
Emoții
Horoscop săptămânal 28 septembrie - 4 octombrie Balanță. Se anunță o săptămână în care vei pune accent pe emoții și pe legăturile tale cele mai dragi. Pe 1 octombrie, Luna Plină te încurajează să te gândești la relațiile tale cele mai apropiate și să decizi ce anume nu funcționează în legătură cu ele. Dacă sunt discuții de purtat sau neînțelegeri de reglat, acum este cel mai bun moment pentru a te ocupa de ele. Pe 2 octombrie, Venus este alături de tine, pentru a te susține în a-ți înțelege mai bine unele emoții. Ține un jurnal al sentimentelor sau discută cu o persoană apropiată despre ele.