Motivul pentru care Gigi Hadid arată așa bine: 3 exerciții de box pe care trebuie să le încerci

Motivul pentru care Gigi Hadid arată așa bine: 3 exerciții de box pe care trebuie să le încerci

Ionelia Olteanu

Femeile au început să descopere boxul odată cu Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012. Atunci au putut să realizeze că acesta nu este un sport exclusiv masculin, așa cum se credea. De fapt, boxul se numără printre cele mai sănătoase sporturi, de aceea cursurile de fitness la care se practică au fost invadate de foarte multe femei care voiau să își tonifice mușchii.

Gigi Hadid este una dintre celebritățile care au ales să se mențină în formă cu ajutorul boxului. Acesta este unul dintre secretele siluetei sale de invidiat, așa că este ușor să ai și tu un corp tonificat dacă alegi să faci câteva exerciții.

gigi hadid

3 exerciții de box pe care trebuie să le încerci

Poți să optezi pentru un antenament de box dacă faci parte din categoria celor care se confruntă cu problema kilogramelor în plus din cauza stilului de viață sedentar. Odată cu timpul vei vedea cum corpul tău își va îmbunătăți aspectul și reflexele. Te vei simți mult mai energică și mai puternică. Efectuează acest antrenament de până la cinci ori pe săptămână.

Exercițiul 1

Stai cu picioarele depărtate și cu genunchii ușor îndoiți. Ridică pumnii și menține coatele aproape de corp (aceasta este poziția de box). Alternează loviturile cu pumnul, în timp ce îți rotești trunchiul și îți întinzi brațele. Pentru ca acest exercițiu să fie cât mai eficient, iar tu să arzi cât mai mult calorii, este recomandat să nu faci pauze. Da, este greu, dar rezultatul te va face să uiți complet de oboseală.

Exercițiul 2

Pune piciorul stâng în față și îndoaie ușor genunchiul pentru a coborî corpul în așa fel încât coapsa stângă să fie paralelă cu podeaua. Aceasta este, de fapt, clasica fandare care te va ajuta să îți întărești mușchii picioarelor. Repetă exercițiul de 8 ori, timp de 30 de secunde. Execută același execițiu și cu celălalt picior. Mai departe, așază-te în poziția de box și începe să lovești aerul cu pumnii, energic.

Exercițiul 3

Având picioarele depărtate, ridică unul dintre ele la spate. Îndoaie-l pe cel pe care îți menții greutatea în așa fel încât piciorul pe care îl ai la spate să nu atingă pământul. Revino la poziția inițială și execută acest exercițiu timp de 30 de secunde.

Acest exercițiu include și săritul corzii, de care sigur te bucurai în copilărie. Sari de patru ori cu ambele picioare, apoi execută patru sărituri pe piciorul stâng, urmate de patru sărituri pe piciorul drept. Repetă acest exercițiu timp de 2 minute și jumătate.

Folosește-te de două gantere și execută lovituri în aer, cu picioarele îndoite, în ritm ușor și controlat. Execută 12 repetări, fără greutăți, făcând câte o pauză de câteva secunde.

Beneficiile exercițiilor de box

Te elibereză de stres. Deși există concepția potrivit căreia boxul este un sport dur și agresiv, acesta te ajută să te eliberezi de stres, frustrări și agresivitate și să fii mai calmă. Pe lângă acest lucru, încrederea în tine va crește considerabil și vei fi capabilă să îți depășești limitele fizice și psihice.

Îți antrenează toți mușchii. Boxul presupune utilizarea tuturor mușchilor (brațe, picioare, umeri, piept).

Te ajută să slăbești. Antrenamentele sunt extrem de solicitante, astfel că într-o singură oră poți arde între 500 și 1000 de calorii, chiar mai mult decât o sesiune de alergare. Pe lângă acest lucru, este extrem de dinamic și nu există șanse să te plictisești.

Îți îmbunătățește atenția, coordonarea și echilibrul. Este nevoie de un bun simț al coordonării și o atenție sporită pentru a practica acest sport.

Dacă vrei să ai o siluetă de invidiat și să arăți la fel de bine ca Gigi Hadid, atunci poți să apelezi cu încredere la aceste exerciții de box!

Surse foto: Getty Images, Pinterest

Articolul urmator
Pilates: beneficii și idei de exerciții
Pilates: beneficii și idei de exerciții
Ești Gigi sau Bella Hadid?
Incepe quiz
Ești Gigi sau Bella Hadid?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (2)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.