6 tunsori clasice care nu se vor demoda niciodată

6 tunsori clasice care nu se vor demoda niciodată
Sorina Corneanu
Duminică, 12.11.2017

Cuprins

Tendințele sunt un reper bun pentru orice femeie care își dorește o schimbare mică din când în când, fără a fi nevoită să își schimbe radical lookul. Doar că trendurile trec la fel de repede cum au venit, iar schimbările pot deveni obositoare. Tocmai de aceea există câteva tunsori clasice la care poți recurge cu încredere, fără să îți faci probleme că în scurt timp vor fi de domeniul trecutului!

Învață să îți tunzi părul în scări la tine acasă!

Iată 6 idei de tunsori clasice care nu se vor demoda niciodată

Pixie

Tunsoarea adoptată de Prințesa Diana și de frumoasa Demi Moore, în 1990, este la fel de actuală și astăzi. Pentru un look tineresc, parizian și foarte fresh în orice context, tunsoarea pixie este o idee excelentă. Adoptând o astfel de tunsoare, te asiguri că ești mereu la modă, indiferent câte schimbări aduce fiecare sezon. Este o tunsoare excelentă mai ales pentru persoanele slabe, minione, cu trăsături fine.

tunsoare pixie 

Foto: Pinterest @ short-haircuts.com

Bobul

Tunsoarea bob este, fără îndoială, una dintre cele mai versatile coafuri ale tuturor timpurilor. Indiferent de lungimea părului, mărimea feței și vârstă, bobul se adaptează cu succes și știe exact cum să evidențieze calitățile fiecărei persoane și cum să mascheze micile imperfecțiuni. Marele său atu este capacitatea de a fi în același timp sexi, tineresc, elegant, șic, clasic și modern. Personalitatea ta îi va da exact valența pe care ți-o dorești!

tunsoare bob

Foto: Pinterest @ Harpers's Bazaar

Tunsoarea zero

Da, probabil te gândești că, pentru o femeie, o astfel de tunsoare este destul de dificil de adoptat. În primul rând pentru că părul lung îți permite să faci mai multe schimbări, să adopți zilnic o altă coafură sau chiar tunsoare, iar în al doilea rând... pentru că trebuie să fii suficient de curajoasă să înțelegi că nu părul lung te face mai sexi. Tunsoarea zero nu se demodează niciodată și, dacă este purtată cu atitudine și mândrie, poate fi mai atractivă decât un păr buclat!

 tunsoare zero

Foto: Pinterest @ Karel Doorman

Tunsoarea în scări

Dacă nu ești dispusă să renunți la lungimea părului, dar îți dorești o schimbare care să te avantajeze, cu o tunsoare în scări sigur nu vei da greș. În timp ce șuvițele lungi îți vor păstra forma inițială a părului, șuvițele scurtate îți vor oferi volum și îți vor permite să realizezi diverse coafuri, zilnic, fără a schimba ceva esențial în tunsoare. Cocul, coada de cal și împletiturile asimetrice sunt doar câteva dintre coafurile care pot fi realizate pe baza unei tunsori în scări. 

tunsoare in scari

Foto: Pinterest @ Style and Designs

Tunsoarea dreaptă

Dacă ești norocoasa purtătoare a unui păr buclat și bogat, o tunsoare clasică, de atemporalitatea căreia poți fi sigură, este cea dreaptă, până la ureche. Dacă ai părul drept, o astfel de tunsoare te va ajuta să îți păstrezi confortul, dar fără a-ți pierde stilul, iar dacă te bucuri de un păr ondulat sau creț, îți va defini și mai bine buclele, făcându-l să pară cu mult mai bogat! Din anii '80 și până în prezent, la fel de actuală, indiferent de tipul de păr, tunsoarea dreaptă este o idee bună oricând vrei să îmbini eleganța cu degajarea și aerul fresh.

fata tunsa scurt

Foto: Pinterest @ Megan Morgan

Naturală

Deși poate părea banal, părul lung, drept, ondulat sau creț nu se demodează niciodată. Asta pentru că îți permite o mulțime de variante de coafură și posibilitatea de a-l exploata în așa fel încât să arăți diferit de fiecare dată. În plus, lăsându-ți părul natural, exact cum e el, fără a-l supune numeroaselor procese de schimbare, în fiecare sezon, îți conferă o notă personală și îți definește stilul. Până la urmă, cum ar fi ca toată lumea să arate la fel... doar pentru că așa se poartă? Trebuie să fii diferită pentru a putea fi observată! 

fata cu parul lung

Foto: Pinterest @ Danica Ilagan

În câțiva pași simpli poți obține o tunsoare care să rămână în trend indiferent câte schimbări aduce anul. Tendințele în materie de hairstyle vin și trec, dar există astfel de tunsori clasice care au trecut testul timpului și îți garantează că nu se vor demoda niciodată! Clasic e fantastic!

Surse foto: Pinterest

Articolul urmator »
19 culori de păr la modă în toamna 2024
19 culori de păr la modă în toamna 2024
Andreea Baluteanu | Joi, 22.08.2024
Incepe quiz
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?
Cu ce zodie nu ar trebui să fii niciodată?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (42)
Alte subiecte care te-ar putea interesa

Ne găsești pe