Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

Coafuri lejere pentru păr mediu! Iată 13 tipuri de coafuri uşor de făcut

Marţi, 25.02.2020

Ne place să ne aranjăm, cumpărăm cu inimă preaplină ultimele haine în tendințe, dar ne prindem părul la fel în fiecare zi. Te recunoști și tu în acest scenariu? Nu spunem că este ceva rău, dar sperăm să te răzgândești când vei vedea coafurile lejere pentru păr mediu de mai jos.

Mai ales dacă părul tău are o lungime de tranziție, tinzi să îl aranjezi rezumându-te la a-l spăla o dată la câteva zile și la a-l pieptăna înainte de a ieși din casă. Însă hairstyle-urile de mai jos au puterea de a te încuraja să îți schimbi filosofia: sunt fun, creative și, mai ales, foarte ușor de obținut. Iată cele mai lejere idei!

Coafuri pentru păr mediu cu coc: rafinamentul effortless

Când vine vorba despre cocuri, în minte îți răsare instantaneu imaginea sărmăluțelor din coafurile complicate pentru mirese? Un coc poate fi și lejer, ca atunci când îți prinzi părul după sală, dar și elegant, precum al unei balerine fixându-și șuvițele înaintea dansului său plin de grație. Recomandările noastre de coafuri lejere pentru păr mediu de mai jos îndeplinesc perfect aceste criterii și arată divin.

Coc cu clips

Au revenit la modă accesoriile cu care ne prindeam părul în anii '90, iar clipsul conferă acel vibe de nonșalanță și de lejeritate cuceritoare. Piaptănă părul, prinde-l cu un clips și aranjează apoi şuviţele într-un coc prins cu un elastic camuflat cu o șuviță de păr. Efectul e wow!

coc cu clips

Sursa foto: Pinterest

Coc în vârful capului

Iată una dintre cele mai lejere coafuri pentru păr mediu! Începe prin a textura șuvițele cu ajutorul unui spray cu apă sărată, apoi prinde părul din creștet într-un coc „zburlit”. Răvășește câteva fire de păr, ca și cum ai fi purtat acest hairstyle toată ziua, și ești good to go.

Coc în vârful capului

Sursa foto: Pinterest

Coc răsucit la spate

Ți-am promis că îți vom prezenta o varietate de coafuri lejere pentru păr mediu și ne ținem de cuvânt. De data aceasta îți recomandăm să îndrepți șuvițele cu grijă, să aplici un spray de netezire și apoi să răsucești un chignon șic și sofisticat la spate. Fixează cu ace de păr invizibile.

Coc răsucit la spate

Sursa foto: Pinterest

Coc înalt cu breton

Sienna Miller e atât de drăgălașă cu ajutorul acestui hairstyle extrem de ușor de recreat. Prinde părul într-o coadă de cal înaltă, răsucește în jurul bazei sale și formează un coc înalt și aerisit, extrem de lejer. Lasă două șuvițe în jurul chipului și aranjează bretonul cu degetele, nu cu pieptenul.

Sienna Miller

Sursa foto: Pinterest

Coc cu eșarfă

Cine ar fi crezut că o eșarfă se poate dovedi atât de versatilă? E suficient să îți aranjezi părul într-un coc la ceafă cât se poate de banal și să înfășori o eșarfă în jurul său ca să pătrunzi într-o cu totul altă ligă a coafurilor. Ne place la nebunie și asocierea cu cerceii spectaculoși!

Coc cu eșarfă

Sursa foto: Pinterest

Două cocuri

Coafura „space buns”, extrem de populară acum câțiva ani, cu glitter și atitudine cât cuprinde, a fost reinterpretată într-un hairstyle mult mai cuminte. De data aceasta, prinde două cocuri la spate, bine fixate, și vei avea un aer cool de școlăriță serioasă. Această coafură îți va șterge ani buni din buletin.

