Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL
Adevarata Stare de Bine

Ce se întâmplă în perioada de premenopauză și ce trebuie să facă femeile?

Andreea Baluteanu

Majoritatea femeilor așteaptă cu o strângere de inimă menopauza și schimbările sale, iar atunci când află că această transformare este însoțită de o etapă premergătoare cu modificări aferente, neplăcerea este accentuată. Nu e suficient să știm că vom avea de confruntat simptomele specifice, trebuie să ne confruntăm cu ele, în unele cazuri, cu ani înainte de stoparea ciclului menstrual.

Această perioadă ce precede menopauza poartă numele de premenopauză și are semne specifice. Află totul despre simptomatologia asociată menopauzei, dar și despre soluțiile recomandate de specialiști pentru o viață frumoasă și împlinită!

Simptomele premenopauzei: sunt așa de rele cum crezi?

Conform specialiștilor de la webMD, durata medie a premenopauzei este de 4 ani, dar pot exista cazuri în care femeile experimentează simptomele specifice pentru câteva luni sau chiar cu 10 ani înainte de a intra la menopauză. În general, premenopauza începe după vârsta de 40 de ani, dar sunt situații în care aceasta este declanșată din decada 30 sau chiar mai devreme.

femeie de diferite varste fericite si pline de energie cu funda contra cancerului la san

Premenopauza prezintă, în mare, simptome asemănătoare cu menopauza. Iată care sunt cele mai importante:

  • dereglarea ciclului menstrual;
  • stare de nervozitate;
  • tulburări de somn;
  • sensibilitate a sânilor;
  • înrăutățirea sindromului premenstrual;
  • oboseală;
  • disconfort în timpul sexului;
  • uscăciune vaginală;
  • secreții vaginale.

Ce să faci la premenopauză: 5 trucuri care ușurează simptomele

Deși nu poți scăpa de premenopauză, ca atare, există numeroase remedii pentru calmarea surselor sale de disconfort. Va trebui să realizezi unele schimbări în stilul tău de viață, dar ține cont că toate sfaturile de mai jos susțin și o stare de sănătate mai bună pe termen lung.

Iată care sunt aceste gesturi ce pot ușura în chip simțitor această perioadă!

  • fă sport zilnic;
  • renunță la fumat;
  • dormi mai bine, alegând să păstrezi aceeași oră de trezire și de culcare pe tot timpul săptămânii;
  • limitează consumul de cafea și alcool;
  • consumă surse alimentare bogate în calciu, semințe de in, soia și vitamina B.

Tinerețe la premenopauză: Femarelle ® Rejuvenate este soluția!

Ai vârsta cuprinsă între 40 și 50 de ani și ești de părere că ai pătruns în teritoriul vast și necunoscut al premenopauzei? Nu te teme, nu te lăsăm singură, ci îți recomandăm cel mai bun supliment care să îți țină companie.

Este vorba despre Femarelle ® Rejuvenate, care se adresează tuturor femeilor aflate la premenopauză, ce experimentează dereglarea ciclului, insomnii, tulburări de dispoziție. Testat clinic și cu rezultate dovedite, suplimentul include ingredientul activ DT56a, semințe de in, vitamina B2 și biotină. Împreună, acestea echilibrează metabolismul energetic, reduc oboseala și conferă atât de dorita energie, îmbunătățesc starea de sănătate a pielii și susțin funcționarea sistemului nervos. Exact ceea ce aveai nevoie în această perioadă atât de delicată din viața ta.

supliment alimentar pentru perioada de menopauza feminelle rejuvenate

Mai important, Femarelle ® Rejuvenate ne-a adus la tăcere și grijile legate de compoziția sa atunci când am aflat că este un produs non-hormonal, care nu are impact asupra sânului și asupra ovarului. De asemenea, suplimentul nu prezintă nicio influență asupra procesului de coagulare a sângelui, un fapt mai mult decât îmbucurător dacă luăm în considerare faptul că, în urma observațiilor oamenilor de știință, s-a constatat că infecția cu COVID-19 poate cauza apariția de trombi (cheaguri de sânge).

Ce mai trebuie remarcat? Că Femarelle ® Rejuvenate este dedicat primelor simptome cauzate de dezechilibrele hormonale. Administrează-l liniștită contra tulburărilor de dispoziție și de somn, împotriva stării de oboseală și pentru a îmbunătăți aspectul pielii afectate de aceste modificări. Trebuie însă precizat că Femarelle ® Rejuvenate nu este recomandat și în cazul buferilor și transpirațiilor nocturne, caz în care va fi mult mai eficient „fratele său”, Femarelle ® Recharge.

Menține-ți viața activă, bucură-te de aceeaşi energie și poftă de viață debordantă și la premenopauză cu Femarelle ® Rejuvenate! Lasă grijile deoparte și trăiește viața intens, pentru că știi că suplimentul are grijă de tine așa cum meriți. Premenopauza e o porție de existenţă, cu bune și cu rele, în care tu poți controla tot ce nu îți place, rămânând să savurezi doar ceea ce te încântă!

Femarelle ® Rejuvenate este disponibil în farmacii. Află mai multe informații despre gama Femarelle de pe femarelle.ro!

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.2 (4)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!