
Începutul lunii va fi destul de liniștit, fără vreun eveniment major care să te pună pe gânduri, dar nu se poate spune același lucru și despre cea de-a doua jumătate a lunii. După data de 15 decembrie vei avea parte de o perioadă foarte tensionată și intensă din punct de vedere emoțional și s-ar putea să simți că-ți va cădea lumea în cap. Ei bine, toate aceste evenimente neplăcute de care vei avea parte au rolul de a te ajuta să conștientizezi mai bine care sunt acele traume din trecut pe care trebuie să le vindeci. Vor apărea acele probleme vechi pe care acum nu le vei putea ignora, ci va trebui să le rezolvi.