Nuanțe de păr negru pe care să le încerci

Nuanțe de păr negru pe care să le încerci

Redactor Andreea Baluteanu

Până ce nu te îndrăgostești cu adevărat de negru și nu îi descoperi puterile mistice și seducătoare, poți considera în mod eronat că brunetul e o singură și simplă nuanță. Negru ca tăciunele: ce poate fi mai simplu de atât?

Însă lumea brunetului e la fel de bogată, de pigmentată și de ispititoare precum cea a blondului. Și, precum nuanțele deschise, și tonurile de negru se potrivesc tuturor tenurilor și culorilor de ochi, nu numai pielii măslinii cu iriși negri.

Plonjăm acum în delicioasa și fascinanta lume a nuanțelor de păr negru și îți spunem care sunt culorile pe care să le încerci!

Nuanțe de păr negru pentru un look superb, în tendințe

E adevărat că blondul a fost multă vreme regele șuvițelor, dar în ultimii ani trecerea spre naturalețea și complexitatea incendiară a tonurilor de negru a fost din ce în ce mai vizibilă. Brunetul e mai misterios, mai matur și mai complex decât blondul, dovedindu-se mai variat și mai versatil, așa cum vei vedea în rândurile de mai jos. Nu avem nimic cu culorile pale sau solare, dar azi ne îndrăgostim de aceste nuanțe de păr negru!

Negru albăstrui

Nu degeaba e una dintre cele mai dorite și mai iubite nuanțe de brunet! Negrul albăstrui întoarce capete, atât e de seducător, și cu siguranță te va transforma într-o apariție de neuitat. Ca să vrăjești cu look-ul tău, asociază-l cu o piele cu subton rece și ochi deschiși la culoare. Bijuteriile de argint completează de minune acest ansamblu.

Alege o vopsea de păr negru albăstrui fără amoniac, ca să păstrezi sănătatea cuticulei. Deși brunetul e mai permisiv decât blondul, pentru că nu dezvăluie atât de crunt porțiunile de păr degradate, nuanțele pigmentate, delicate, versatile și atât de seducătoare au grijă de cuticula ta în timp ce o îmbracă în straturi de culoare pur și simplu fenomenale!

Negru simplu

Această culoare soft, discretă și naturală, cu un ton mai închisă decât șatenul, e o alegere minunată dacă dorești nuanțe bogate, dar care să nu atragă atenția. Se potrivește în general fetelor cu ochi închiși la culoare și ten cald. Asociază cu un machiaj în tonuri de pământ (brun, maro sau nude) și cu un ruj roz delicat.

Negru mat (intens)

Brunetul e una dintre puținele nuanțe care arată bine atât în variantele mate, profunde și pigmentate, dar și cu luciu seducător. Nuanțele mate au avantajul de a pune în evidență un ten de porțelan și ochi albaștri, un look a la Albă ca Zăpada. Combină cu onduleuri și un păr lung, de sirenă.

fata cu ochelari care are par negru si lung

Negru chillout

Dacă te sperie temeritatea nuanțelor de negru intense, brunetul chillout e o alegere de milioane. Tonurile saturate, profunde, avantajează ușor orice culoare de ten, dar se potrivesc în special pielii cu subton rece. Asociază cu un machiaj natural, care se potrivește cu acest negru flatant și versatil, și cu bijuterii simple. Negrul chillout e de asemenea o opțiune ideală pentru sezonul rece: dacă vrei să îi marchezi trecerea în anotimpul cald, adaugă câteva șuvițe arămii sau caramel. 

Cu atâtea nuanțe de păr negru, nu e de mirare că suntem fermecate! Dacă ești și tu în căutarea acelei culori cu care să faci ravagii, la Loncolor ai atâtea opțiuni la dispoziție! Nuanțele pigmentate, delicate, versatile și atât de seducătoare au grijă de cuticula ta în timp ce o îmbracă în straturi de culoare pur și simplu fenomenale!

Surse foto: iStock, Pexels

Articolul urmator
Dieta pentru acnee: ce să mănânci pentru a scăpa de coșuri
Dieta pentru acnee: ce să mănânci pentru a scăpa de coșuri
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?
Incepe quiz
Ce culoare de păr ți se potrivește în această primăvară?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.