Nu Skin
Adevarata Stare de Bine

Cum să îți pregătești pielea pentru primăvară – weekendul de detoxifiere

DivaHair

Debutul sezonului cald este unul dintre momentele cheie ale anului pentru pielea ta. La fel ca natura care se trezește la viață treptat, corpul trebuie să fie pregătit pentru zilele mult mai calde care vor urma după doar două luni, poate și mai devreme, cu o alimentație mai ușoară, sport și o rutină de îngrijire a pielii adaptată. Un weekend de detoxifiere a pielii poate fi o soluție eficientă. Iată care sunt pașii esențiali pentru a-ți pregăti pielea pentru primăvară.

femeie care isi aplica o masca pe par

Ce este weekendul de detoxifiere a pielii

Termenul de „detoxifiere” este foarte la modă în prezent, dar, în cazul de față, trebuie să fie interpretat ca rutină de îngrijire mai ușoară, mai naturală. Iar acest lucru este valabil atât pentru corp, cât și pentru piele, de la scalp până la picioare. Planifică-ți din timp acest weekend, în care este de preferat să nu ai angajamente care să presupună deplasări în afara locuinței.

Pasul 1: Tenul

Începe prin curățarea tenului vineri seară și renunță la a te mai machia până luni dimineață. Odată ce pielea a fost complet curățată, fă un gomaj blând, masând ușor pielea feței, apoi clătește cu apă călduță. Aplică o mască hidratantă, emolientă sau antirid, în funcție de necesități, iar după expirarea timpului recomandat, clătește fața și mergi la culcare, ideal în jurul orei 22.30, după ce în prealabil ai făcut o pauză de la ecrane cu cel puțin o oră înainte. Profită de această pauză de la produse cosmetice și sâmbătă și duminică, pentru a lăsa tenul să se odihnească: pulverizează apă termală pe față și aplică o cremă numai în caz de disconfort.

Pasul 2: Părul

De obicei, primăvara și toamna, părul este cel mai fragil. Aplică pe păr, în funcție de tipul acestuia, o mască sau un tratament din uleiuri vegetale bogate, cum ar fi cel de argan prezent în gama Morrocanoil. Părul va fi hrănit în profunzime, hidratat, iar cu acest tip de tratament, aplicat săptămânal, vei putea spune adio vârfurilor despicate. Detalii aici

Pasul 3: Pielea de pe corp

Exfolierea este un pas esențial în pregătirea pentru zilele însorite, deoarece elimină impuritățile și celulele moarte prezente la suprafața pielii, făcând-o mai moale și mai strălucitoare. În plus, optimizează efectele cremelor pe care le aplici, deoarece favorizează pătrunderea lor în profunzime. Profită, deci, de acest weekend pentru a-ți face un gomaj pe întregul corp, fie cu un produs din comerț, cât mai natural, fie preparat în casă, de exemplu, din zaț de cafea sau zahăr brun si ulei de măsline.

Hidratarea este un alt pas esențial. Adesea avem tendința de a abandona etapa de hidratare din rutina de îngrijire, deoarece pielea nu se simte la fel de strânsă ca iarna. Cu toate acestea, este o greșeală gravă. Hidratarea este cheia pentru o piele sănătoasă, așa că nu omite acest pas după ce ai ieșit de la duș, dar alege o loțiune de corp mai ușoară.

Revenirea primăverii înseamnă și renunțarea la pantaloni, iar epilarea devine obligatorie. Pentru a face acest moment mai puțin dureros, este recomandat să îți exfoliezi pielea cu o zi înainte de epilarea cu ceară, pentru a îndepărta celulele moarte. De asemenea, folosește un ulei post-epilare pentru a calma pielea și a limita roșeața.

Pielea este exfoliată, hidratată, epilată, dar lipsește un ultim lucru pentru a fi perfectă: bronzul. Totuși, pentru că încă nu este vremea pentru plajă, soluția este să aplici un produs autobronzant, pentru ca pielea să aibă o strălucire sănătoasă.

Pasul 4: Dieta

În timpul acestui weekend, schimbarea dietei poate fi un plus: concentrează-te în principal pe fructele și legumele proaspete și de sezon, renunță la carnea roșie, alcool și zahăr, precum și la grăsimile nesănătoase. Sfeclă roșie, morcov, țelină, varză, conopidă, castravete, dovlecei, andive, spanac, salată, ceapă, praz, mazăre, cartofi, ridichi, toate sunt permise din abundență. Și nu uita de hidratarea corespunzătoare, cel mai bine cu apă, dar și cu ceaiuri din plante.

Odată ce marele weekend de detoxifiere s-a încheiat, vei vedea că pielea ta va avea un aspect mai proaspăt, strălucitor. Pentru a o întreține, fă un mic triaj în produsele de îngrijire. De la cremele mai grase, treci la unele cu compoziție mai ușoară, însă la fel de hidratante. În ceea ce privește machiajul, crema tip BB poate înlocui fondul de ten, iar luciul de buze va lua locul rujului mat.

Sursă foto: Shutterstock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!