Cu siguranță că și tu ți-ai imaginat, măcar o dată, cum va fi viața alături de bărbatul visurilor tale. Cum va fii totul după ce amândoi, îndrăgostiți fiind, vă veți jura iubire veșnică în fața altarului. Probabil că ai visat la momente tandre împreună, dimineți liniștite petrecute în pat, armonie, iubire... Însă, uneori, realitatea nu corespunde viselor noastre, iar căsnicia se poate transforma într-un groaznic coșmar. Căsnicia este o muncă grea, fără doar și poate. Este nevoie de doi oameni pentru a menține armonia unei familii. Atunci când unul face mai mult decât celălalt, sau când unul face totul, iar celălalt nimic, căsnicia este ruinată.
Alexandra a visat și ea, ca oricine altcineva, la o căsnicie de vis, pe care a și avut-o până la un anumit moment. Din păcate, cu timpul, relația dintre ea și soțul ei s-a degradat și, astfel, a hotărât să-i scrie acestuia o scrisoare. Te invităm să descoperi în rândurile de mai jos ce i-a scris Alexandra soțului ei!
„Niciodată nu voi putea uita frumusețea și bunătatea pe care le-am văzut în tine atunci când te-am zărit pentru prima oară. Erai atât de frumos și nu mă săturam niciodată să-ți spun acest lucru, deși ție nu îți plăcea. Erai atât de ambițios, încât erai contagios. Nu mi-aș fi imaginat niciodată că nu-ți vei putea șine toate acele promisiuni minunate pe care mi le-ai făcut.
Viața noastră era palpitantă. Obișnuiam să ieșim noaptea, să ne distrăm, mergeam în vacanțe exotice. Mă simțeam atât de iubită și dorită… parcă era un vis. Ne-am jurat iubire eternă, apoi au venit pe lumi și copiii noștri. Părea că avem o viață perfectă împreună. Curând totul avea să se schimbe. Nu știam că nu sunt prioritatea ta și că nici nu voi fi vreodată.
Nu mai ai chef de viață, nu mai prezinți interes pentru nimic în afară de gadgeturile tale. Conversațiile noastre sunt unidirecționale. Nu mă întrebi nimic niciodată și răspunsurile tale sunt alcătuite din cuvinte monosilabice și un mormăit. Uneori, ca bonus, îți mai dai și ochii peste cap.
Doar eu găteam, doar eu aveam grijă de casă. Deși te-am rugat de multe ori să mă ajuți, niciodată nu ai încercat să faci nimic pentru mine, casa noastră, familia noastră. Noaptea ne întindem unul lângă celălalt, nu ne vorbim, nu ne atingem... este ca și cum nu aș exista pentru tine. Nici măcar nu mai plâng atunci când pun capul pe pernă, nu are niciun rost, nimeni nu îmi știe durerea.
Nu m-ai mai atins încă de când s-a născut cel de-al doilea copil al nostru. Tot ce vreau este să mă ții în brațe, să-mi aduci o ceașcă de ceai dimineața, să-mi spui că mă apreciezi. Aș vrea să mă pot bucura de această aventură numită viață alături de bărbatul care mi-a fost menit. Nu trebuie să facem nimic special, ne putem bucura unul de celălalt, pur și simplu. Mereu fac planuri pentru a mă asigura că putem petrece timp de calitate împreună atunci când avem timp, dar pe tine te enervează acest lucru. Vrei doar să dormi.
Deși amândoi lucrăm cu normă întreagă, deși amândoi avem același salariu, tu consideri că eu îți sunt inferioară. Ziua ta de muncă i-a sfârșit în momentul în care ai plecat de la birou, în timp ce a mea nu se termină niciodată. Odată ce am terminat munca și mă întorc acasă, trebui să spăl, să fac cumpărături, să pregătesc mâncare pentru tine și copiii noștri, să-i ajut cu teme și să mă ocup de cadouri, atunci când este cazul. Presiunea este foarte mare și uneori nu mai pot suporta. Aș vrea să țip în gura mare: „Unde este bărbatul de care m-am îndrăgostit?”.
Durerea mea este și mai mare atunci când observ oamenii care sunt îndrăgostiți. Cea mai mică atingere spune multe și mă doare atât de tare când realizez că tu nu mă vei mai atinge în felul acela niciodată. Am nevoie de momente tandre cu tine, am nevoie să mă iubești. Am înlocuit iubirea de altă dată cu furie și supărare.
Prietenii mei spun că mă aflu într-o situație fără speranță și că eu am acceptat ca lucrurile să ia întorsătura asta. Atunci când le-am spus părinților mei care este situația noastră, mi-au răspuns că muncești prea mult și că nu ar trebui să pun presiune pe tine. Am încercat.
Mi-e teamă că copiii mei sunt crescuți într-o lume în care este perfect normal ca o mamă să facă totul pentru familia sa, în timp ce tatăl nu mișcă un deget, o lume în care dragostea nu este o prioritate. De ce aș accepta o astfel de situație? Nu-mi doresc să trăim așa!
Noi doi abordăm viața în moduri diferite. Eu mi-aș dori să mă bucur de moment, să râd până nu mai pot, să mă distrez alături de copiii noștri, să-ți sar în brațe atunci când vin acasă, să împărțim această iubire. Nici nu-mi aduc aminte când ai râs ultima oară, când ai zâmbit, când m-ai îmbrățișat. Îmi pare atât de rău. Pentru tine. Pentru mine. Pentru copiii noștri. Pentru viața pe care ar fi trebui să o avem împreună. Dar nu mai pot sta de dragul copiilor noștri. Asta n-ar face decât să-mi prelungească agonia care curând va deveni insuportabilă. Mereu am crezut că nimeni și nimic nu mă va putea distruge, dar, într-un final, am aflat că cel pe care îl iubești cel mai mult are acea putere de a-ți frânge inima în mii de bucățele.
Nu vreau să mă pierd pe mine în timp ce aștept ca tu să-ți revii. Probabil că asta nu se va întâmpla niciodată. E momentul ca amândoi să recunoaștem această înfrângere, să dăm mâna și să încheiem totul ca prieteni...”
Citește și: Soțul m-a părăsit pentru o altă femeie, dar acum mă vrea înapoi
Surse articol: Theguardian, Iforher, Thoughtcatalog
Urmareste-ne pe Google News
