Trucuri simple care îți ajută părul să crească mai repede, conform experților în frumusețe

Trucuri simple care îți ajută părul să crească mai repede, conform experților în frumusețe

Ramona Jurubita

Un păr lung ca al lui Rapunzel este visul pe care îl au majoritatea femeilor, dar din păcate, nu toate au o podoabă capilară bogată și formată din fire rezistente. Cele mai multe ajung să se tundă scurt, pentru că firele lor sunt subțiri, fragile și se rup constant.

Nu-i așa că vrei și tu să ai mai multă grijă de părul tău și să obervi că aspectul lui se îmbunătățește pe zi ce trece? Îți poți îndeplini această dorință foarte ușor, doar dacă ții cont de câteva sfaturi simple. Iată cum îți poți ajuta părul să crească mai repede, conform experților în frumusețe:

 Imagine cu parul unei femei, inainte si dupa ce a crescut

  1. Tunde-l în mod regulat
    Poate părea un paradox, dar tunsul des îți va ajuta părul să fie mai lung pentru că îl păstrează sănătos și în acest mod se evită ruperea vârfurilor despicate. Degeaba ai rădăcini sănătoase și firele cresc repede dacă se rup de la jumătate din cauza deteriorării excesive! „Eliminarea vârfurilor distruse va da impresia că părul tău crește mai repede.”, a explicat Michael Dueñas , un hairstylist celebru din Los Angeles.
  2. Evită decolorarea
    Oricât de frumos ar fi un blond platinat sau cenușiu, mai bine este să te ferești de transformările radicale. Trecerea de la o culoare închisă la una mult mai deschisă îți poate agresa firul de păr și aspectul lui va fi vizibil afectat.
    „Când cuticula părului este deteriorată din cauza decolorării, poți avea parte de mai multe fire rupte sau vârfuri despicate. Cu cât îl supui la mai puține tratamente chimice, cu atât părul tău va crește mai sănătos.”, a spus Elizabeth Hiserodt, hairsyilist la Cutler Salon din New York.
  3. Hidratează-l corespunzător cu uleiuri produse de scalp
    Nu merge niciodată la culcare fără să îți periezi părul, ca să distribui astfel uleiul secretat de scalp pe toată lungimea firelor. Acest obicei îți va stimula și circulația sângelui și părul va crește mult mai repede.
    „Folosește o perie cu peri de mistreț pentru a distribui uleiurile scalpului în mod uniform pe păr, astfel încât să rămână hidratat în mod natural și mergi cu ea de la rădăcină spre vârfuri.”, a recomandat Meri Kate O'Connor, hairstylist la Salonul Tabb & Sparks din Santa Monica.
  4. Ai grijă la alimentație
    Ceea ce introduci în corpul tău îți poate afecta sănătatea în mai multe moduri decât îți poți imagina, iar un stil de viață echilibrat te poate ajuta să ai și o podoabă capilară sănătoasă.
    „Pentru a stimula creșterea părului, trebuie să îl „hrănești” din interior. Mărește aportul de proteine cu alimente precum pește, fasole, nuci și cereale integrale.”, a declarat Francesca Fusco, medic dermatolog din New York.
  5. Ia vitamine benefice pentru păr
    Medicul tău îți poate recomanda vitaminele potrivite pentru problemele pe care le ai și care îți încetinesc creșterea părului.
    Laboratorul de Nutriție al Institutului Good Housekeeping recomandă consumul de vitamine A, C și E, minerale precum zincul și fierul și acizi grași omega-3, pentru că aceste stimulente pot contribui, de asemenea, la obținerea unui păr mai sănătos.
  6. Nu te spăla pe cap zilnic
    Spălarea zilnică a părului poate împiedica uleiurile naturale să mai ajungă pe lungime firelor și le va face să devină mult mai uscate.
    „Șamponarea părului de două până la trei ori pe săptămână permite uleiurilor naturale să pătrundă în păr, dându-i voie să se hidrateze și să se repare singur.”, explică Ken Paves, un stilist celebru din Los Angeles.
  7. Folosește balsam și mască hrănitoare
    Un balsam hrănitor îi va oferi strălucirea necesară și te va ajuta să îl descurci mult mai ușor, astfel încât să eviți ruperea.
    „O mască ce conține extract de scorțișoară poate stimula circulația sângelui și vei avea un păr mai puternic și mai lung în cel mai scurt timp.”, a spus Liana Zingarino, hairstylist în New York.
  8. Evită apa fierbinte și coafatul excesiv cu ajutorul căldurii
    Temperaturile ridicate pot usca părul și îi pot conferi un aspect neplăcut. Clătește-l doar cu apă călduță și masează scalpul câteva minute în timpul dușului. Firele tale fragile pot fi agresate și de ondulator, placă sau uscător, dacă nu setezi o temperatură adecvată și dacă folosești aceste instrumente în mod excesiv. Poți obține bucle și fără să apelezi la ondulator, iar părul îndreptat nu este o necesitate atunci când Mama Natură te-a înzestrat cu onduleuri lejere.
  9. Nu îl peria când este ud
    Părul ud se poate rupe mult mai ușor dacă este periat, așa că asigură-te că l-ai descurcat complet înainte de șamponare. Mai poți trece cu peria prin el abia după ce l-ai uscat complet, iar experiții au explicat care este motivul.
    „Expunerea la apă umflă și întinde firul de păr, ceea ce face ca stratul exterior să se ridice, iar periajul poate provoca ruperea acestuia.”, a explicat Sabina Wizemann, cercetător în cadrul Institutului Good Housekeeping.
  10. Alege fețe de perne din mătase
    Un păr care se rupe mai puțin este mai lung și mai strălucitor. Contează foarte mult și materialele pe care dormi, fiindcă ele pot fi vinovate pentru problemele podoabei tale capilare.
    „Mătasea este mai blândă cu părul, te ajută să eviți încurcarea și ruperea.”, a spus Jesleen Ahluwalia, medic dermatolog la Spring Street Dermatology din New York.

Femeie fericită care se uită în oglindă și își periază părul lung, sănătos și strălucitor

Vezi ce simplu este să ai grijă de cosițele tale? Nu renunța la visul tău pentru că îl poți transforma în realitate dacă îți creezi o rutină de îngrijire pe care să o respecți întotdeauna.

Citește și: Sfaturi utile pentru un păr ca la salon

Surse articol: GoodhousekeepingThecutSouthernliving

Surse foto: iStock

Articolul urmator
7 beauty devices în care merită să investești
7 beauty devices în care merită să investești
Ce fel de frumusete ai?
Incepe quiz
Ce fel de frumusete ai?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.6 (3)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.