Viața cu vergeturi: 3 femei ne împărtășesc experienţa lor

Viața cu vergeturi: 3 femei ne împărtășesc experienţa lor

Redactor Andreea Baluteanu

Definite drept leziuni ale pielii care apar în urma deteriorării fibrelor elastice ale epidermei, vergeturile au mai întâi o culoare roșiatică, iar apoi devin albe, adânci, semănând cu cicatricile. Cel mai adesea rezultate în urma extinderii și a apoi a revenirii la normal a pielii, fenomen care se petrece în sarcină sau dacă te-ai îngrășat brusc, vergeturile pot fi însă cauzate și de schimbările hormonale.

Știm cum sună teoria: vergeturile sunt parte din noi, o expresie a evoluției perpetue, a experiențelor prin care am trecut, ne definesc și trebuie să le iubim. Sau nu? Adevărul e că viața în compania lor nu e deloc distractivă pentru majoritatea dintre noi. Ne-am rugat cititoarele să ne spună povestea lor: cum și-au căpătat vergeturile și, mai ales, cum trăiesc cu ele. Am adunat cele mai pline de inspirație exemple!

Despre vergeturi...și nu numai

„Bună! Sunt Ana și am vergeturi!”

Ana, 37 de ani

„Adevărul e că până pe la 35 de ani, de câte ori auzeam o femeie plângându-se de vergeturi (sau de orice alt defect fizic, ca să fiu complet sinceră), pe buze mi se așternea instantaneu un zâmbet compătimitor-ironic. Pentru mine, persoana respectivă, oricât de dur ar fi sunat, nu făcea decât să se plângă inutil, când era evident că e singura vinovată de propria soartă. Până la urmă, aveam propriul exemplu care să îmi întărească spusele. De când mă știu, am avut grijă de mine mai ceva ca de bibelourile prețioase din sufrageria mamei. Am făcut sport de performanță în liceu și apoi am continuat să merg cu religiozitate la sală. Consum zilnic fructe și legume proaspete și frigiderul meu ar putea fi pozat în reviste, atât de curat e. Din toate punctele de vedere. Îmi place să urmez tendințele și eram cum nu se mai poate mai mândră că, la 35 de ani, arătam mai bine decât multe colege de 20 și. Veți înțelege de ce apariția primelor vergeturi a fost pentru mine un șoc în adevăratul sens al cuvântului. La început, am crezut că e vorba despre vene sparte sub piele, că m-am lovit cumva fără să îmi dau seama. Abia când „venele” au devenit albe în ciuda masajelor și a cremelor scumpe, a trebuit să accept că deveneam victimă a vergeturilor. Să nu credeți că m-am resemnat: am consultat medici de specialitate, esteticieni, am fost la cabinete de lux. Chiar dacă am reușit să atenuez aspectul unor vergeturi, rezultatele erau departe de a fi satisfăcătoare. „Schimbările hormonale”, mi-a pus diagnosticul un doctor rece și indiferent, care nu înțelegea că pentru mine pielea plină de vergeturi însemna că nu mai pot purta costum de baie sau rochii decoltate (am vergeturi și pe piept). Dacă m-am resemnat? Încă nu, deși m-am săturat să tot aud obsedant fraza: „vergeturile nu se vindecă niciodată”. Dar eu tot mai sper că, prin eforturi, pot redeveni cândva Ana fericită și mândră de al ei corp.”

„Dintotdeauna, cea mai fierbinte dorință a mea a fost să devin mămică. Nu să am vergeturi”

Raluca, 28 de ani

„Cred că nu aveam mai mult de 5 ani (nu glumesc!) când am hotărât că, atunci când mă fac mare, vreau să fiu mămică. Cu greu mă puteai dezlipi de cărucioarele păpușilor și nici nu-mi trecea prin cap să mă așez la masă dacă Bebe Tuti, cum îl chema pe „băiețelul” meu, nu păpa și el. Anii au trecut, mi-am întâlnit iubirea vieții mele și azi sunt o mămică împlinită cu 3 fetițe drăgălașe, deștepte și voioase. Sunt mândria vieții mele și nu, pe niciuna dintre ele nu o cheamă Tuti. Primele vergeturi au apărut când eram însărcinată cu Zoia, a doua mea fetiță, dar nu le-am dat prea multă atenție. Mi se părea că semănau cu bucăți de piele argintie și chiar inventasem o poveste în care eram o prințesă crescută de un dragon…să vedeți cum mă priveau cele mici cu ochii cât cepele când le povesteam care era secretul pielii mele cu vergeturi. După ce an născut-o pe Sonia, vergeturile s-au făcut însă tot mai mari și mai adânci și azi îmi umplu tot abdomenul. Încerc să le văd ca parte din mine, știu că se întind peste pântecele în care au crescut micile mele minuni, dar nu prea pot să pun semnul egal între fetițele mele, care-mi aduc doar bucurie, și urmele astea urâte de pe pielea mea. Am încercat cu de toate: ulei de cocos, ulei de migdale, remedii de la bunica, dar vergeturile sunt tot acolo. Soțul meu îmi repetă că mă iubește cu ele cu tot, dar problema e că nu știu dacă mă mai iubesc eu la fel de tare. Dintotdeauna, cea mai fierbinte dorință a mea a fost să devin mămică. Nu să am vergeturi și să-mi fie rușine să mă dezbrac în fața celui drag, să dezgolesc o burtă pe care nu o mai recunosc ca fiind a mea, niște coapse pline de semne care nu îmi aparțin.”

