Cum să-ţi faci o loţiune tonică pe bază de vitamina C

Cuprins
Frumuseţea este un dar de care trebuie să avem constant grijă. Pielea, în special, este cea mai expusă, de aceea e important să fie îngrijită bine.
Vitamina C este îndrăgită de experţi, fiind considerată un ingredient-minune împotriva îmbătrânirii. Aceasta vindecă urmele lăsate de coşuri și punctele negre, pielea rămânând moale şi catifelată.
Specialiştii în domeniul frumuseţii au descoperit că, odată expusă la aer, vitamina C se oxidează şi nu poate rezista prea mult timp în creme, loţiuni şi în serumuri.
Această vitamină nu este una stabilă, aşa că a fost înlocuită cu vitamina A sau E. Însă, potrivit experţilor, acestea nu sunt aşa de eficiente ca vitamina C.
Cea mai bună soluţie este să o prepari acasă. Nu uita că trebuie să-ţi adaptezi pielea la această vitamină, deoarece este acidă şi o cantitate prea mare poate duce la apariția iritațiilor.
Dacă foloseşti vitamina C pentru prima dată, efectul va fi de 5%. Apoi, cu fiecare aplicare, creşte nivelul de eficienţă la 10, 15, 20%. Fiecare nivel ar trebui să dureze cel puţin 3 săptămâni înainte să o mai prepari o dată.
La început, e posibil să te usture puţin. Dacă se întâmplă asta, fă o pauză, apoi aplic-o din nou.
Loţiune tonică pe bază de vitamina C: ingrediente necesare
- ceai verde
- 100% vitamina C sub formă de pudră
- apă distilată
- un castronel
- o linguriţă
- dischetă de bumbac
- o sticlă închisă la culoare
Modul de preparare:
Umple castronelul cu apă şi pune-l la microunde. Aşteaptă un minut și jumătate. Apoi, adaugă săculeţul cu ceai verde în apa fierbinte şi aşteaptă 4 minute.
După ce se răceşte, pune pudra de vitamina C.
Ca să ajungi la eficacitatea de 5%, amestecă 9 linguriţe de ceai verde şi o jumătate de linguriţă de vitamina C. Amestecă şi lasă ingredientele să se dizolve.
Pentru nivelul de 10% eficacitate, adaugă 9 linguriţe de ceai verde şi o linguriţă de vitamina C pudră.
Pentru 15%, pune 8 linguriţe şi jumătate de ceai verde şi 1 linguriţă şi jumătate de vitamina C.
Pentru 20%, adaugă 8 linguriţe de ceai verde şi două linguriţe de vitamina C.
Pune loţiunea obţinută în sticlă închisă la culoare şi păstreaz-o într-un loc întunecat. O poţi folosi timp de 7 zile.
Pentru aplicare, foloseşte discheta de bumbac. Este recomandat să te dai cu această loţiune pe părţile corpului expuse la soare, cum ar fi gâtul, umerii, faţa, braţele. De asemenea, o poţi pune într-un sticlă cu pulverizator: dă-te peste tot corpul şi aşteaptă 20 de minute să-şi facă efectul.
Alături de vitamina C, care luptă împotriva îmbătrânirii, loţiunea conţine şi ceai verde, care calmează pielea inflamată, arsurile solare şi cicatricile lăsate de acnee.


