Te rog să nu te întorci niciodată la cel care ți-a făcut inima să plângă, nu mai ai ce căuta lângă acea persoană

Te rog să nu te întorci niciodată la cel care ți-a făcut inima să plângă, nu mai ai ce căuta lângă acea persoană
Alida Enache
Vineri, 29.10.2021

Simți că, pur și simplu, nu mai aveți nicio șansă. Te-a dezamăgit de atâte ori. Te-a dezamăgit atât de mult încât nici nu mai știi cum erai înainte. Ai plâns de atâtea ori pentru el și l-ai implorat să se schimbe. Chiar și atunci când ți-ai jurat că n-o să mai stai nici măcar o secundă lângă el, tot ai rămas. Te-a implorat și ți-a promis că se va schimba, iar tu, ca o naivă, l-ai crezut. Sau poate ai rămas din prea multă iubire. Ai crezut că poate, încetul cu încetul, se va schimba și el de dragul tău. Dar nu a fost așa. Și iar te-a dezamăgit…

Acum că ai plecat, te gândești să te întorci. Iar ți-a promis că va încerca să se schimbe pentru tine. Promisiunile lui deșarte fac cea mai frumoasă piesă pe care au auzit-o urechile tale.
Și ce crezi? Dacă te întorci se va schimba? Crezi că inima ta va mai accepta vreodată să bată în tandem cu a celui care a frânt-o de la bun început?

Fotografie alb negru cu o femeie care se uită într-o oglindă spartă

Chiar dacă te vei întoarce, lucrurile nu vor fi niciodată altfel. Nu vei reuși niciodată cu adevărat să te deschizi față de el, nu vei reuși niciodată să împărtășești iubirea cu el. Deși tu crezi că nu poți rezista fără el, subconștientul tău lucrează din greu pentru a-ți demonstra opusul. El a adunat gând cu gând din suferința ta și și-a creat un scut. Îl va folosi mereu în preajma lui. Chiar și sufletul tău, oricât de confuz ar fi, știe că nu mai ai ce căuta lângă acea persoană.

Și tot te gândești la el. Nu trece zi fără să te gândești la el… Dar adu-ți aminte de toate momentele în care ai avut nevoie de el și nu a fost acolo lângă tine. De câte ori l-ai sunat și ți-a închis telefonul, de câte ori a preferat să petreacă timp cu prietenii lui în loc să îl petreacă cu tine. Adu-ți aminte de câte ori ai adormit plângând, întrebându-te ce face, unde este, de ce nu-ți răspunde…

Chiar crezi că vei putea fi vreodată fericită lângă bărbatul căruia nu i-a păsat niciodată de lacrimile tale? Adu-ți aminte că te-ai îndepărtat de toată lumea pentru el. Își dorea ca el să fie centrul universului tău, însă nu a realizat niciodată că și tu trebuia să fii al lui. Te-ai certat până și cu cea mai bună prietenă a ta pentru el, ți-ai îndepărtat familia și, într-un final, ai ajuns singură. Niciodată nu l-ai putut mulțumi.

Nu te mai întoarce niciodată la bărbatul care ți-a frânt inima. Nu te mai întoarce niciodată la cel care ți-a văzut sufletul frângându-se încetul cu încetul, bucățică cu bucățică… la cel care nu s-a putut mulțumi niciodată cu dragostea ta pură, la cel care nu ți-a văzut niciodată strălucirea din ochi.

Orice ar fi, te rog să nu te mai întorci niciodată la cel care te-a făcut să suferi…

Citește și: Nu mai crezi în dragoste și ai inima rănită, dar într-o zi vei fi iubită așa cum meriți, de către EL, persoana ta

Surse articol: Cluber, Heysigmund, Healthline

 

 

Surse foto: iStock

Articolul urmator »
7 lucruri pe care le fac pentru mine, chiar daca sunt intr-o relatie de lunga durata
7 lucruri pe care le fac pentru mine, chiar daca sunt intr-o relatie de lunga durata
DivaHair | Miercuri, 13.03.2024
Incepe quiz
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?
Care este cea mai importanta persoana din viata ta?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (23)

Ne găsești pe