Horoscop
Înapoi la
Nu Skin
YOUNG&BEAUTIFUL
Adevarata Stare de Bine

3 întâlniri karmice au loc în luna iulie. 6 zodii încep o nouă etapă în dragoste

Roxana Dumitrica

Iubirea adevărată apare o singură dată în viaţa ta. În această vară, unii nativi îşi vor găsi jumătatea şi vor simţi că trăiesc din nou. Vor găsi acea iubire karmică în care nu mai credeau şi care le va deschide mintea şi inima. Însă iubirea karmică poate fi descoperită doar de persoane independente, care își rezolvă singure problemele şi care ştiu că o relaţie trebuie să le împlinească, nu să le umple anumite goluri. Cei doi parteneri pot fi complet diferiți, dar trebuie să rezoneze la nivel spiritual. Iată care sunt cuplurile de zodii care vor trăi iubirea vieţii lor!

 

Gemeni și Balanță

Gemenii sunt înzestraţi cu deosebite calități de organizare, pe care le manifestă atât în viața profesională, cât și în cea personală. Sunt sinceri şi pretind acelaşi lucru şi de la partener. În acest caz, nativul Gemeni este atras de eleganţa și sinceritatea Balanței. În schimb, nevoia Balanței de atenţie şi afecțiune se completează perfect cu iubirea pe care o oferă Gemenii, astfel că relaţia dintre cei doi va fi dominată de pasiune şi înţelegere. Amândoi vor dori ca lucrurile să meargă bine, deci nu vor întâmpina probleme de comunicare.

Rac și Scorpion

Unul dintre cei mai sensibili nativi ai zodiacului este, cu siguranță, Racul. Emotiv din fire, acesta se dedică total, mai ales atunci când vine vorba despre alegerea partenerului. Pasiunea Scorpionului îl motivează şi îl hrăneşte. Tocmai de aceea, acești doi nativi vor avea o relație plină de emoții intense, devenind unul dintre cuplurile de aur ale zodiacului. Acest cuplu se va dovedi puternic chiar și atunci când va trece prin momente de cumpănă. Iubirea dintre ei va crește în fiecare zi din ce în ce mai mult, astfel că nimeni nu va reuși să se pună în calea dragostei lor.

Leu și Berbec

Dacă ar fi să ne luăm după egoismul pe care îl afișează nativul Leu, am crede că nimeni nu ar putea ajunge la inima lui. Tocmai din acest motiv, perechea ideală pentru el este tot un semn puternic, precum Berbecul. Cei doi se vor susţine reciproc şi vor lupta să fie pe primul loc indiferent de situaţie. Ei își vor exprima dragostea intens şi pasional. Vor avea de depăşit momente grele, dar dacă există dragoste adevărată, vor trece cu bine peste toate dificultăţile.

Surse foto: iStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

3.1 (21)

Vezi cele mai noi video-uri de pe divahair.ro

Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Horoscop complet săptămâna 22-28 februarie: 3 zodii dau și primesc iubire necondiționată (13120 vizite)
    2. Horoscop complet 1-7 martie: prima săptămână de primăvară îți aduce lumea la picioare (11165 vizite)
    3. Luna Plină în Fecioară aduce echilibru, calm și rezolvarea problemelor în viața a cinci nativi (8316 vizite)
    4. Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci prune uscate în fiecare zi (8006 vizite)
    5. Venus, planeta iubirii, intră în Pești, sensibilul zodiacului: cum te influențează asta, în funcție de zodie (6933 vizite)
    1. Sfaturi de care orice Scorpion trebuie să țină cont, dacă vrea să îi meargă bine în viață (nota 4.6)
    2. Diana Bianca: "Mama e mereu o prelungire a fiintei mele." (nota 4.5)
    3. Horoscop chinezesc 2021. Sfaturi pentru noroc la bani în anul Bivolului de Metal (nota 4.2)
    4. Venus, planeta iubirii, intră în Pești, sensibilul zodiacului: cum te influențează asta, în funcție de zodie (nota 4)
    5. 4 trucuri ce te ajută să ai o piele cu aspect tânăr și luminos (nota 2.8)
    1. Ziua Internationala a Femeii 2021 - FOREO Wonder Women (0 comentarii)
    2. Se rupe lanțul de iubire primăvara asta! Aceste 4 cupluri din zodiac își zic marele ADIO până în iulie (0 comentarii)
    3. Horoscop complet 8-14 martie: zodiile strălucesc ieșind din „umbra” lui Mercur postretrograd (0 comentarii)
    4. Ce schimbări se produc în organism odată cu înaintarea în vârstă (0 comentarii)
    5. Unghiile: cum să te exprimi prin culori și modele inedite (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!