7 semne clare că sufletul tău este epuizat

7 semne clare că sufletul tău este epuizat

Lorena Pintilie

Te simți epuizat/ă psihic și emoțional în ultima vreme? În cazul în care răspunsul este „Da!”, ținem să te anunțăm că nu trebuie să îți faci griji, căci nu ești singurul/singura care se confruntă cu așa ceva. Tot mai multe persoane din întreaga lume au dezvăluit că se simt epuizate din punct de vedere psihic. De vină este ritmul haotic prin care se dezvoltă societatea, un ritm obositor pe care mulți oameni nu îl pot ține sub control; astfel aceștia ajung să obosească până în punctul în care nu mai găsesc scăpare.

Și e normal, căci în mijlocul tulburărilor care au loc pe planetă e ușor să îți atingi limitele. Toți avem nevoie de o pauză pentru a ne putea odihni sufletele extenuate și pentru a găsi pacea pe care o așteptăm atât de mult. Ei bine, noi suntem aici să te învățăm cum să îți dai seama că ai atins punctul culminant al epuizării și cum să-i faci față.

E greu să trăiești în zilele noastre, spun majoritatea adulților secolului 21, care se lovesc constant de probleme și impedimente. Cerințele vieții moderne fac adesea dificilă găsirea echilibrului interior. Am devenit atât de ocupați și nu ne oprim parcă niciodată din alergatul după realizări și activități care storc viața din noi, astfel că am uitat să avem grijă și de sufletele noastre. Pe scurt, am renunțat la pacea interioară, urmărind frenetic satisfacții instantanee și plăceri senzoriale de moment. Banii, materialismul și dorințele efemere au avut prioritate în fața creșterii spirituale din timpuri străvechi, dar parcă acum mai mult ca niciodată au devenit singurele priorități pe care ni le setăm.

Suntem siguri că știi despre ce vorbim. Ai observat sau poate chiar ai simțit pe propria piele cum se scurge bucuria din viață, căci tot ce facem este să trăim pentru lucruri care nu ne aduc valoare spirituală. Nivelul de stres a crescut vertiginos în ultimul deceniu din cauza acestei obsesii pentru realizări și productivitate. Probabil că și tu ai simțit că trebuie să încetinești puțin sau mai mult ritmul, dar cu atât de multe de făcut și cu atât de puțin timp, ți se pare un lux.

4 semne că trebuie să-ți reevaluezi viața și să spui „STOP și de la capăt!”

Acum, parcă lumea cere mai mult decât oricând de la mintea și sufletul tău și știi și tu că nu se va opri din acest zbucium nebun doar pentru că te simți obosit/ă. Poate că fizicul nu îți cere odihnă. Te simți în formă, ești sănătos/sănătoasă și te bucuri de un aspect de invidiat. Dar cum rămâne cu sufletul? El ce îți spune? Simte liniște, pace, lumină? Da, din păcate și noi intuim care sunt răspunsurile. Îți dorești să-ți lași sufletul să răsufle și să te bucuri de pacea interioară pe care o visezi de ceva vreme, dar nu știi de unde să începi.

Așadar, cum poți trăi într-o lume atât de haotică și în continuă mișcare, fără să te simți consumat/ă sau controlat/ă de presiunile ei? Ți-am pregătit mai jos câteva dintre răspunsurile la această întrebare.

7 semne că sufletul tău este epuizat (și cum să îl odihnești)

1. Te simți secătuit/ă de vlagă când te trezești dimineața

Dacă te simți epuizat/ă chiar și după ce ai dormit toată noaptea, este clar un semnal de epuizare emoțională și spirituală. E normal, căci somnul te ajută să îți recapeți energia doar din punct de vedere fizic și psihic, dar e nefolositor când vine vorba de suflet. Atunci când ajungi la limită din punct de vedere emoțional, e clar că ai nevoie de ceva mai profund decât răgaz fizic pentru a-ți „reîncărca” sufletul.

Bărbat vizibil obosit care își ține fața în palma stângă.

De asemenea, din cauza stresului te poți lovi și de insomnie, ceea ce dăunează din toate punctele de vedere. Dacă organismul și mintea nu au un timp de repaus, atunci nici sufletul nu se va simți liniștit. Dacă ai probleme în a adormi sau a rămâne adormit, încearcă să meditezi înainte de culcare. Atunci când îți liniștești mintea și vâjâitul din interiorul ei, sufletul tău se va putea relaxa, iar stresul va dispărea cu timpul, astfel încât să te poți odihni corespunzător.

