Ce trebuie să faci înainte să foloseşti şamponul pentru a avea părul drept şi strălucitor

Ce trebuie să faci înainte să foloseşti şamponul pentru a avea părul drept şi strălucitor

Violeta Ieremie

Unul dintre atuurile femeilor este podoaba capilară. Părul spune multe despre noi, despre stilul de viaţă, despre atitudine.

Felul cum îl aranjăm ne dezvăluie, fără să mai fie nevoie să vorbim, ceva din personalitatea unei persoane.

Şi numai noi ştim cât ne chinuim şi încercăm toate metodele pentru a-l face să stea cum vrem noi. Dar se pare că părul nostru are propria personalitate şi nu vrea să fie îmblânzit chiar aşa uşor. Ţi s-a întâmplat să-l strângi în coadă, gata să te dai bătută, deoarece părul tău stă numai cum vrea el? Cui nu i s-a întâmplat asta?

Suntem mereu cu ochii pe produsele noi care ne pot ajuta și încercăm toate metodele posibile şi ştiute din generaţie în generaţie.

Ştiai că noi, oamenii, avem nişte automatisme? Acele gesturi pe care le facem fără să ne gândim foarte mult doar pentru că le-am exersat foarte mult timp. Însă, conştientizând ce facem, putem să ne mai și schimbăm obiceiurile.

Uite, de exemplu, ştim că mai întâi ne spălăm cu şampon şi apoi cu balsam. Corect?

femeie isi spala parul

Dar te-ai gândit să inversezi ordinea?

Dacă ai părul fin şi rebel, acest lucru te ajută să ai părul drept şi strălucitor.

Iar expertul Philip B., numele de scenă al lui Philip Berkovitz, hairstylist american şi antreprenor în domeniul frumuseţii, confirmă ceea ce tocmai am spus mai sus. Balsamul hrăneşte părul, dar îi conferă și greutate pentru a sta drept. Iar dacă aplici ordinea inversă faţă de cum ştiai, părul tău va fi mai curat şi mai ascultător.

Lucrurile se pot schimba în viaţa noastră printr-un gest simplu, atât de la îndemână, încât nici nu ne gândim la el. Viaţa omului este construită din mici obiceiuri care ne pot transforma viaţa. La început, ţi se poate părea ciudat. E ca şi cum te-ai spăla pe dinţi cu mâna stângă, deși eşti dreptaci. Însă, cu puţin exerciţiu, te obişnuieşti.

Aşadar, mai întâi îţi umezeşti părul, te dai cu balsam şi aştepţi 3-5 minute să-şi facă efectul, apoi te speli cu şampon.

balsam in par

Efectul? Părul tău va fi din ce în ce mai curat, mai strălucitor, mai hidratat şi mai uşor de aranjat, iar uleiul natural se îndepărtează mai bine. Şi, în plus, vei obţine volum!

Iar în cazul în care constaţi că firele tale de păr sunt uscate, data viitoare poţi folosi următoarea ordine: balsam, şampon, balsam pe vârfuri. Părul tău va radia de sănătate şi va fi mai curat!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Ulei de marula: beneficii și mod de utilizare
Ulei de marula: beneficii și mod de utilizare
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?
Incepe quiz
Ce trebuie sa faci ca sa te imbogatesti usor?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.7 (10)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.