
Horoscop lunar iunie 2024 Capricorn. Ești „chemat/ă” să îți reorganizezi rutina zilnică. Mai întâi, concentrează-te pe muncă, spațiul perfect de desfășurare pentru Luna Nouă în Gemeni, care te îndeamnă să te întrebi ce aplicații ai putea instala pentru a-ți eficientiza fluxul profesional. Axează-te apoi pe rutina de zi cu zi, pe relația dintre trup și minte, curățând în mod conștient spațiile în care lucrezi și te odihnești și asigurându-te că există o departajare clară între ele. Odată ce Soarele, Venus și Mercur intră în casa relațiilor tale, există o întrebare pe care să ți-o adresezi: când pășesc în valea umbrelor, pe cine mi-aș dori să am alături de mine? E musai să îi adresezi un cuvânt bun acestei persoane, apoi să îl întorci către tine. Luna Plină în zodia ta îți arată că ai nevoie mai mult ca niciodată de propria empatie.