Nu Skin

Masca pentru stralucirea parului: 6 retete naturale

Geanina Ichim
Factorii de mediu determina textura lipsita de viata si de stralucire a parului, mai ales iarna, din cauza vantului puternic, si vara, cand soarele ii face rau parului. Este indicat sa folosesti cel putin o data pe saptamana o masca pentru stralucirea parului. Mastile iti vor revitaliza parul si-l vor face sa straluceasca, iar ingredientele naturale iti mentin parul sanatos, departe de solutiile chimice, indiferent de lungimea parului.

Masti pentru stralucirea parului cu maioneza


Tratamentele pentru par cu maioneza iti fac parul mai moale si mai stralucitor. Amesteca un galbenus de ou mare sau doua mici cu o lingura de otet de mere si cinci-sase linguri de ulei de masline (poti utiliza si ulei de jojoba, ulei de cocos sau ulei de samburi de struguri). Pune intr-un blender intai ouale cu otetul si amesteca-le bine, apoi adauga uleiul si mixeaza pana cand se formeaza maioneza. Aplica masca pe parul umed, incepand cu scalpul, masand usor, apoi acopera tot parul si maseaza. Infasoara un prosop cald in jurul capului si lasa masca sa actioneze timp de 30-40 de minute, dupa care clateste cu apa calda si samponeaza.

Prepara o masca folosind un galbenus mare de ou sau doua mai mici cu o lingura de otet de mere, o lingura de praf de rozmarin, o lingura de praf de salvie, o lingura de radacina de brusture pulbere, o lingura de praf de urzica si un albus de ou, impreuna cu o lingura de ulei de cocos, doua linguri de ulei de masline, doua linguri de samburi de struguri si opt picaturi de vitamina E. Pune intr-un blender toate ingredientele, in afara de uleiuri, si amesteca-le bine. Adauga uleiurile si amesteca pana cand se formeaza maioneza. Aplica masca pe parul umed incepand cu scalpul, masand usor, apoi acopera tot parul si maseaza bine. Infasoara un prosop cald in jurul capului si lasa masca sa actioneze timp de 30-40 de minute, dupa care clateste cu apa calda si samponeaza.

Oul catifeleaza parul si adauga stralucire. Otetul de mere restabileste echilibrul pH-ului si elimina reziduurile din par. Rozmarinul si salvia stimuleaza cresterea parului, radacina de brusture catifeleaza parul, iar urzica adauga stralucire, hidrateaza scalpul si elimina matreata. Uleiul de cocos reduce grasimea, uleiul de masline catifeleaza parul, uleiul de samburi de struguri hidrateaza parul, la fel si vitamina E care, in plus, adauga stralucire.

Masti naturale pentru stralucirea parului cu miere


Amesteca un galbenus de ou cu doua linguri de miere si doua linguri de ulei de masline si aplic-o pe par, de la radacini pana la varfuri. Acopera apoi parul cu o folie de plastic si lasa masca sa actioneze timp de o ora, apoi clateste cu apa rece. Foloseste aceasta masca de doua ori pe luna pentru a-ti reface parul si pentru a-l pastra stralucitor si matasos.

O alta reteta de masca pentru stralucirea parului indica sa amesteci jumatate de ceasca de miere cu un sfert de cana de ulei de masline si 10 picaturi de ulei de menta. Masca iti va oferi, datorita mentei, o senzatie racoritoare si relaxanta. Amesteca uleiul de masline, uleiul de menta si mierea intr-un bol, pana cand obtii o masca aurie, groasa. Aplica pe par masca, maseaza bine scalpul si acopera tot parul de la radacini pana la varfuri. Acopera apoi cu o folie de plastic si lasa masca sa actioneze timp de o ora. Clateste bine, samponeaza, masand scalpul cel putin doua minute. Aplica un balsam pentru inmuierea si hidratarea parului. Dupa cateva aplicari ale acestei masti, de doua ori pe luna, vei avea un par mai moale si mai stralucitor.

Masca pentru stralucirea parului cu fructe


Amesteca intr-un blender, pana cand se omogenizeaza, jumatate de banana, aceeasi cantitate de pepene galben, doua linguri de avocado, o lingura de ulei de germeni din grau si o lingura de iaurt. Aplica masca pe par, de la radacini pana la varfuri, apoi acopera cu o folie de plastic. Las-o sa actioneze timp de 30 de minute, dupa care clateste cu apa rece. Parul tau va fi mai hidratat si mai stralucitor. Daca parul tau este uscat sau deteriorat, poti adauga o capsula de vitamina E printre celelalte ingrediente.

Masca naturala cu grau si lapte pentru par stralucitor


Aceasta masca trebuie sa fie folosita in fiecare zi pentru a obtine efectul scontat. Amesteca impreuna cu un ou doua linguri si jumatate de lapte praf si o lingura de ulei de germeni din grau. In cazul in care nu gasesti ulei din germeni de grau, inlocuieste-l cu o jumatate de lingura de germeni din grau uscat si o jumatate de lingura de ulei de masline. Amesteca aceste ingrediente intr-un blender pana se omogenizeaza. Aplica masca pe par, de la radacini pana la varfuri, apoi acopera parul cu o folie de plastic si las-o sa actioneze timp de o ora, dupa care clateste cu apa rece, samponeaza cu albus de ou si clateste din nou cu apa rece.

Un par sanatos si stralucitor este un semn al tineretii si al frumusetii, asa ca este important sa faci tot ce este nevoie pentru a-l proteja si a-l ingriji, iar atunci cand este lipsit de viata, trebuie sa incerci o masca pentru stralucirea parului, care, in plus, iti va face parul mai neted si mai matasos. 

Vrei un plus de stralucire in tinuta ta, pe langa cea naturala a parului? Iti propunem doua plicuri chic, cu detalii stralucitoare.


Poseta Studs, piele naturala, 130 lei


Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.0 (12)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    LIKE si intra in universul divelor!