Noul trend în makeup: machiajul confetti
Cuprins
Orice femeie are un anumit tip de machiaj pe care preferă să îl poarte frecvent, dacă nu chiar zi de zi. Cu toate acestea, ai nevoie de câțiva ași în mânecă și nu strică niciodată să fii la curent cu trendurile în materie de makeup, mai ales dacă ții mult la imaginea ta. Nu de mult a apărut o nouă tendință, jucăușă și sexi, pe care femeile creative și spontane o vor adora mai mult ca sigur.
Este vorba despre machiajul confetti, pe care îl vom vedea tot mai des de acum încolo! Iată cum să îl realizezi ca la carte!
Machiajul confetti, un nou trend în makeup
Noul trend în materie de makeup nu este unul potrivit pentru lookul de zi cu zi, dar este perfect și pentru ocazii speciale, deoarece este foarte festiv și sexi. După cum știi, micile confetti sunt asociate cu petrecerile și celebrările, iar de aici a și pornit ideea acestui tip de machiaj unic.
Din fericire, machiajul confetti nu este foarte greu de realizat, dar durează puțin mai mult decât un smokey eyes, de exemplu.
În primul rând, dă-te cu fond de ten și aplică un primer pe pleoape, pentru a crea o bază potrivită pentru machiajul tău. Poți să te dai cu un fard nude și cu unul iluminator pe colțul interior al ochiului, dar nu este obligatoriu. Mai departe, vei avea nevoie de 4-5 culori de tuș pentru ochi, pentru a putea crea acele buline haioase care seamănă cu niște confetti. Este nevoie de puțină răbdare pentru a le realiza, dar îți vei intra în mână rapid. Poți realiza buline de diferite mărimi pentru un efect interesant.
După ce ai realizat bulinele și s-au uscat complet, realizează un machiaj cat eye simplu. Dacă nu știi cum să îl realizezi, iată un truc perfect pentru începătoare! Finisează lookul cu un strat de mascara aplicat pe gene sau cu o pereche de gene false.
Iată și un videoclip în care ți se oferă instrucțiuni pas cu pas pentru realizarea acestui machiaj:
O altă idee foarte interesantă este să nu realizezi bulinele pe întreaga pleoapă, ci să faci cu ajutorul lor o variațiune a machiajului cat eye. Este nevoie de multă răbdare, dar rezultatul merită, deoarece aceste machiaj cu confetti este mai discret decât cel anterior. Dacă îți este mai ușor, trasează mai întâi o linie de contur pe pleoapa superioară, după care să te ghidezi atunci când faci bulinele colorate. Alege doar 3 culori dacă vrei un machiaj mai subtil și 4-5 dacă vrei un efect wow!
Încearcă și tu, cu prima ocazie, machiajul confetti și vei da dovadă de multă creativitate și un stil original!
Află și ce machiaj să adopți în 2017 dacă ai ochii verzi!