3 sfaturi utile pentru un machiaj tipic parizian

3 sfaturi utile pentru un machiaj tipic parizian

Redactor Divahair.ro

Chic, gingaș și proaspăt se numără printre cuvintele care descriu cel mai bine stilul de machiaj al franțuzoaicelor. Chiar dacă eleganța și farmecul femeilor din Franța au fost apreciate și chiar invidiate de-a lungul timpului, în ultima perioadă, acest stil a început să se bucure de o popularitate covârșitoare, datorită serialelor nou-apărute pe platformele de streaming. Spre exemplu, producția Emily in Paris spune povestea unei americance stabilite pentru o scurtă perioadă în capitala modei. Ei bine, pe lângă povestea de dragoste și aventurile eroinei, toată atenția s-a îndreptat rapid către ținutele vestimentare pe care le actrița Lily Collins le poartă, alături de machiajul simplu și rafinat. Așadar, dacă visezi să introduci acel je ne sais quoi în rutina de machiaj, am pregătit o serie de trucuri utile, pe care le poți încerca în această primăvară.

femeie imbracata in tinuta pariziana

Păstrează o rutină de îngrijire simplă

Putem spune că industria frumuseții are rădăcini adânci în Franța, datorită faptului că marea majoritate a produselor de îngrijire și make-up sunt fabricate chiar aici. Astfel, ajungem la concluzia simplă că franțuzoaicele cunosc câteva secrete esențiale, în ceea ce privește păstrarea unui ten sănătos și radiant. Rutina de îngrijire începe prin curățarea feței, cu un cleanser delicat, fără particule abrazive în compoziție. Aplică un ser îmbogățit cu acid hialuronic sau unul pe bază de vitamina C, în funcție de nevoile și preferințele tenului. Dacă ai destul timp la dispoziție pentru răsfăț, le poți aplica pe ambele, însă, așteaptă ca fiecare produs să fie absorbit în piele. Pentru că orice machiaj are nevoie de o bază, alege o cremă hidratantă cu factor de protecție ridicat, care să te protejeze împotriva razelor UV.

Mai puțin înseamnă mai mult

Aspectul natural al femeilor din Paris reprezintă un look dorit de tinere din întreaga lume. De aceea, optează în favoarea unui fond de ten cu acoperire mică, doar pentru a corecta micile imperfecțiuni ale pielii și a obține un efect strălucitor. Dacă nu vrei să încarci tenul cu multe produse de machiaj, renunță la fondul de ten în favoarea unui concealer. Pe restul feței, folosește un bronzer pentru a obține un look romantic, un blush în zona pomeților și un iluminator pe zonele înalte ale feței, astfel încât, vei obține un efect de lifting. Detalii aici. În zona ochilor, menține lucrurile simple. Pentru un plus de lumină în jurul ochilor, aplică un fard cu particule strălucitoare pe toată suprafața pleoapei mobile, alungește genele cu un ondulator și învelește-le în două straturi de mascara, în nuanțe de maro sau negru.

Rujul este un must pentru un machiaj complet

Un produs esențial pentru finisarea machiajului este, fără îndoială, rujul. Pariziencele caută necontenit nuanțe flatante de roșu, potrivite tonului pielii, care să le scoată în evidență personalitatea puternică. Ei bine, un aspect sofisticat are nevoie de un ruj roșu intens, cu o tentă rece de albastru. Pe de cealaltă parte, dacă preferi nuanțe mai calde pentru machiajul tenului, atunci un ruj portocaliu creează o atmosferă jovială, perfectă pentru zilele senine de primăvară. Alternativ, un ruj nude te va face să te simți la fel de încrezătoare și independentă.

În cele din urmă, machiajul reprezintă o formă de exprimare jucăușă și creativă, prin care îți poți exprima emoțiile și trăsăturile caracterului. Îndrăznește să combini diferite nuanțe și texturi, pentru a descoperi stilul preferat de make-up!

Sursă foto: Shutterstock.

Articolul urmator
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Mănușile exfoliante: ce sunt și cum îți ajută pielea
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?
Incepe quiz
Ce machiaj de primăvară ți se potrivește?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.