Reguli importante pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îți exfoliezi pielea

Reguli importante pe care trebuie să le ai în vedere atunci când îți exfoliezi pielea

Redactor Andreea Baluteanu

Toate ne dorim să avem o piele cu aspect tânăr și radios, dar, mai ales odată cu înaintarea în vârstă, această provocare se poate dovedi imposibilă. Odată ce turnover-ul celular încetinește, pielea își pierde luminozitatea și fermitatea, iar multe dintre noi considerăm că de aici încolo nu mai există salvare.

Nimic mai neadevărat! Există un ritual cosmetic care îți poate reda prospețimea, luminozitatea și, da, chiar tinerețea pielii. Cum ai bănuit, poartă numele de exfoliere, presupunând curățarea în profunzime a tenului și eliminarea celulelor moarte și revelând pielea nouă și tânără de sub.

Ca să poată să își facă resimțită magia, exfolierea trebuie însă realizată în anumite condiții. Află care sunt regulile de la care să nu te abați în rândurile de mai jos!

Exfolierea are reguli: 7 principii de care să ții cont

Dacă, pe de o parte, absolut toate tenurile au nevoie de exfoliere, există curățare în profunzime executată prea des, prea intens sau, dimpotrivă, insuficient. Dacă îți exfoliezi pielea când îți amintești și nici nu folosești produsele potrivite, nu te poți aștepta la rezultate uimitoare. Dar dacă, pe de altă parte, îți exfoliezi tenul prea des sau cu gesturi și produse agresive, poți ajunge să îl sensibilizezi, să îl iriți sau să îl usuci în profunzime.

manusa exfolianta in apa de baie cu saruri

Acestea fiind spuse, ca orice alt lucru care merită respectat, și exfolierea are regulile sale. Le-am adunat mai jos pe cele pe care trebuie neapărat să le urmezi.

Ține cont de tipul tău de piele.

La câte tipuri de ten, atâtea tipuri de exfoliere: poate că am exagerat puțin, dar cert este că trebuie să alegi exfolierea potrivită pentru tipul tău de ten.

Există două tipuri de exfoliere „mari și tari”. În primul rând, avem exfolierea mecanică (fizică), realizată cu mănuși de exfoliere, bureți, dischete exfoliante sau particule abrazive prezente în produsele cosmetice. Practic, acest tip de exfoliere îndepărtează celulele moarte prin masarea pielii cu o suprafață mai dură.

Pe de altă parte, exfolierea chimică este realizată prin intermediul acizilor sau al enzimelor.

Dacă exfolierea chimică e recomandată în general tenului mixt sau gras, cea fizică e minunată pentru toate tipurile de piele. Poți de asemenea alterna între cele două tipuri de exfoliere, dar nu recurge la ele în aceeași zi și ține cont de recomandările dermatologului tău.

Nu exfolia pielea mai des decât e cazul!

Dar de unde știi cât de des e „prea des”? Din nou, e bine să îți asculți tenul. În general, exfolianții mecanici ar trebui aplicați de 2 ori pe săptămână, același lucru fiind valabil și în cazurile în care tegumentul este mai gros. Când e vorba de cei chimici, e bine să iei în calcul recomandările producătorului.

Înmoaie pielea înainte de exfoliere.

Experții în skincare recomandă exfolierea în timpul dușului. Atunci când pielea e înmuiată, îndepărtarea celulelor moarte se face mai ușor. De asemenea, deschizând porii, aceștia sunt deblocați mai repede și mai eficient, exfolierea eliminând și combinația de sebum și impurități care poate cauza apariția coșurilor.

Cum să îți exfoliezi pielea

Regula generală spune că, de câte ori îți exfoliezi pielea, aceasta trebuie să fie curată. Folosește un gel demachiant și/sau un gel de duș, apoi exfoliantul ales. Îndepărtează soluția, dacă e cazul, și clătește cu apă caldă din belșug pentru a elimina celulele moarte.

După exfoliere, aplică întotdeauna un produs hidratant.

