Adevarata Stare de Bine
Eat Positive
Nu Skin

Semne că nu te mai iubește și nu te mai respectă

Joi, 29.12.2016
de Alexa Galgau

Una dintre cele mai importante componente ale unei relații sănătoase este respectul, fundația iubirii adevărate. Deși atunci când intrăm în relații suntem îndrăgostiți, nu întotdeauna ajungem să iubim cu adevărat, iar atunci când dispar fluturii, dispare și dragostea pe care o credeam eternă. Când se întâmplă acest lucru, începem să ne purtăm diferit cu persoana de alături, devenind tot mai reci și mai distanți.

Iată care sunt semnele că nu te mai iubește și că nu te mai respectă cu adevărat.

Semne că nu te mai iubește

Din păcate, multe relații încep cu multa pasiune, dar ajung să se mistuiască rapid, lăsându-ne cu un gol imens în suflet. Chiar dacă este dificil, trebuie să fii capabilă să îți dai seama când partenerul se distanțează, pentru că există câteva semne clare că nu te mai iubește.

1. Te critică tot mai des. Într-o relație bazată pe iubire adevărată, partenerul îți spune când ceva nu este în regulă, dar o face cu compasiune și întotdeauna cu intenția de a rezolva situația, nu de a te răni. Unul dintre cele mai clare semne că nu te mai iubește este că toate lucrurile care înainte îi plăceau încep acum să îl irite. De pildă, cândva îi adora modul în care te pisicești sau micile copilării și drăgălășenii, dar acum pare foarte sensibil la ele și parcă dă ochii peste cap din orice motiv. 

2. Nu te mai ascultă. De fiecare dată când îi povestești ceva, pare tot mai plictisit. Adesea, ai senzația că ai vorbi cu pereții, ceea ce la început nu se întâmpla niciodată. Atenția pe care o acordăm jumătății noastre este esențială pentru a avea o relație sănătoasă, cu o evoluție pozitivă. Din păcate, atunci când îndrăgosteala începe să se risipească în loc să se transforme în iubire, ceea ce spune partenerul sau partenera pare brusc mult mai puțin interesant decât înainte. Astfel, comunicarea va fi tot mai slabă și de aici este doar un pas până la degradarea completă a relației.

3. Timpul petrecut împreună este tot mai redus. De multe ori, relațiile de lungă durată ajung într-o anumită fază, în care monotonia se instalează și deja nu mai simțim nevoia să fim în permanență alături de partener sau parteneră. Aceasta nu înseamnă,  însă, că iubirea a început să dispară, ci doar că am intrat într-o zonă de confort care poate fi chiar benefică pentru relație. Cu toate acestea, trebuie să înveți să distingi între această fază și tendința partenerului de a se distanța de tine și de a prefera activitățile care nu te includ și pe tine, tocmai pentru că începe să nu te mai iubească. Dacă înainte erați tovarăși în orice aventură și vă făceati numai planuri împreună, iar acum sunteți ca doi străini, fiecare cu viața lui, este clar ca relația nu este tocmai pe roze.

4. Sexul a devenit mai degrabă o obligație. În cazul bărbaților, libiodul scăzut este adesea unul dintre cele mai clare semne că iubirea a început să dispară. Aceasta se întâmplă pentru că ei își manifestă dragostea și fizic, prin intermediul sexului - cu cât iubesc mai mult o femeie, cu atât va fi mai evident acest lucru atunci când sunt în pat cu ea. Un bărbat care iubește va dori să își satisfacă partenera și, în timpul actului sexual, va exista acea apropiere greu de descris, în care cei doi par a se contopi într-o singură persoană. Însă dacă iubitul tău caută pretexte să nu mai faceți sex sau o face rapid și parcă lipsit de chef, este clar că există o problemă în relație.

5. Se poartă indiferent sau urât cu prietenii și familia ta. Bărbații nu ne seamănă atunci când vine vorba despre amabilitate - de obicei sunt prietenoși și amabili cu persoanele pe care le plac și nu se chinuie prea mult să salveze aparențele dacă nu e cazul. Atunci când un bărbat iubește, el va incerca să se înțeleagă cât mai bine cu familia si prietenii iubitei lui, fie doar și pentru că nu vrea să o rănească pe ea. Atunci când iubirea nu mai este ca la început, el își va exprima mult mai deschis antipatiile și se va purta diferit față de apropiații iubitei, pentru că nu îl va mai interesa așa mult dacă o rănește. Desigur, nu o face din răutate, ci fără să își dea seama.

Dacă ai observat și la partenerul tău aceste semne că nu te mai iubește, este cazul să aveți o discuție serioasă despre relația voastră.

Descoperă și defectele relațiilor serioase, dar și secretele care duc la succesul lor!

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (5)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoide de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!