Cauzele si tratamentul scalpului iritat folosind metode naturiste

Andreea Gluh, redactor

Multe persoane se confrunta cu probleme ale scalpului, fiindu-le greu sa gaseasca o solutie chiar si dupa ce ii fac o vizita medicului dermatolog. Cele mai frecvente simptome constau in mancarimi, iritatii, descumari ale pielii capului si caderea parului. De asemenea, vopseaua de par este un subiect tabu pentru femeile care se plang de scalpul sensibil. Oricat de mult si-ar dori sa isi schimbe look-ul cu o noua nuanta, ele nu pot utiliza produsele de colorare clasice, avand in vedere faptul ca substantele continute de acestea irita pielea capului si inrautatesc simptomele. Daca ti se pare ca toate aceste afirmatii descriu situatia ta, inseamna ca ceea ce iti vom spune in cele ce urmeaza iti va starni cu adevarat interesul.

Asadar, descopera si tu, in cele ce urmeaza, care sunt cauzele si tratamentele naturiste pe care le poti folosi daca ai scalpul iritat!

Cauzele scalpului iritat

Cauzele scalpului iritat, care este prezent adesea in cazul pacientilor cu parul gras sau foarte uscat, sunt variate, aici putand fi incluse:

- dermatita seboreica sau psoriazisul;

- dezechilibrele alimentare;

- folosirea unor produse cosmetice nepotrivite, cu o actiune prea puternica asupra pielii capului (sampoane, fixativ, spuma de par, produse pentru decolorare si vopsire);

- spalarea frecventa a parului;

- purtarea indelungata a unor accesorii de tipul palariilor sau caciulilor;

- apa din piscina bogata in clor.

Asadar, este indicat sa alegi cu grija produsele pe care le folosesti pentru scalp, fiind de preferat ca atunci cand te confrunti cu o asemenea problema sa apelezi la sfatul unui medic pentru a descoperi daca nu cumva suferi de o afectiune dermatologica si sa achizitionezi sampoane si tratamente speciale. Pe langa acestea, poti apela si la o serie de remedii naturiste, despre care iti vom spune in continuare.

Cum sa tratezi naturist scalpul iritat

1. Inainte de toate, ar trebui sa iti indrepti atentia catre remediile naturiste din bucatarie. Primul pe lista este uleiul de masline. Folosit ca atare pentru masarea scalpului cu o ora inainte de baie poate rezolva problema uscaciunii scalpului. Prin hidratare, cojile care apar ca urmare a descuamarii vor disparea.

2. Prepara o masca de par din miere si iaurt si aplic-o pe scalpul umed inainte de aplicarea samponului. Asteapta cel putin 30 de minute, apoi poti clati cu apa calduta si aplica un produs de curatare destinat pielii sensibile a capului.

3. Amesteca ulei de lavanda, de musetel si de rozmarin si aplica produsul obtinut pe zonele afectate ale scalpului. Dupa o jumatate de ora, te poti spala pe cap in mod obisnuit.

4. Prepara o infuzie de rozmarin din doua linguri de planta uscata la un litru de apa fiarta. Acopera timp de 10-15 minute vasul in care sta ceaiul, dupa care il poti folosi pentru a-ti clati parul si scalpul la finalul procesului de spalare.

5. Nu in ultimul rand, alege o metoda naturala de schimbare a culorii parului. De exemplu, ceaiul de musetel ii confera parului tau reflexe aurii, in timp ce infuzia de coji de nuca are proprietatea de a inchide cu cateva tonuri culoarea podoabei capilare. Desigur ca va trebui sa fii fidela acestor metode si sa ai rabdare pentru a vedea rezultatele. Pentru o schimbare rapida, insa, poti apela la henna, o vopsea naturala despre care vei afla mai multe de aici. 

Scalpul iritat este o problema pe care o poti preveni daca ai grija la produsele de infrumusetare pe care le folosesti si daca iti indrepti atentia spre cele potrivite pielii tale. In plus, ai mai multa incredere in Mama Natura si profita de remediile pe care ea ti le pune la dispozitie.

Articolul urmator Cum îți dai seama că produsele tale de păr sunt expirate și îți vor deteriora podoaba capilară și declanșa probleme ale scalpului

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.0 (14)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    top 5 divahair.ro - ingrijirea parului

    1. 5 lucruri la care trebuie să te uiți atunci când cumperi un uscător de păr (297 vizite)