Esti nemultumita de aspectul soldurilor tale si de cel al abdomenului? Vrei sa scapi de asa-numitii "colacei"? Noi iti propunem sa incerci trei exercitii care iti vor aduce rezultatele mult asteptate. Nu sunt greu de realizat, insa ai nevoie de determinare si de putin timp liber.
Iata ce exercitii pentru solduri si pentru abdomen poti realiza chiar la tine acasa!
Exercitii pentru solduri si pentru abdomen folosind mingea
Aseaza-te pe saltea, tinand corpul usor aplecat catre spate. Ai grija ca picioarele tale sa nu isi schimba pozitia in timp ce efectuezi miscarea de baza, care consta in rotirea alternativa a trunchiului spre stanga si spre dreapta, tinand mingea cu ambele maini. Repeta miscarea de 12-15 ori, in cate patru serii.
Exercitii pentru solduri si pentru abdomen, cu atingerea calcaielor
Un alt exercitiu care te poate ajuta sa scapi de colacei consta in atingerea alternativa a calcaielor cu varfurile degetelor de la maini. Pentru aceasta, trebuie sa stai pe saltea in pozitia culcat, avand partea superioara a trunchiului usor ridicata, astfel incat sa mentii muschii abdominali incordati in permanenta. Repeta exercitiul de 12-15 ori, in cate patru serii.
Exercitii pentru solduri si pentru abdomen, de tipul mana si picior opuse
Iata inca un exercitiu util pentru a-ti tonifia muschii abdomenului si pe cei ai coapselor! Adopta pozitia culcat pe saltea, tine-ti partea superioara a trunchiului usor ridicata, muschii abdominali incordati si genunchii indoiti. Atinge-ti alternativ genunchii si coatele opuse, de cate 12-15 ori pentru fiecare picior. Ai grija sa realizezi patru serii de exercitii, pentru a obtine rezultatele dorite.
Exercitiile pentru solduri si pentru abdomen te pot ajuta sa scapi de colacei si sa iti imbogatesti garderoba cu o pereche de pantaloni stretch sau cu niste blugi conici.
Demonstratiile din imagini au fost fost realizate de antrenoarea de fitness Mihaela Ioan, in incinta salii de fitness Daimon Club.
Despre Daimon Fitness
Sala de fitness are o suprafata de 400 mp, o capacitate de 150 de persoane si este dotata cu aparatura LIFE FITNESS de ultima generatie. Veti fi in permanenta asistati si monitorizati de catre antrenori profesionisti, care va asteapta in fiecare zi, intre orele 09.00 - 22.00.