Lucruri pe care doar bărbații îndrăgostiți ți le spun

Lucruri pe care doar bărbații îndrăgostiți ți le spun

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Femeia folosește o mulțime de metode pentru a spune cuiva că nu este interesată sau, din contră, că ar vrea să fie ceva mai mult între ea și persoana respectivă. Limbajul trupului ne este întotdeauna un aliat de nădejde, iar o privire senzuală sau trecerea degetelor prin păr poate să îi spună celui de lângă tine care îți sunt intențiile.

La acest capitol, bărbații nu prea excelează. Nu pun foarte mare accent pe aceste mesaje, ci preferă să rămână bărbați până la capăt și să ne arate ce simt pentru noi cu ajutorul cuvintelor. Totuși, aici intervine o altă problemă: comunicarea. Nu toată lumea este expertă în această privință, iar cuvintele lor de cele mai multe ori nu ne transmit nimic. Tocmai de aceea trebuie să știi care sunt lucrurile pe care doar un bărbat care te iubește ți le-ar spune.

cuplu pe banca

Lucruri pe care doar bărbații îndrăgostiți ți le spun

Mi-a adus aminte de tine.

Nu va spune că se gândește la tine pentru că îi este greu să își expună sentimentele. Acest lucru l-ar face extrem de vulnerabil, și tocmai de aceea va alege această propoziție pentru a-ți aduce aminte că faci parte din viața lui.

Te ajut eu.

Bărbaților le place să știe că ai nevoie de ei și că se pot face utili. Aceștia vor să recunoști uneori că nu te poți descurca singură și că ai avea nevoie de ajutor. Dacă se oferă des să te ajute, atunci cu siguranță este îndrăgostit de tine până peste cap!

Ești frumoasă.

Dacă îți spune că arăți bine și că ești frumoasă, încetează să ai reacții exagerate. Nu te mai gândi la ce s-ar fi putut referi, deoarece mesajul este clar. Pentru el ești cea mai frumoasă persoană din lume, iar tu nu trebuie decât să accepți politicos complimentul.

Vorbeam cu mama...

Dacă aduce vorba de mama lui și îți mai și spune despre ce anume vorbea cu ea, atunci este îndrăgostit de tine. Bărbații nu vorbesc de obicei despre ce au de gând să facă sau despre membrii familiei lor. Atunci când îți vorbește despre mama lui, înseamnă că are o mare încredere în tine.

Sunt supărat/nervos/îngrijorat.

Nu orice bărbat îți va spune ce simte cu adevărat. De cele mai multe ori vei auzi doar „Sunt bine”. Atunci când îți spune cum se simte de fapt, acesta este mai vulnerabil în fața ta. Tu îi vezi o parte a sufletului pe care nu oricine o poate vedea, deoarece te iubește foarte mult.

Unde ai fost? Ce faci acum?

Este foarte important pentru un bărbat îndrăgostit să știe ce face persoana iubită. Atât timp cât aceste întrebări nu sunt puse de un milion de ori pe zi, poți spune că ești o norocoasă că l-ai întâlnit.

Ești atât de sexi!

Poate că a mai spus acest lucru și altor femei, însă nu ai cum să te îndoiești de sinceritatea lui atunci când se uită la tine cu ochi de cățeluș, ca la o zeiță. Poți să îți dai seama că este mai mult decât o atracție impulsul ce îl îndeamnă să îți facă acest compliment.

cuplu care se saruta

Îmi este dor de tine.

De obicei, bărbații nu spun niciodată astfel de dulcegării. Dacă îți spune că îi este dor de tine, atunci fii sigură că inima i s-a strâns cât un purice în speranța că îi vei răspunde că și ție ți-e dor de el. Chiar dacă sunteți la început de relație, o astfel de afirmație ar trebui să te facă să te gândești serios la viitorul vostru împreună.

Voi fi acolo pentru tine.

Nu este doar un cântec de-ale lui Bon Jovi, ci o propoziție pe care doar un bărbat care te dorește poate să o spună. Dacă îți spune lucruri precum „Voi fi prin preajmă dacă vei avea nevoie de mine”, „Vrei să vorbim despre asta?”, „Te ascult” sau „Haide să vorbim”, atunci înseamnă că vrea să facă parte din viața ta și își dorește să rezolvați orice problemă împreună.

Care crezi că mai sunt lucrurile pe care doar un bărbat îndrăgostit le spune unei femei?

Surse foto: iStock

Articolul urmator
7 lucruri pe care le fac pentru mine, chiar daca sunt intr-o relatie de lunga durata
7 lucruri pe care le fac pentru mine, chiar daca sunt intr-o relatie de lunga durata
Ce spun pantofii tai despre tine?
Incepe quiz
Ce spun pantofii tai despre tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.1 (68)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.