În loc să lăsăm oamenii să își urmeze drumul, noi tindem să ne agățăm de ei în încercarea de a menține vie o flacără ce s-a stins de mult timp. Vom încerca să ne convingem pe noi înșine că suntem meniți să rămânem în locuri pe care știm că le-am depășit. Ne forțăm să stăm acolo unde nu ne potrivim, lângă oameni care nu ne vor și de care nici nu avem nevoie. Vom rămâne în situații haotice de dragul unor oameni care nu ne merită. De ce? Pentru că ne e greu să lăsăm în urmă ceva ce odată ne făcea bine...
Încercăm să ne convingem că cel mai bine e să rămânem acolo unde nu suntem vruți doar din simplu fapt că am depus prea mult timp, energie și iubire pentru oamenii care acum ne întorc spatele. Ne gândim că e o adevărată risipă de resurse să renunțăm acum, că „am ajuns atât de departe”. Dar oare așa este?
Adevărul este că, oricât ne-am dori, nu putem să evităm inevitabilul la nesfârșit, iar dacă ne vom încăpățâna să facem asta, vom ajunge în punctul în care soartă va prelua frâiele. Mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla exact ceea ce am eschivat atât de mult timp.
Ceea ce este menit să plece, va pleca indiferent de acțiunile tale
Dar, de cealaltă parte a acestui adevăr, odată cu lucrurile ce vor pleca, vor veni la schimb lucrurile menite să ajungă. Și lucrurile care sunt menite să rămână vor rămâne pentru totdeauna, de asemenea. Chiar dacă ajungem să conștientizăm acest schimb al sorții, este perfect normal să ne doară dispariția lucrurilor, experiențelor și implicit a oamenilor pe care i-am iubit odată. Astfel că, avem nevoie de un timp pentru a procesa pierderea și a prelua ceea ce am primit la schimb.
Cinci mentalități toxice de care trebuie să scapi pentru a avea o viață mai bună
Atunci când ne concentrăm prea intens asupra finalurilor, nu reușim să privim orizonturile din fața noastră. Uităm să observăm oportunitățile pe care le creează soarta și ajungem să ne înecăm propriile speranțe în frici și nostalgii. Uităm că atunci când o ușă se închide, alte două se deschid și preferăm să ne concentrăm pe strategii inutile prin care să deschidem ușile deja zăvorâte.
Nu mai privi înspre ușile închise!
În schimb, ar fi în interesul nostru să ne permitem să simțim durerea, în timp ce continuăm să mergem înainte spre zilele de mâine mai bune și mai aliniate. Deși nu totul se întâmplă cu un motiv, este așa cum ar trebui să fie. Pentru că atunci când privim înapoi, vom începe să vedem că totul are sens, având în vedere evenimentele de pe parcurs.
Odată ce decidem să plecăm și să renunțăm la a privi înspre ușile închise, vom realiza că cel mai mare cadou pe care soarta ni l-a făcut a fost să pună lacăt pe acele porți. Podurile arse ne-au forțat să ne schimbăm direcția, iubirea pierdută ne-a forțat să ne vindecăm, orașele prin care am trecut ne-au forțat să ne găsim un cămin în locuri care ne pot face să ne simțim în siguranță, uitând astfel de ceea ce am lăsat în urmă.
Trebuie să înțelegem că, uneori, nu tot ceea ce pierdem este o pierdere. Relațiile, momentele, locurile de muncă, emoțiile și momentele care s-au risipit undeva în trecutul nostru, au făcut loc lucrurilor care sunt menite să rămână cu adevărat în viețile noastre.
Trebuie doar să fim suficient de curajoși să le primim cu brațele și inima deschisă!
Urmareste-ne pe Google News
