Nu îi cere niciodată unui bărbat să rămână! Vei regreta asta cu toată ființa ta

Ramona Jurubita

În loc să îți irosești energia încercând să salvezi o relație eșuată, mai bine o folosești într-un mod constructiv pentru oamenii cărora le pasă cu adevărat și care chiar merită un astfel de efort. Am trecut toate prin această situație clișeică: îți plăcea de el, dar el nu te plăcea la fel de tare, așa că a ales să plece.

Acceptarea este grea și despărțirile dor, dar oricât de mult l-ai iubi, nu este cazul să încerci să îl oprești dacă sentimentele nu sunt aceleași și din partea lui. Trebuie să îi dai drumul, indiferent dacă vă știți doar de o lună sau dacă locuiți de mulți ani împreună. O ruptură de acest gen este definitivă și nu poate fi reparată dacă îl implori să rămână.

 Femeie tristă, privind cum pleacă bărbatul de lângă ea

Sursă foto: Istockphoto

Ia în considerare următoarele sfaturi când apare în viața ta o astfel de situație:

1. Gândește-te că meriți mai mult!

Nu este el singurul bărbat de pe planetă, nu uita nicio secundă asta! Acum, femeile sunt indepenente și capabile să aleagă dintr-o multitudine de variante, iar cea mai bună alegere trebuie să fie cea definitivă. Dacă nu a mers cu el, e timpul să realizezi că meriți un bărbat mai bun de atât. Mergi mai departe cu încredere spre viitor și, cu siguranță, va apărea și cel pe meritul tău.

2. Realizează că te-ai maturizat și nu mai pune la suflet toate lucrurile mărunte!

Au trecut zilele în care erai o adolescentă emotivă care punea suflet pentru orice băiat apărea în cale. Acum este momentul să investești sentimental doar când vine vorba de bărbați maturi, care merită atenția ta, tocmai pentru că ei ți-o oferă pe a lor. Maturitatea înseamnă să ai puterea să te detașezi de cei care te fac să suferi. 

3. Ai grijă ca bărbatul de lângă tine să nu se joace cu tine!

Dacă ți-a zis că pleacă din viața ta, poate spune adevărul. Dar e posibil ca partenerul să încerce un joc bazat pe șantaj emoțional și doar să te supună unui test ca să vadă dacă ești dispusă să alergi după el. Oricare dintre variante ar fi cea adevărată, tu nu trebuie să rogi un bărbat să rămână în viața ta, pentru că cel care te merită cu adevărat nu ar face niciodată un astfel de gest.

4. Respectă-i decizia, chiar dacă tu încă îl iubești!

Dacă are curajul să îți explice tot ce simte și să argumenteze motivele pentru care se desparte de tine, atunci este bine să fii înțelegătoare și să-l lași să plece. Despărțirea nu este un lucru ușor pentru niciunul dintre parteneri, așa că nici lui nu îi va fi tocmai ușor, mai ales dacă ați locuit împreună și despărțirea va reprezenta o schimbare majoră pentru amândoi. Dacă iubești cu adevărat, îl lași să plece, cu riscul de a suferi mai mult, dar trebuie să-i redai libertatea dacă nu mai simte să rămână lângă tine. 

5. Nu pune presiune pe el, poți agrava situația!

Îl poți stresa cu mesaje sau apeluri, dar nu ai nicio garanție că se va întoarce în viața ta. Uneori, este bine să îi acorzi timp persoanei confuze, până își va da seama ce simte cu adevărat. Iar dacă se răzgândește, ar trebui să vezi dacă merită să îl primești înapoi, mai ales că o poate comite din nou. Lasă-l să respire departe de tine, iar timpul le va rezolva pe toate. Nu uita, graba strică treaba și asta se aplică foarte bine și în relațiile de cuplu.

6. Nu îl implora să rămână!

Nu îți sacrifica demnitatea pentru un bărbat care te-a părăsit. Dacă il forțezi să rămână, ceilalți te vor percepe ca pe o persoană slabă și instabilă emoțional. Arată-i că ești matură și puternică și doar așa va realiza singur ce a pierdut. Bărbaților nu le plac femeile care aleargă după ei, bărbații vor să cucerească și sunt atrași de femeile indiferente, care se lasă greu cucerite.

Citește și: Indiferența îl aduce înapoi

7. Dă-ți voie să te redescoperi!

Ar trebui să privești partea plină a paharului. Poate această perioadă va fi un prilej bun să petreci timp tu cu tine, să te redescoperi și să înveți să te bucuri de viață fără să depinzi de partener. Ia tot ce s-a întâmplat ca pe o lecție de viață și pleacă mai departe cu învățături valoroase. Așa vei ști ce nu trebuie să mai accepți la un bărbat sau cum să fii într-o relație, astfel încât el să nu mai plece de lângă tine.

8. Fii cu cineva care nu renunță!

Chiar crezi că ai nevoie de cineva care nu are nevoie de tine? Dacă pleacă, îți face o favoare și lasă pe altcineva mai bun să intre în viața ta. Într-o relație este nevoie de două persoane care luptă împreună. Dacă s-a pierdut pe drum, ori nu și-a dorit cu adevărat să fie cu tine, ori a găsit ceva ce îl atrage mai tare. Ție îți trebuie un om care te acceptă așa cum ești și care te susține indiferent de situație.

9. Privește cu încredere spre viitor, te poate surprinde plăcut!

Viața este imprevizibilă și lucrurile bune vin când te aștepți mai puțin. Lasă-te purtată de timp și vezi ce ți-a rezervat destinul. Dacă el este omul tău, poate se va întoarce și va realizat că a greșit. Merită iertarea ta doar dacă e conștient de greșeală. Iar dacă nu se mai poate între voi, atunci vei învăța să fii fericită cu altcineva.

Lasă trecutul în urmă și bucură-te de viitor. Nicio femeie nu depinde de bărbatul de lângă ea. Viața este frumoasă dacă știi să te bucuri de ce ai, iar tu ești tot ce îți trebuie pentru a fi fericită. Fericirea se află în interiorul tău, nu în alte persoane. 

Surse articol:CluberEle.roRevista Ioana

Surse foto: Istockphoto

Articolul urmator Cum pleci dintr-o relație, chiar și atunci când vrei să rămâi, cu toată ființa ta

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.