Două cocuri

Sursa foto: Pinterest

Cozile de cal, coafuri lejere pentru păr mediu de milioane

Ce poate fi mai simplu decât o coadă de cal? Adaugă însă un strop de sare și de piper și vei vedea cum acest hairstyle aparent monoton devine suficient de spectaculos pentru a-l aborda la o ocazie specială.

Coadă de cal înaltă

Un ponytail urcat sus de tot, în vârful capului, reprezintă fără urmă de îndoială un hairstyle de zile mari. Începe prin a aplica un spray pentru volum la rădăcină, apoi piaptănă părul cu capul în jos și prinde-l într-o coadă de cal în vârful capului. Șuvițele care încadrează fața definesc atât de frumos trăsăturile.

Jamie Chung

Sursa foto: Pinterest

Coadă de cal joasă

Inovează puțin ponytailul tradițional cu ajutorul acestor trucuri. În primul rând, asigură-te că oferi un aer sauvage studiat hairstyle-ului, răvășindu-l cu eleganță. Prinde coada la ceafă cu un elastic și înfoaie-o apoi pentru a-i conferi volum.

Coadă de cal joasă

Sursa foto: Pinterest

Împletituri pentru părul mediu

Vrei coafuri lejere pentru păr mediu care să arate fabulos și să revendice un strop de experiență, dar nu prea mult? Nu te teme, nu îți recomandăm împletituri complicate (dar, dacă vrei să afli, descoperă cum să obții un fishtail de zile mari), ci variante simple și aproape lipsite de efort.

Coadă împletită pe o parte

Elisabeth Olsen este gata să ne demonstreze superputerea unei cozi împletite pe o parte. Începe prin a aplica un produs pentru volum la rădăcină; poți folosi la fel de bine și șampon uscat. Piaptănă tot părul pe o parte și împletește o coadă „aerată”, echilibrată de câteva șuvițe libere pe partea opusă. Coafura e demnă de covorul roșu!

Elisabeth Olsen

Sursa foto: Pinterest

Coadă împletită clasică

Ai fi crezut că poți face asemenea minuni cu o simplă panglică de catifea? Iată că e posibil! Spală părul, hidratează-l și folosește un spray de strălucire pentru acest aspect sleek al coafurii. Începe prin a împleti în spic, apoi finisează într-o coadă clasică sau continuă cu împletitura franțuzească. Panglica subțire de catifea este accesoriul perfect.

Coadă împletită clasică

Sursa foto: Pinterest

O singură împletitură

Ne place la nebunie această coafură lejeră pentru păr mediu! Bonus, e incredibil de ușor de obținut. Texturează părul pentru a obține volum, prinde părul din creștet și de pe laterale la spate, într-o coadă simplă, și ascunde elasticul cu o șuviță. Nu mai rămâne decât să împletești o codiță subțire și ești mai frumoasă decât oricând!

coafura cu impletitura

Lasă părul liber: coafuri lejere pentru păr mediu wow!

Încheiem cu cele mai simple coafuri lejere pentru păr mediu, care nu îți vor da niciun strop de bătaie de cap. Iată ce poți alege!

Bucle lejere

O felicităm pe Jenna Dewan pentru recenta sarcină, dar și pentru această coafură cu bucle perfectă pentru bob. Vedeta pur și simplu își aranjează părul cu o cărare laterală și ondulează lejer restul șuvițelor. Un spray de strălucire este musai!

Jenna Dewan

Sursa foto: Pinterest

Cărare laterală și păr drept

Margot Robbie e atât de frumoasă că ar putea păși pe covorul roșu cu părul nespălat și proaspăt trezită din somn și tot ar vrăji, dar coafura de mai jos e fabuloasă! Șuvițele sunt întinse (dar, atenție, nu cu placa, ci cu peria), iar cele două codițe împletite subțiri conferă o amprentă de boem lookului. Vei arăta precum o divă!

Margot Robbie

Sursa foto: Pinterest

Inspiră-te din propunerile noastre de coafuri lejere pentru păr mediu! Iar dacă ai trecut de această lungime, iată și cele mai frumoase coafuri pentru păr lung la modă în 2020!

Surse foto: Pinterest

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!