
In aceasta luna, pentru tine, draga Fecioara, sunt favorizate creativitatea, comunicarea, informarea si miscarea. Vei avea succes la examene si interviuri, in negocieri, discursuri si altele de acest fel. Activitatile creative sau artistice vor beneficia de o putere speciala de exprimare. De asemenea, este o perioada interesanta daca vorbim de initiativa, forta si competitivitate. Indiferent de domeniul in care prestezi, poti conta pe sprijinul familiei si al parintilor. Colaborarile si aliantele trebuie privite cu prudenta, deoarece s-ar putea dovedi a fi incerte. Din punct de vedere financiar, satisfactiile vor fi mari in a doua parte a lunii decembrie. Ti se recomanda sa eviti speculatiile riscante, pentru ca exista riscul sa pierzi. Peisajul vietii tale amoroase nu va avea o forma bine definita sau va fi predispus la schimbari in aceasta perioada. Te vei gasi intr-o stare de indecizie si de instabilitate. In prima parte a acestei luni, Venus, planeta iubirii va traversa casa comunicarii a semnului tau, o casa foarte plina de viata, dar, fara stabilitate. Climatul general sta sub semnul flirtului mai degraba, decat sub semnul unui angajament serios. Sexualitatea va avea o influenta remarcabila asupra alegerilor pe care le vei face si va fi prezenta inainte altor criterii. In temeiul acestor influente, pasiunea va aparea in orice moment. Starea sanatatii tale sta sub semnul vitalitatii, la care se adauga o viziune optimista. Energia fizica te va inunda in aceasta perioada, asa incat trebuie sa gasesti diverse modalitati pentru a o exprima. Nu evita sportul, mersul pe jos si exercitiile in aer liber! Totusi, ai grija sa stai departe de excese si sa nu petreci prea mult timp in conditii de frig si umezeala!