Cel mai simplu și la modă machiaj pentru ochi în 2017

Cel mai simplu și la modă machiaj pentru ochi în 2017

Redactor Alexa Galgau

Deja nu mai avem nicio îndoială că anul 2017 este unul dedicat minimalismului din toate punctele de vedere, iar această tendință a început să se simtă puternic și în beauty. Dacă până acum ai purtat cat eye sau smokey eye, nu înseamnă că trebuie să renunți la ele, însă ține minte că nu sunt potrivite unui look de zi cu zi. Asta nu înseamnă să nu te machiezi deloc, ci să îți alegi un stil de makeup cât mai subtil, care să îți scoată în evidență atuurile, fără a fi prea strident.

Un astfel de machiaj pentru ochi este cel pe care îl vom vedea tot mai des în 2017, care constituie unul dintre cele mai importante trenduri ale momentului la Hollywood!

Machiaj pentru ochi: trendul anului 2017

Machiajul pe care toate femeile stilate îl vor purta în 2017 este naked eye, adică acela în care folosim doar farduri nude sau neutre, o cantitate minimă de tuș (de care ne putem și lipsi) și o mascara de calitate sau o pereche de gene false, care să ne mărească ochii. Apoi, acest trend trebuie adaptat la propriile atuuri și poate fi completat cu un ruj statement, un blush potrivit tenului tău sau puțină pudră iluminatoare pentru a obține un chip luminos și curat. Fondul de ten nu trebuie aplicat în strat gros, ci doar atât cât să fie mascate micile imperfecțiuni.

Putem să ne luăm inspirația de la Hollywood, pentru că multe vedete au adoptat acest machiaj pentru ochi, chiar și la evenimente unde ne obișnuisem să vedem niște stiluri de makeup mult mai încărcate.

Olivia Munn nu doar că poartă una dintre cele mai trendy coafuri ale momentului - bobul mediu cu beach waves, dar se pare că știe exact care sunt tendințele momentului în machiaj. Ea a renunțat la fard și a mizat doar pe efectul năucitor al genelor lungi și dese, în combinație cu un ruj roșu de femeie fatală, care îi dă puțin din farmecul Hollywoodului de odinioară.

Lily Collins a ales un machiaj naked eye în care a folosit un fard iluminator și o cantitate generoasă de mascara, look pe care l-a completat cu un ruj într-o nuanță închisă, pentru un aspect dramatic, dar nu extrem. Acest tip de machiaj merge perfect la aproape orice tip de ten. Tenul cu un aspect impecabil desăvârșește machiajul.

Michelle Williams a fost mereu una dintre actrițele care au preferat să mizeze pe frumusețea lor naturală, așa că un machiaj naked eye o prinde perfect. În cazul persoanelor cu tenul ca al ei, accentul trebuie pus mai ales pe aspectul îmbujorat, dar natural, care poate fi realizat cu un blush discret. Adaugă un ruj într-o nuanță care să nu fie prea îndepărtată de cea a buzelor tale și ești gata!

Poate că pare contraintuitiv, dar cu cât porți mai puțin machiaj, cu atât pari, de fapt, mai tânără. Uneori, eforturile noastre de a ne acoperi toate imperfecțiunile duc la maturizarea tenului și aceasta nu este doar o iluzie de moment, deoarece produsele de makeup îmbătrânesc tenul și provoacă apariția ridurilor. Alexis Bledel este dovada vie că în machiaj, ca în multe altele, mai puțin înseamnă mai mult.

Un machiaj smokey eyes combinat cu un ruj roșu închis, Burgundy, poate să îți îmbătrânească față, dar dacă renunți la fardul închis și mizezi pe efectul genelor false, lookul tău nu va avea niciun fel de hibă. Așa cum vedem și la Kerry Washington, rujul acesta merge de minune și la un ten mai închis, iar dacă ai ochii negri sau căprui, genele false îi vor face să pară mult mai misterioși.

Frumoasa Marion Cotillard ne inspiră cu un machiaj minimalist care oferă căldură și inocență chipului. De data aceasta, machiajul pentru ochi este unul minimal, fiind folosite doar un fard nude și o mascara după ondularea genelor, dar ceea ce „condimentează” lookul este rujul roz, o culoare dulce care îmblânzește trăsăturile oricărui chip. 

Așadar, ce reținem din noul trend al anului în ceea ce privește machiajul pentru ochi? Renunță la farduri sau optează doar pentru farduri neutre ori iluminatoare, mizează pe gene bogate și folosește un ruj care să te avantajeze și să atragă toate privirile!

Descoperă și alte trenduri în materie de machiaj în 2017!

Articolul urmator
Apă oxigenată pentru ten: de folosit sau de evitat?
Apă oxigenată pentru ten: de folosit sau de evitat?
Ce machiaj ti se potriveste?
Incepe quiz
Ce machiaj ti se potriveste?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.