Cum să fii în formă în 60 de secunde

Cum să fii în formă în 60 de secunde
Viorica Ghinea, redactor
Miercuri, 22.06.2016

Cuprins

Dacă până acum spuneai că nu ai timp să faci exerciții fizice pentru a obține o siluetă de vis, specialiștii vin în sprijinul tău și îți spun că poți să arăți bine în doar 60 de secunde. Bineînțeles, trebuie să dedici corpului tău un minut în fiecare zi. Surprinzător, dar rezultatele chiar vor începe să apară după o scurtă perioadă.

Cum să fii în formă în 60 de secunde? Ține cont de următoarele îndrumări!

Cum să fii în formă în doar un minut: secretele mișcării fizice

De acum nu mai trebuie să te întrebi cum să fii în formă, pentru că ai ocazia să descoperi câteva dintre secretele mișcării fizice. Un nou studiu de specialitate organizat la Universitatea McMaster a scos la iveală că ai nevoie de un singur minut pe zi pentru a te menține în formă. Poate că sună surprinzător acest lucru, dar nu este vorba despre orice minut, ci despre unul cât se poate de intens.

Martin Gibala, profesor de kineziologie (tehnică simplă ce permite comunicarea în mod direct cu corpul) la Universitarea McMaster, este cel care a venit cu această idee. Cum să te menții în formă în 60 de secunde nu este un mit, ci un adevăr. El consideră că nu durata contează atunci când te antrenezi, ci intensitatea cu care practici exerciții fizice.

În timpul studiului, voluntarii au pus în aplicare tehnica de 60 de secunde de trei ori pe săptămână, timp de 12 săptămâni, iar cercetătorii au fost încântați de rezultatele obținute. Se pare că cei implicați în studiu și-au îmbunătățit în acest mod sănătatea cu 20% și au reușit să se mențină în formă.

Ce trebuie să faci ca să te menții în formă în doar un minut

Împarte antrenamentul în trei etape a câte 20 de secunde, lăsând între ele o mică perioadă de recuperare.

- Lucrează intens în cele 60 de secunde. Poți să realizezi orice fel de exercițiu fizic îți dorești, însă important este să îl efectuezi în ritm alert. Realizează acele mișcări cât de repede poți. De exemplu, poți să folosești scările în loc să iei liftul ori să mergi pe scările rulante. De asemenea, alergarea cu genunchii la piept se poate dovedi extrem de eficientă, însă orice tip de exercițiu cardio va da rezultate bune.

- Deși este recomandat să faci mișcare zilnic, poți să apelezi la tehnica de 60 de secunde mai rar de atât. Important este să efectuezi exercițiile fizice de cel puțin trei ori pe săptămână. Nu îți pierde motivația pentru ele.

Care este secretul tehnicii „cum să fii în formă în 60 de secunde”? Intensitatea cu care practici exercițiile fizice. Nu contează că efectuezi un antrenament de 45 de minute ori unul de un minut, important este să dai tot ce ai mai bun în tine în acea perioadă. Dacă până acum nu te tenta să te implici într-un antrenament pentru că nu ți se părea confortabil, durata lui s-ar putea să îți schimbe părerea. Vei rezista mai bine în timpul tehnicii de 60 de secunde.

Vezi si
Articolul urmator »
La cât timp după masă poți face sport
La cât timp după masă poți face sport
Raluca Margean | Joi, 30.05.2024
Incepe quiz
Ce formă geometrică are sufletul tău?
Ce formă geometrică are sufletul tău?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (3)

Ne găsești pe