„Dacă aș avea o superputere, aș face astfel ca ochii oamenilor să vadă suflete în loc de corpuri”

Ada, 19 ani

„Știu că citatul de mai sus nu-mi aparține, e o chestie pe care am citit-o într-o revistă, dar e într-un fel motto-ul vieții mele. Dacă mă uit înapoi, cred că dintotdeauna am fost grasă, deși, dacă ar fi după ai mei, m-ar contrazice în cinci secunde: „dragă, ai fost un copil superb, așa drăgălaș”. Da, un copil pe care toată lumea îl ciupea de obrăjori să vadă dacă nu cumva se sparg ca două baloane prea umflate. Anii au trecut și până și copilul drăgălaș al lui mami și al lui tati și-a pierdut frumusețea. Am fost o adolescentă grasă, genul de care băieții își bat joc în curtea școlii și cu care fetele frumoase se împrietenesc numai ca să nu le acuze nimeni că seamănă cu protagonista din Mean Girls. La un moment dat eram așa scârbită de mine că acoperisem toate oglinzile din casă cu pături groase, „ca la mort”, cum zicea bunică-mea. Nu vă zic cât cântăream, am refuzat mereu să spun câte kilograme aveam; mă ascundeam când mă cântăream, numai ca să nu vadă nimeni ce număr apocaliptic afișa cântarul. Cred că maică-mea a fost cea care nu a mai suportat, m-a luat de mână frumos și m-a dus la nutriționist și mai apoi la psiholog, în ciuda faptului că am amenințat nonstop că o să regrete. N-a regretat; nici ea, și nici eu. Nu pot spune că acum sunt genul de fată după care tipii întorc capul pe stradă și cu siguranță nu m-ai confunda cu Gigi Hadid chiar dacă sunt blondă și am ochii albaștri, dar am o greutate care poate fi considerată normală. Grăsimea dezgustătoare m-a părăsit, în mare parte, dar mi-a lăsat un cadou de rămas-bun: vergeturile. Doctorii spun că e normal că după ce am slăbit așa dramatic să-mi rămână urme pe piele și mi-au explicat ca la copiii mici cum pielea se întinde și apoi revine la loc, așa că n-are cum să fie altfel decât flască, cu celulită, cu vergeturi. Fac sport și am scăpat în mare de aspectul de coajă de portocală, dar vergeturile nu se dau bătute cu niciun chip. Aș vrea să spun că sunt la fel de încăpățânată ca ele, dar nu e cazul. M-am resemnat, la 19 ani, că toată viața mea am să port numai costume de baie întregi și că o să-mi acopăr mereu șoldurile și coapsele cu o eșarfă. În fustă mini nu o să mă vedeți niciodată”.

De ce v-am invitat să fiți părtașe ale acestor experiențe intime? Pentru că credem că, după atâta amar de vreme și femei care au avut de suferit din cauza vergeturilor, am descoperit remediul împotriva lor. Este vorba despre Loțiunea de corp antivergeturi de la Plush. V-am mai vorbit despre produsele concepute de Farm. Ioana Marinescu, ce îmbină extractele din natură cu cunoștințele avansate ale creatoarei lor, dar de această dată brandul s-a întrecut pe sine, oferind soluții la problema care le afectează pe Ana, Ramona și Ada și pe multe alte femei în aceeași măsură.

Despre ce e vorba? Loțiunea de corp antivergeturi de la Plush are la bază o formulă pe bază de peptide derivate din matricea extracelulară, care stimulează regenerarea țesuturilor, alături de extracte de Phaseolus lunatus, care încetinește inflamația ce va conduce în timp la apariția vergeturilor. Grație acestor active, loțiunea stimulează sinteza de colagen și fibronectină, estompează vergeturile și lasă pielea netedă, fermă și catifelată. Extractelor de mai sus li se adaugă acidul hialuronic, ce hidratează în profunzime și vindecă mai repede rănile și cicatricile, vitamina E, un puternic antioxidant, care netezește liniile fine și previne apariția lor, vitamina A, perfectă împotriva ridurilor, a petelor maronii și a iritațiilor, dar și vitamina C. Uleiul de cocos, uleiul de măsline, uleiul esențial de portocală dulce și uleiul esențial de tuberoze completează și desăvârșesc această formulă despre care suntem sigure că va face fericite nenumărate femei.

Aplică loțiunea antivergeturi direct pe suprafețele afectate (coapse, abdomen, sâni, pulpe), masând ușor. Produsul face minuni atât în perioadele în care anticipezi că vor apărea vergeturi (sarcină, când te îngrași sau slăbești mult), dar și pentru a atenua vergeturile deja existente.

Noi sperăm ca cele trei uluitoare femei care au acceptat să ne spună povestea lor în rândurile de mai sus să afle despre produsul-minune care le va schimba viața. Descoperă la plush-biocosmetics.ro loțiunea care va transforma vergeturile într-o amintire îndepărtată.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

5 (1)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.