Arhiva horoscop anual - Rac 2021

Rac

Tu ai fost zodia vizată în ultimii ani de Saturn în casa relațiilor, unde ți-a fost dată puțin peste cap viața, dar în sfârșit scapi de sub influența directă a lui Saturn și respiri mai ușurată. Ba chiar îți vor da pace astrele, zodia ta neavând influențe negative din partea altor planete, mai puțin Pluto. Deci, ești pe cai mari în 2021 și chiar mai mari în 2022.

În 2021 Saturn și Jupiter se mută într-o zona mai ascunsă, pe tărâmul casei a opta, unde aduc la suprafață lucruri din adâncul tău, ating subiecte taboo, te provoacă să te accepți așa cum ești și să te deschizi mai mult către partnerul de viață.

Partea ta cea mai ascunsă este activată în acest an, dorește să iasă la lumină, Universul dorește să-ți rezolvi unele traume sau unele probleme care le-ai dorit date uitării...ei, acum ele pot ieși la suprafață pentru a te răscoli și a-și cere rezolvarea. Nu fugi de ele, nu încerca să le bagi înapoi de unde au venit, fii atentă la ele, scoate-le la lumină și lasă-le să-și urmeze cursul, deoarece acum ai șansa rară de a rezolva multe din aceste traume și amintiri de mult uitate.

Intimitatea în viața de cuplu va fi și ea testată, vei fi nevoită să te accepți mai mult, cu toate aspectele ce le credeai neplăcute, acum vei putea să le accepți mult mai ușor, să le încorporezi în viața ta și să fii mai stăpână pe tine. De asemenea, relația intimă de cuplu va fi și ea testată... vei fi nevoită să te deschizi mai mult față de partenerul tău și el față de tine... conexiunea dintre voi să meargă și mai adânc. Daca această deschidere nu se va petrece, vor apărea tensiuni între voi.

Este un bun prilej de a pune în ordine aspecte ce țin de moșteniri. Chiar a-i putea primi unele moșteniri în 2021, sau măcar niște cadouri mai substanțiale. Ideea este că resursele exterioare sunt amplificate, iar tu ar trebui să profiți de acest lucru. Fie că faci un împrumut, dar care trebuie bine gândit, fie vin resursele altora către tine, poți să te dezvolți cu ajutorul acestor resurse... ideal ar fi în scopul de a produce mai mult la rândul tău, nu doar investiții fixe.

Atenție și la relația cu statul, mai ales în tot ceea ce ține de taxe și impozite, pot apărea diferite complicații dar anul acesta încă vei găsi rezolvarea pentru ele.

Uranus încă îți oferă o anumită instabilitate când vine vorba de prieteni, deci atenție câtă încredere ai în ei. Iar cuadratura pe care o face pe parcursul anului cu Saturn ne indică faptul că nu ar trebui să faci afaceri cu prietenii, nu împrumuta sau cere bani și totul va fi în regulă. Unii se pot supăra pentru faptul că nu le oferi ajutorul bănesc pe care ți-l cer, dar este mai bine să spui nu.

Planeta comunicării va retrograda de trei ori în 2021 în semnele de aer, iar pe tine te va influența în Februarie în zona deja locuită de Saturn, deci ai grijă la toate documentele ce țin de impozite, taxe, bănci, împrumuturi și moșteniri. Nu lua nici o decizie acum, nu semna nimic, este ideal să mai aștepți până lucrurile se vor așeza. Atenție și la ceea ce spui, deoarece îți pot scapă unele secrete, fără să vrei.

În Iunie, retrogradarea va avea loc în semnul dinaintea ta, deci vei fi împinsă către introspecție, către meditație și posibil izolare. Și chiar nu-ți va strica o pauză, mai ales că va fi perioada dinaintea lunii tale de naștere, poate un concediu ar fi bine venit.

În Octombrie, retrogradarea lui Mercur îți poate aduce amintiri din copilăria ta, din familia ta și poți avea o stare de melancolie...este ideal să stai mai mult pe lângă casă...să te ocupi de treburi casnice, deoarece aici pot să apară diferite probleme, de la renovări obligatorii până la cheltuieli neprevăzute.

Ai un an plin de transformări, dar mai ales transformări interioare, ai șansa de a metamorfoza problemele vechi în interiorul tău și să le transformi în ceva constructiv, așa că axează-te pe propria schimbare... sub orice formă...

Horoscop realizat de astrolog Vlad Daia

Bani

Bine

Sanatate

Asa si asa

Dragoste

Bine

Afla ce iti rezerva astrele in fiecare zi!

Incepe-ti fiecare zi cu horoscopul direct in casuta ta de mail!
Vei sti la ce sa te astepti si cum sa te comporti astfel incat sa faci intodeauna cele mai bune alegeri.

Va rugam sa completati campurile necesare.
    Alte subiecte care te-ar putea interesa

    Ne găsești pe