E posibil ca însăși pielea să îți ceară un produs hidratant după exfoliere, dar și dacă nu o face, amintește-ți tu să o răsfeți astfel. Fie că apelezi la un ulei, fie la o cremă hidratantă, oferă tenului nutrienții necesari.

Fii atentă la presiunea aplicată.

Această „regulă” e valabilă mai ales când vorbim despre exfolierea fizică. Din nou, ascultă de înțelepciunea ancestrală a corpului. Nu aplica nici o presiune prea blândă, astfel încât produsul de exfoliere ales să nu funcționeze, dar nici nu începe să apeși sau să freci pielea cu agresivitate. Un echilibru e întotdeauna necesar.

femeie care isi exfoliaza pielea

Folosește un produs cu SPF.

Atunci când exfoliezi tenul, practic elimini stratul superior de celule moarte. Îndepărtându-l, revelezi o piele mai nouă și mai sănătoasă, dar și mai sensibilă. Amintește-ți că acest strat tânăr nu e familiarizat cu radiațiile solare și nici nu e încântat să facă prea repede cunoștință. Un produs zilnic cu SPF 30 e un must!

Răsfăț pentru trup și suflet: mănușa exfoliantă Nude e preferata noastră

Ce-ai spune dacă ai dubla răsfățul fizic cu unul psihic și spiritual? Mănușa exfoliantă Nude e Terapie pentru trup și suflet, fiind inspirată de practicile din turceşti Hammam.

fata care foloseste Mănușa exfoliantă Nude

Ritual vechi, strălucire nouă: această mănușă pe care noi am comandat-o pentru toate prietenele noastre este realizată din materiale naturale, respectiv fibre de mătase prelucrate de către ingineri textili de top din Turcia. Nu te lăsa amăgită de moliciunea acestei mănuși, e mult mai eficientă decât ți-ai putea închipui.

Mănușile exfoliante Nude nu numai că îndepărtează celulele moarte, redând o piele mai netedă, mai tânără și mai strălucitoare, dar au și numeroase alte beneficii. Astfel, mănușa îmbunătățește aspectul cicatricilor și al vergeturilor, catifelează pielea, îmbunătățește circulația și elimină autobronzantul. În plus, e atât de drăgălașă și cu siguranță te face să te simți mai bine ca oricând.

Combină exfolierea cu un strop de meditație și vei avea practica ideală pentru destresare și detoxifiere. Nouă ne place să folosim mănușa exfoliantă Nude într-o baie prelungită, alături de o carte bună, muzică relaxantă și neapărat un pumn de săruri de baie și o lumânare parfumată.

La câte necesități, atâtea mânuși exfoliante. Nude îți pune la dispoziție mai multe tipuri de pachete în tonuri adorabile de roz, ce includ mănușa pentru corp sau pentru față, cu tot cu instrucțiunile necesare. Ai însă și pachet mixt, ce le conține pe amândouă, dar și pachete duble și triple, pentru tine și pentru cele dragi.

pachete cu Mănușa exfoliantă Nude

Transportul e gratuit la comenzi de peste 350 de lei. Noi adorăm și pachetul special SPA la tine acasă, ce include Mănușa exfoliantă Nude pentru corp 100% mătase naturală, săpun 100% natural cu lavandă, bilă de baie 100% naturală cu Litsea cubeba, sare de baie 100% naturală cu lavandă, lumânare parfumată. Deja simțim cum ne cuprinde relaxarea!

Exfolierea e magică, mai ales atunci când e realizată ținând cont de anumite reguli. Ia seama la ceea ce spun dermatologii și testează mănușile exfoliante Nude, de care noi ne-am îndrăgostit. Abia după ce le vei încerca vei înțelege de ce se spune Nude is a mood!

Află mai multe și de pe paginile de Facebook și Instagram Nude!

Surse foto: iStock

Articolul urmator
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ceramidele: ce sunt și care sunt beneficiile lor pentru piele
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?
Incepe quiz
Ce greseli faci atunci cand vine vorba de barbati?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.