Patru tipuri de bărbați care nu te vor trata niciodată cu seriozitate

Patru tipuri de bărbați care nu te vor trata niciodată cu seriozitate

Ramona Jurubita

Trăim vremuri în care tentațiile se află la fiecare pas, așa că mulți nu se mai pot implica în relații serioase. Din păcate, visătorii ajung să sufere când observă că jumătatea lor îi lasă cu ochii în soare, fiindcă se îndreaptă spre „ceva mai interesant”.  Există persoane (atât bărbați, cât și femei) care nu te vor trata niciodată ca pe o prioritate, indiferent de câte eforturi ai face pentru buna funcționare a legăturii voastre.

Rene Schooler (cunoscut și sub numele de Kendal Williams) este expert în relații și lucrează cu persoane din întreaga lume care au probleme în viața amoroasă. Pentru că a întâlnit tot felul de situații de acest gen, știe cum să explice acțiunile indivizilor care se încadrează în categoria „bărbați care nu te vor trata niciodată cu seriozitate”.

Bărbat ocupat care vorbește la telefon și își ignoră partenera.

Alți specialiști îți vor spune că trebuie să „fii o femeie de mare valoare” ca să nu mai reprezinți o opțiune pentru acești domni. În opinia lor, dacă ești feminină, totul se rezolvă de la sine.

Dar el este de părere că... să te bazezi pe felul în care te vede un bărbat nu este o idee tocmai bună. Riști să te trezești din nou și din nou cu inima frântă, ceea ce probabil nu îți dorești. Însă, dacă ești informată și știi cum să identifici bărbații care nu vor înțelege niciodată, din nefericire, adevărata valoare pe care o ai, vei scăpa de un consum inutil de energie și de timp.

În cazul în care vrei să găsești dragostea adevărată, va fi nevoie să te asiguri că tu și viitorul partener sunteți compatibili, vă aflați pe aceeași lungime de undă și aveți aceleași intenții. Este ușor să îți dai seama dacă omul de lângă tine vrea sau nu ceva serios. Faptele lui îl vor trăda de fiecare dată, se va vedea dacă este sincer sau superficial.

Vezi tu, lumea în care trăim susține întâlnirile online, dar acest mod de a găsi potențiali parteneri ne poate face să uităm cum ar trebui să fie o conexiune reală cu o altă ființă umană. Cei tentați să se axeze pe aspectul fizic uită să mai pună preț pe valori și nu se mai întreabă dacă persoanele pe care și le aleg sunt mature din punct de vedere emoțional.

Simpla atracție nu poate compensa lipsa respectului și a atenției. Când nu există iubire adevărată, problemele nu se pot rezolva cu ușurință. Doar cineva care se află în echilibru emoțional poate gestiona toate situațiile așa cum trebuie. Un partener care te merită ar trebui să te considere o prioritate, nu o opțiune. Se presupune că știe cât de importantă ești și că nu meriți să fii tratată ca un obiect.

Află de ce este mult mai bine să renunți la o relație decât la tine însăți, draga mea

Iată cele patru tipuri de bărbați care nu te vor trata niciodată cu seriozitate, conform expertului Kendal Williams:

1. Bărbații cărora le lipsește scopul și/sau pasiunea

Majoritatea oamenilor merg la serviciu în fiecare zi, ajung să se identifice în totalitate cu meseria lor, dar urăsc ceea ce fac. Nu sunt pasionați de munca lor sau de ceea ce oferă lumii.

Sunt, de fapt, persoane care suferă pe plan intern, nu își cunosc identitatea și presupun că sunt cei de la locul de muncă. Uită să trăiască în mod conștient și adoptă comportamente distructive, deoarece le lipsește fundamentul de bază. Așa devin incapabili de a crea o bază sănătoasă și într-o relație.

Munca nu trebuie să fie singura pasiune a unei persoane, dar un bărbat care poate fi serios în ceea ce te privește va avea un fel de scop în viață sau o pasiune, fie în cadrul carierei sale, fie în afara acesteia.

Dacă nu are o pasiune și un scop, este posibil să cadă pradă viciilor, să iasă la întâlniri cu mai multe femei și să profite de ele. Acest gen de bărbat nu te va face niciodată o prioritate, pentru că nu știe cine este el, de fapt. Pasiunile și scopul nostru se pot schimba de-a lungul vieții, însă dacă nu știm cine suntem, nu vom fi pregătiți pentru o dragoste autentică sau o conexiune cu sufletul pereche.

