Cum prevenim apariția vergeturilor

Cum prevenim apariția vergeturilor

Redactor Andreea Baluteanu

Deși vergeturile nu sunt dureroase, pot dăuna stimei de sine. Știm, lucrăm ca să ne acceptăm corpul, cu bune și cu rele, și cu siguranță atunci când ai ajuns să îți iubești vergeturile te poți mândri că ai învățat ceva despre viață, însă nu înseamnă că nu îți poți da în același timp tot interesul pentru a le preveni.

Îți spunem în rândurile de mai jos cum poți să eviți apariția vergeturilor. De asemenea, îți prezentăm tot ce trebuie să știi despre ele, căci, așa cum nu ne săturăm să îți repetăm, informația înseamnă putere.

Ce să reții despre vergeturi

Vergeturile sunt asociate cu două perioade cheie din viața noastră, sarcina și pubertatea. Caracterizate drept dungi pe piele, ce apar în urma deteriorării și ruperii fibrelor de colagen provocate de întinderea pielii, vergeturile acompaniază și creșterea sau scăderea bruscă în greutate, dar pot fi și un rezultat al predispoziției genetice.

Dacă aproximativ 90% dintre femeile însărcinate prezintă vergeturi, iar, în cazul bărbaților, aceste semne sunt mai predilecte la sportivi, dungile pe piele pot apărea și în adolescență, prin prisma schimbărilor hormonale.

Unele medicamente (pe bază de corticosteroizi) și unele afecțiuni (Sindromul Marfan, Sindromul Cushing, sindromul Ehlers-Danlos, boli ale glandelor suprarenale) pot să completeze galeria cauzelor vergeturilor.

În ceea ce privește tipologia lor, reține că vergeturile se estompează în timp. În primele stadii sunt roșii sau purpurii, din cauza dilatării vaselor de sânge, urmând să se deschidă la culoare, devenind rozalii sau violacee pentru ca la final să se estompeze într-o nuanță de alb care atestă vechimea lor.

Ce poți face pentru a împiedica apariția vergeturilor?

Acum, că am lămurit principalele mistere referitoare la vergeturi, să descoperim cum anume putem să le prevenim. Pe scurt, ducând un stil de viață sănătos, care să potențeze sănătatea pielii tale. Iată ce măsuri să adopți!

Ține sub control greutatea!

Cum vergeturile apar cel mai des atunci când pielea e supusă unei presiuni și prin urmare se întinde în mod agresiv, să menții o greutate echilibrată e esențial.

Exfoliază pielea!

Exfolierea netezește și curăță pielea, purificând-o, dar stimulează și producția de colagen, astfel intervenind asupra uneia dintre cauzele vergeturilor, și anume deteriorarea fibrelor de colagen.

Iar dacă te întrebi care este exfolierea ce deține cea mai mare eficiență contra vergeturilor, află că este vorba despre cea fizică (mecanică). Ca să fim mai precise, o mănușă exfoliantă este secretul unei pieli fine, fără vergeturi.

manusa exfolianta

Mănușa exfoliantă Nude pentru corp și față e pasul pe care trebuie să îl faci pentru o piele strălucitoare, mătăsoasă și sănătoasă. Produsul este cu totul special, conceput din fibre naturale de mătase, de către ingineri textili de top din Turcia, pentru că tu meriți un tratament regesc. O să te bucuri și mai tare atunci când vei afla că e inspirată de ritualul de răsfăț senzorial al Hammam-ului.

Veștile bune nu se opresc aici. Mănușa dă roade de la prima utilizare, când vei observa cum se desprind în fâșii celulele moarte: e o metodă excelentă de prevenție nu numai a vergeturilor, dar și a celulitei.

Mai mult, acest produs pe care vei ajunge să îl îndrăgești din ce în ce mai tare îmbunătățește circulația, previne acneea, hiperpigmentarea și porii măriți, elimină riscul de fire de păr crescute sub piele și îți lasă o senzație inegalabilă de revigorare, ca să enumerăm numai câteva dintre atuurile sale.

Și, pentru că acest produs e cu adevărat fabulos, află că îl poți refolosi. Mănușa e reutilizabilă, nu trebuie decât să o clătești cu apă caldă după fiecare baie. Nouă ne-a devenit deja tovarăș atât de drag!

Și pentru că Nude e un brand dedicat clienților săi, îți propune și o super ofertă: pachetul dublu cu mănușă exfoliantă pentru corp și pentru un față, la un preț wow!

fata care foloseste manusa exfolianta nude pe picioare

Bea apă!

Se pare că pielea uscată e mult mai predispusă la apariția vergeturilor decât cea netedă, moale și catifelată. Nu uita că alcoolul și cafeaua deshidratează, așa că nu le încadra la categoria lichide. Trebuie să te hidratezi cu apă, ceaiuri de plante sau sucuri de legume și fructe fără zahăr adăugat.

Consumă alimente bogate în nutrienți!

Există o serie de vitamine și minerale ce vor acționa precum un scut imbatabil în lupta ta contra vergeturilor. Pentru o piele cu aspect divin mizează pe vitamina C (păstrează pielea elastică, previne ridurile și susține formarea colagenului), vitamina D (atunci când se află în cantități prea mici în organism, prilejuiește formarea vergeturilor) și zinc (reduce inflamația și stimulează vindecarea pielii).

Pe lista de arme eficiente contra vergeturilor se mai află și acizii Omega-3, pe care îi regăsești în pește gras, semințe de chia și de in și alge.

Hidratează pielea!

Atunci când îngrijești pielea de la interior și de la exterior, vergeturile vor fi descurajate să mai apară. Aplică după fiecare duș un strat generos de cremă, loțiune, ulei sau unt de corp, masând până ce pătrunde în piele.

Fă sport!

Nu numai celulita, dar și vergeturile „pălesc” atunci când aud de exercițiul fizic. Sportul luptă contra kilogramelor în plus, păstrând o greutate echilibrată, dar îmbunătățește și circulația sângelui.

Protejează-te de soare!

Care să fie legătura dintre vergeturi și soare? Nu vrem să pară că noi considerăm radiațiile răspunzătoare pentru orice daună din organism (deși poate fi parțial adevărat), dar expunerea neprotejată la soare poate degrada fibrele de colagen și elastină.

Renunță la fumat!

Mai ai nevoie de argumente? Ți le oferim cu drag! Fumatul afectează circulația sângelui, lipsind celulele de oxigenul necesar pentru reparare, produce radicali liberi dăunători, scăzând de asemenea și nivelul nutrienților de care are nevoie pielea.

Vergeturile ne afectează încrederea în noi, dar nu te teme, avem „ac de cojocul lor”. Descoperă la Nude mănușile exfoliante care îți dăruiesc cea mai frumoasă piele la care ai visat, pe cea mai plăcută cale!

Articolul urmator
Morpheus 8: beneficii și recomandări
Morpheus 8: beneficii și recomandări
Cum vei fi la batranete?
Incepe quiz
Cum vei fi la batranete?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.