2. Simți nevoia să „evadezi” din propria viață

Când sufletul tău se simte epuizat, este tentant să visezi cu ochii deschiși la o detașare totală de ceea ce ești și însemni în societate. Vrei să fugi, să te detașezi și să uiți, măcar pentru un minut, de toate cerințele vieții. Faptul că te confrunți cu stresul în fiecare zi își pune amprenta asupra gândurilor tale și simți că existența ta e împovărată de tot ceea ce se întâmplă în jur. Știm și noi cum e să închizi ochii în cele mai grele momente și să te visezi pe o plajă, undeva departe de responsabilități, probleme și griji.

Și parcă recurgi tot mai des la astfel de „escapade” imaginare pe care ți le-ai integrat în rutină. E normal, căci lumea aceea fictivă e de zece ori mai interesantă decât ce se întâmplă în realitate. „Vacanțele imaginare” sunt un fel de portal care te duce departe de sentimentul că ești prins/ă într-o capcană, aici, în viața tangibilă.

Dacă ești un visător/o visătoare „profesionist/ă” din acest punct de vedere, învață să folosești acele emoții profunde pe care le simți când îți imaginezi o lume alternativă în propriul avantaj. Pictura, redactearea unui jurnal sau desenul te pot ajuta să eliberezi acele sentimente „de bine” reprimate de-a lungul timpului. Unele dintre cele mai bune opere de artă au ieșit din mâinile oamenilor care și-au transformat suferința într-o pasiune.

Cele 7 tipuri de „odihnă” și tot ce trebuie să știi despre ele

3. Simți repercusiuni fizice ale extenuării emoționale

Oamenii care au nevoie de „o curățare” spirituală simt adesea blocaje psihologice și întâmpină tot felul de impedimente fizice (imposibilitatea de a duce la bun sfârșit anumite activități sau probleme de sănătate). Tulburările fizice și mentale apar atunci când nu ești aliniat/ă cu adevărata ta natură. Data viitoare când, de pildă, te doare capul sau spatele, încearcă să deslușești ceea ce vrea să îți transmită corpul tău. Chiar dacă nu realizezi, trupul și mintea ta vorbesc în mod constant cu eul tău, dându-ți semnale subtile prin aceste „conversații”, despre ceea ce are nevoie.

În astfel de momente e recomandat să meditezi câteva minute bune. Meditația și introspecția sunt modalități de „scanare” a corpului prin care poți să identifici zonele care îți creează disconfort și/sau suferință. În acest mod, poți elimina cu ușurință orice fel de blocaj energetic pe care îl întâmpini, iar sufletul tău se va simți mai ușor, mai „sănătos”.

4. Te simți un străin în propria lume

Crezi în reîncarnare? E posibil ca sufletul tău să fie epuizat fiindcă nu se simte aliniat cu ceea ce se întâmplă în lume. Foarte multe persoane percep o greutate apăsătoare de fiecare dată când trebuie să interacționeze cu „ustensilele” moderne (gadgeturi, structuri sociale, legi morale nou-apărute). Probabil că aceștia au avut zeci sau sute de vieți astfel că sufletul, care a călătorit prin toate aceste vieți, se consideră străin existenței pe care o duce acum.

Oamenii empatici și „aducătorii de lumină” (ființe care sunt devotate acțiunilor de ajutorare a mediului, naturii și oamenilor) simt adesea că nu aparțin acestui loc, deoarece au suflete mai evoluate. Ei sunt mai interesați să cultive pacea interioară decât să alerge după plăceri nesfârșite.

Așadar, dacă și tu faci parte din această categorie și te simți deconectat de tot și toți cei care te înconjoară, crede-ne pe cuvânt că nu e nimic în neregulă cu tine. Înseamnă doar că sufletul tău are nevoie de atenție pentru a se ajusta noii sale existențe, iar acest lucru îl poți atinge prin meditație și exerciții de conștientizare.

5. S-ar putea să suferi de anxietate, depresie sau alte tulburări psihice

Atunci când se produce o deconectare între cele trei elemente ale existenței umane (minte, corp și suflet) pot apărea bolile și tulburările mentale. Din păcate, milioane de oameni suferă de anxietate, depresie și alte tulburări psihologice în ziua de astăzi. Iar aceste nereguli mentale pot tulbura puternic pacea spirituală, creând discordie în aproape toate domeniile în care activezi (relații, muncă). De exemplu, dacă ai fost diagnosticat/ă cu o tulburare psihică e posibil să simți și o epuizare pe care nu ți-o explici. Ei bine, acela este sufletul care strigă după ajutor!

