Extensiile de sprâncene: care sunt pașii de urmat pentru un aspect natural
Sprâncenele sunt o trăsătură extrem de importantă pentru aspectul general al chipului tău, însă, din păcate, nu ne putem naște toate cu sprâncenele Carei Delevingne. Nu doar că multe dintre noi avem niște sprâncene destul de rare, dar faptul că le tot pensăm face ca acestea să fie tot mai "peticite" și mai inestetice. Într-un final, spre disperarea noastră, nu ne rămâne decât să începem să le conturăm, însă și aici e nevoie de multă îndemânare, dacă nu vrei să obții acele sprâncene cu un aspect nenatural.
Există mai multe tipuri de serumuri pentru creșterea sprâncenelor, dar din păcate ele nu funcționează așa cum ni se promite prin reclame. Adevărul "crud" este că nu vei putea avea niciodată sprâncenele Carei dacă firul tău este subțire și rar. Vestea bună este că poți să apelezi la extensiile de sprâncene, care respectă forma naturală a sprâncenelor tale, făcându-le mai dese și mai bine definite.
Iată câteva lucruri pe care trebuie să le știi despre extensiile de sprâncene înainte de a vedea pașii acestui procedeu salvator:
1. Este un proces nedureros, însă poate dura destul de mult, pentru că fiecare fir de păr este lipit cu un adeziv special. Cu cât vrei sprâncene mai dese, cu atât va dura mai mult realizarea extensiilor.
2. Sprâncenele cu extensii trebuie îngrijite și, foarte important, trebuie evitată ștergerea feței prin frecare, pentru că se pot dezlipi firele de păr. O extensie de sprâncene poate să dureze până la 3 săptămâni dacă ai grijă cum trebuie de ele.
3. Extensiile de sprâncene pot fi "anulate": dacă nu mai vrei să le ții, esteticianul poate să aplice un ulei special pentru a le scoate.
4. Extensiile de sprâncene pot fi destul de scumpe, însă dacă vrei să scapi de grija conturării sprâncenelor sau ai un eveniment și vrei să arăți perfect, aceasta poate să fie soluția pentru tine.
Vezi galeria foto »