Se poartă părul albastru! 11 nuanțe pe care să le încerci

Se poartă părul albastru! 11 nuanțe pe care să le încerci

Mihaela Onofrei, redactor Divahair.ro

Suntem obișnuite să alegem nuanțe comune de păr atunci când ne schimbăm lookul, cum ar fi brunetul, blondul și roșcatul, dar și derivatele acestora - părul ombre, balayage și cel cu șuvițe. Totuși, în acest an, trebuie să depășim această graniță și să alegem nuanțe surprinzătoare, care să ne avantajeze și care să atragă toată atenția asupra noastră.

Dacă ești deja familiarizată cu părul denim, află că nuanțele de păr albastru din acest an sunt inspirate din aceste culori închise, dar aduc în prim-plan și nuanțele de bleu și de albastru safir. Ești curioasă care sunt nuanțele cu care poți face furori în 2018? Află mai jos!

Iată care sunt nuanțele de păr albastru pe care să le încerci!

femeie cu par bleu

Sursa foto: Instagram

În acest an, nuanțele pastelate nu se poartă doar în ceea ce privește hainele. Am văzut deja că părul opal a început să fie din ce în ce mai apreciat de fashioniste, iar acum suntem încântate să aflăm că și părul baby blue este la fel de căutat.

femeie cu par umbre blond

Sursa foto: Pinterest

În cazul în care nu ești pregătită pentru o transformare completă, poți încerca vopseaua albastră doar pentru vârfuri.

femeie cu par denim

Sursa foto: Pinterest

Nu uităm și de părul denim, care rămâne una dintre tendințele acestui an. Acesta se potrivește de minune femeilor brunete, însă merge la fel de bine și în cazul celor care au pielea deschisă la culoare.

femeie cu par albastru gri

Sursa foto: Pinterest

femeie cu par albastru inchis

Sursa foto: Pinterest

În cazul în care nu îți plac nuanțele electrice, poți alege o variantă mai închisă de albastru. Aceasta se potrivește femeilor cu tenul măsliniu sau celor cu tenul închis la culoare.

par albastru cu suvite lila

Sursa foto: Instagram

Părul albastru poate fi personalizat cu ajutorul unor șuvițe în nuanțe asemănătoare, așa cum sunt cele lila, roz deschis sau aurii.

femeie bruneta cu par albastru

Sursa foto: Pinterest

În cazul în care te-ai săturat de brunet, poți încerca această nuanță de albastru închis. Oricine o poate alege și nici nu este prea greu de asortat.

femeie cu par albastru ombre

Sursa foto: Pinterest

Părul albastru ombre este un must-have al acestui an. Deși se poate obține destul de ușor, trebuie să știi că este un look dificil de întreținut.

femeie cu par albastru bob

Sursa foto: Pinterest

femeie cu par albastru inchis cu suvite

Sursa foto: Pinterest

În cazul în care nu ești pregătită pentru o astfel de transformare, poți alege câteva șuvițe albastre pentru a-ți schimba lookul sau chiar tehnica de colorare balayage.

femeie cu par albastru si suvite violet

Sursa foto: Instagram

Femeile nonconformiste sunt libere să își schimbe lookul cu ajutorul șuvițelor într-o nuanță puternică, dar care să se potrivească cu nuanța de albastru aleasă. Acest lucru poate fi hotărât doar sub îndrumarea unui specialist, în funcție de trăsăturile tale.

Renunță la părul banal în acest an! Alege nuanța de păr albastru care ți se potrivește și surprinde-i pe cei din jur cu lookul tău unic!

Surse foto: Instagram, Pinterest

Articolul urmator
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cele mai frumoase actrițe franceze și secretele lor de beauty
Cat de rezistent este parul tau?
Incepe quiz
Cat de rezistent este parul tau?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.8 (7)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.