2. Bărbații care trăiesc permanent în haos

Aceștia nu sunt în totalitate de evitat, dar nici nu trebuie să îi iei în calcul dacă vrei o relație sănătoasă și serioasă. Viața tumultuoasa se trăiește înainte de 30 de ani, dar dacă ai depășit acest prag, probabil vrei să te așezi la casa ta. Cum ai putea face asta cu un om care încă mai copilărește? Să nu crezi că îl poți ajuta să se maturizeze, fiindcă nu va fi așa.

Dacă încerci să te agăți de o speranță, să crezi că lucrurile se vor schimba, ajungi să îi găsești permanent scuze pentru greșelile pe care le face față de tine.
Într-un final, vei obosi să șlefuiești acel „proiect”, mai ales că nu îl vei finaliza niciodată așa cum vrei tu.

Te vei convinge repede dacă relația evoluează și dacă partenerul este dispus să-și construiască un viitor alături de tine. După aceea, poți lua o decizie: fie creșteți împreună, fie cauți în altă parte. Nu poți lupta pentru amândoi, ți-ar fi mult prea greu și nu ai ajunge nicăieri!

3. Bărbații care au prea multe fixații

De obicei, acest lucru se întâmplă pe măsură ce îmbătrânim. Oamenii care înaintează în vârstă și sunt tot singuri pot deveni tipicari și fixați pe anumite idei. Nu își văd viața altfel decât în singurătate și li se pare o provocare să pună pe altcineva pe primul loc. S-au obișnuit să nu țină cont de nimeni și să își îndeplinească toate dorințele, fără să facă sacrificii.

De asemenea, pot suferi de o lipsă de imaturitate emoțională, deoarece nu au avut parte de provocări și lecții de relaționare.

4. Bărbații care spun că vor ceva serios, dar nu se comportă ca atare

Există „bărbați cu relații ocazionale” care oferă sau cer monogamia încă de la început, dar care nu au nicio dorință reală de a fi într-o relație serioasă.

Acest gen este un pic mai greu de identificat decât celelalte, pentru că suntem tentați să credem că a face o cerere sau a oferi exclusivitate este un semn de angajament. Cu toate acestea, nu este întotdeauna așa și vei descoperi alte elemente care îl dau de gol.

Trebuie să înțelegi, în primul rând, ce înseamnă angajamentul, dacă ți-l dorești, și să realizezi că nu este vorba de exclusivitate. Și nici nu vine imediat... angajamentul vine odată cu dragostea.

Analizează jurămintele tradiționale de căsătorie dacă vrei o definiție bună pentru asumarea unei relații. Angajamentul este explicat prin sintagma „împreună la bine și la rău”.

Dacă el nu e dispus să rămână lângă tine când te simți rău sau când ai probleme (oricât de mult ar ține perioada grea), atunci nu este implicat în adevăratul sens al cuvântului.

Acest lucru necesită curaj, maturitate emoțională și angajament față de relație. Nu vei fi niciodată importantă pentru un bărbat dacă îi arăți de la început că vrei doar ieșiri, cadouri și să stai agățată de brațul lui la unele evenimente.

Dacă îți dorești o relație asumată, cu tot ce presupune ea, arată-i sufletului pe care îl vrei că nu te mulțumești cu mai puțin decât meriți. Fii sigură că nu poți accepta altceva, încearcă să îți găsești echilibrul interior, să fii convinsă că vei întâlni persoana potrivită la un moment dat.

Înainte să pui suflet într-o relație, dă-ți seama dacă persoana respectivă este compatibilă cu tine și dacă are aceleași intenții, vise, aspirații.

Acest articol este o adaptare a articolului redactat de expertul în relații Kendal Williams și publicat pe blogul său.

Vezi și: Semnele care arată că nu te-a iubit niciodată și cum să treci peste asta

Surse foto: iStock

Surse articol: Kendalwilliams, YourtangoBiz

Articolul urmator
11 lucruri cheie pe care bărbații adevărați le fac diferit de narcisiști
11 lucruri cheie pe care bărbații adevărați le fac diferit de narcisiști
Câți bărbați vor plânge după tine?
Incepe quiz
Câți bărbați vor plânge după tine?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.