vor să picteze o imagine romantică şi pasională prin care să îi dicteze celuilalt exact ce şi cum va simţi. Odată ce şi-au făcut planul, vor să treacă încet prin toate etapele, astfel încât experienţa să dureze. Poate că sunt lipsiţi de pasiune, dar compensează acest lucru prin nota de romantism.

Noiembrie

Persoanele născute în noiembrie sunt simbolul sexului pasional. Le place să joace atât rolul de dominator, cât și pe cel de dominat. Vor încerca lucruri pe care şi le-au imaginat la un moment dat, doar pentru a spune că le-a făcut.

Decembrie

Ultima lună din an îi face pe cei născuţi în această perioadă să fie foarte creativi în pat. Le place să creeze poveşti şi să se joace cu partenerii. De cele mai multe ori este greu să se conecteze cu celălalt într-un mod mai profund, dar ei se vor distra de fiecare dată.

Iată cum, în funcţie de luna în care te-ai născut, îţi poţi da seama de ceea ce poţi să îi oferi partenerului în pat. Tu în ce lună eşti născută?

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Cinci motive pentru care ascultarea empatică este piatra de temelie a relațiilor sănătoase
Cinci motive pentru care ascultarea empatică este piatra de temelie a relațiilor sănătoase
Cât de bine te pricepi să intimidezi bărbații?
Incepe quiz
Cât de bine te pricepi să intimidezi bărbații?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.4 (16)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.