Femeie îndurerată stând singură într-o cameră în timp ce își lasă capul între palme.

Un studiu a constatat că 90% dintre pacienții cu tulburare depresivă majoră se confruntă simultan și cu oboseală cronică, poate chiar epuizare, în ciuda faptului că majoritatea dintre ei luau antidepresive. Tratamentele medicamentoase pot ajuta la ameliorarea simptomelor, dar nu sunt de ajuns pentru a vindeca întrutotul această complicație. Ia-o mai ușor, fii mai precaut/ă și ai mai multă grijă de tine și de propriile nevoi. Lumea poate aștepta, dar pacea sufletului nu!

Nu uita, nu tot ce pierzi reprezintă, de fapt, o pierdere pentru tine

6. Îți pierzi concentrarea foarte repede când vine vorba de job

Dacă ar fi să întrebi acum zece oameni de pe stradă dacă sunt mulțumiți de locul lor de muncă, te asigurăm că cel puțin cinci dintre ei vor spune că nu. Aceste persoane se trezesc în fiecare dimineață și merg la muncă din obligație, nu din dragoste sau pasiune pentru ceea ce fac. Facturile nu iau pauză, iar creditele trebuie plătite, așa că se îndreaptă zilnic spre un abis al descurajării.

Dacă și tu simți o povară în mersul la lucru, s-ar putea să fie mai mult decât „nechef” sau nepotrivire, în special dacă te simți rău fizic de fiecare dată când ajungi la job. Ești secătuit/ă de vlagă și îți dorești să dispari, doar pentru a nu fi nevoit/ă să mai faci lucruri care nu îți plac.

Potrivit Asociației Americane de Psihologie, 77% dintre oamenii din SUA se confruntă cu simptome fizice, iar 73% au simptome mentale din cauza stresului cronic. Munca este cea mai semnificativă sursă de stres în viața majorității oamenilor, aproximativ 94% dintre ei simțindu-se epuizați la locul de muncă.

În cazul în care crezi că ți-e de ajuns, că nu mai poți, ia în considerare schimbarea jobului sau a domeniului, sau, pentru moment, cere-i angajatorului să îți reducă orele de muncă. Orice pentru a te pune pe picioare!

7. Ai impresia că ești „pe pilot automat”

Simți că ești pe pilot automat? Este normal să experimentezi acest lucru uneori, dar faptul că te simți constant disociat/ă de emoțiile tale reprezintă deja o problemă spirituală. Atunci când te simți lipsit/ă de inspirație și drenat/ă de ultima picătură de energie, sufletul tău vrea să te reconectezi la adevăratul tău sine. 

Îți recomandăm meditația sau yoga. Tu, ca și oricine altcineva, ai o doză de energie pe care să o folosești zilnic. Odată epuizată, trebuie să o reconstruiești. Cum? Prin conectarea la câmpul energetic universal. Să îți depășești limitele percepute prin simțuri necesită foarte multă muncă, dar orice strop de sudoare merită pentru a experimenta libertatea absolută.

Toată lumea experimentează epuizarea sufletului la un moment dat în viață. Aceasta se poate întâmpla din diverse motive, de la nemulțumirea de la locul de muncă până la problemele de acasă. Totuși, toată această dizarmonie provine dintr-o cauză primordială: o deconectare de la suflet. Pentru a-ți hrăni pacea interioară, trebuie să te deconectezi de lume și să înveți să-ți asculți vocea interioară. Cu toții avem această intuiție, dar lumea noastră condusă de logică o înăbușă adesea.

Nu permite lumii să-ți dicteze emoțiile; doar prin încrederea în sine poți găsi pacea adevărată.

Surse foto: Unsplash

Surse articol: Power of Positivity, Happiness, Medical News 

Articolul urmator
Dacă nu le vezi, nu înseamnă că nu există! Semne ale abuzului emoțional care nu sunt atât de evidente
Dacă nu le vezi, nu înseamnă că nu există! Semne ale abuzului emoțional care nu sunt atât de evidente
Cât de puternic este sufletul tău?
Incepe quiz
Cât de puternic este sufletul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.8 (8)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.