Parul filat nu mai este la moda! 5 coafuri pe care sa le incerci in 2018!

Cuprins
Dacă te gândești să îți schimbi look-ul, nu există moment mai bun decât intrarea în noul an. Revelionul trebuie să te găsească elegantă, cu o vestimentație cool și, dacă vrei să surprinzi, este cazul să adopți o nouă tunsoare.
Știm, părul lung este superb, însă gândește-te cât de bine ți-ar sta tunsă bob, spre exemplu. Cu atât mai mult este momentul unei schimbări, dacă nu îți amintești altă expresie pe care o folosești la coafor în afară de ”doar vârfurile, vă rog”.
Vezi mai în jos 5 coafuri pe care să le încerci în 2018. Sigur o să spui ”vreau” măcar unui tip de tunsoare!
Fără păr filat! Cinci coafuri care fac ravagii în 2018!
Bob cu breton
O versiune nouă o bobului clasic presupune breton. Nu orice fel de breton. Spune stilistului tău să lase un centimetru mai lung în lateralele bretonului. Vei arăta cool și sigur toți ochii vor fi pe tine. Ca să fii sigură că părul tău arată perfect îți recomandăm să folosești o mască care să mențină strălucirea părului. În plus, îți va fi mult mai ușor să te coafezi.
Sursa foto: Pinterest.
Bucle și breton
Acest tip de tunsoare este foarte ușor de întreținut. Dacă ai deja breton, optează pentru o lungime mai scurtă a părului și fă-ți bucle cu ondulatorul sau cu o perie rotativă, dacă nu te împaci bine cu instrumentele care dăunează părului. Puțin fixativ ca buclele să îți reziste, și ești gata să dansezi toată noaptea de revelion!
Sursa foto: Pinterest
Breton lung și bucle lejere
Dacă vrei să intri în noul an cu o coafură clasică, își sugerăm în primul rând să îți faci breton și să îți aranjezi părul astfel încât rezultatul să fie niște bucle lejere, ușor de combinat cu ținuta pe care o vei alege. Dacă ești o fire mai serioasă, îți poți face cărare pe mijloc.
Sursa foto: Pinterest
Păr scurt cu breton
O tunsoare la modă presupune păr scurt și breton. Multe vedete internaționale au renunțat la părul lung pentru acest timp de coafură. Tunsoarea este potrivită femeilor cu părul drept sau ondulat. Ca să îți aranjezi părul repede și ușor, îți recomandăm să folosești seruri speciale și măști pentru extra volum.
Sursa foto: Pinterest
Păr lung cu extensii
Dacă ești melancolică, te gândești la moda anilor `90 și ai în plan o schimbare de look, nu există moment mai potrivit ca începutul lui 2018. Nu îți face probleme dacă ai părul scurt și nu îți permite prea multe variante de tunsori. Specialiștii au găsit o soluție foarte îndrăgită și de vedetele de peste ocean: extensiile! Optează pentru extensii apropiate de nuanța părului tău și coafează-te cum îți place.
Sursa foto: Pinterest
Gata! Acum ai sigur o idee despre cum va arăta noua ta tunsoare. Rămâne să te mai gândești la culoarea de păr potrivită pentru tine.



Surse foto: Pinterest