Horoscop
Înapoi la
Adevarata Stare de Bine
Nu Skin

3 zodii care își găsesc anul acesta marea iubire și rămân împreună până la moarte și dincolo de ea

Joi, 28.05.2020

Am ajuns deja la jumătatea anului, iar, dacă nu ți-ai găsit marea iubire până acum, te întrebi probabil dacă ai vreo șansă s-o întâlnești de acum înainte. Nu trebuie să-ți faci prea multe griji, pentru că ”nu aduce anul ce aduce ceasul”, așa că poți da de sufletul tău pereche chiar și în ultima zi a acestui an provocativ. 

Spectaculoasele evenimente cerești care vor urma din iunie încolo susțin ideea că 2020 este un an al dragostei. Acum, că putem ieși din nou liberi pe străzi, în parcuri și, în curând la teatre, cluburi sau restaurante, șansele de a-ți găsi jumătatea vor crește simțitor. 

Vara vine cu cea mai senzațională ploaie de stele, Perseidele, care va avea loc în noaptea de 12 spre 13 august și trebuie să te asiguri că atunci îți vei pune dorința de a-ți întâlni dragostea. Universul va primi cererea ta amplificată și îți va deschide o cale karmică, astfel încât vei putea întâlni o persoană care ți-a fost alături și în alte existențe și care te va iubi chiar și dincolo de moarte. 

inngeri

Dar principalul secret pe care ți-l dezvăluim este că șansele tale de a-ți găsi iubirea sunt mult mai mari dacă faci parte dintre cele 3 zodii de mai jos. 

Balanța

Imediat ce Venus, protectoarea ta, va ieși din mișcarea sa retrogradă pe 25 iunie, ocaziile de a-ți întâlni sufletul pereche se vor înmulți vertiginos. Cu Marte, partenerul plin de pasiune al zeiței dragostei, aflat la ”opoziție” pe 13 octombrie, vei primi un mesaj cosmic care îți va activa forțele karmice și te va orienta către marea ta dragoste. În acea noapte, Marte va străluci de 7 ori mai puternic decât Saturn și de 17 ori mai puternic ca steaua Antares, fiind vizibil pe cerul nopții toată noaptea. Orice ritual magic pe care îl vei realiza în noaptea respectivă îți va dezvălui persoana menită de destin să-ți fie alături pentru totdeauna. 

Capricornul

Anul acesta va avea loc unul dintre cele mai spectaculoase fenomene cerești, care se va petrece chiar în zodia ta. Este vorba de ”Marea Conjuncție” de pe 21 decembrie, conjuncția rară dintre Jupiter și Saturn, protectorul tău, fenomen care nu a mai avut loc din anul 2000. Pe măsură ce acest eveniment magic se apropie, se deschid porțile karmice pentru tine și întâlnești persoane de care te leagă mii de fire nevăzute, dincolo de spațiu și de timp. Marea conjuncție a giganților planetari te avertizează că este un an al întâlnirilor semnificative, care se vor transforma în legături profunde și definitive. Cum și Jupiter, stăpânul norocului și Saturn, cârmuitorul Timpului se află în zodia ta de la începutul anului, 2020 este, cu siguranță. anul împlinirii tale în iubire. 

clepsidra

Peștii

De câtă vreme visezi la acea poveste de dragoste fără sfârșit, care se poate întâmpla doar între sufletele gemene? 2020 este anul în care dorința ta va fi împlinită, dar trebuie să vindeci, mai întâi, anumite răni karmice care stau în calea fericirii tale. Practicile spirituale și ritualurile de purificare te vor ajuta să te eliberezi de energii negative care vin din trecutul tău transgenerațional, dar și de legături toxice care îți otrăvesc prezentul. Odată ce sufletul tău va renaște ca un Phoenix din propria cenușă, calea către dragostea adevărată este deschisă. În 11 septembrie, planeta ta protectoare, Neptun, se va afla la opoziție, fiind mai strălucitoare ca oricând și marcând punctul eliberării tale și începutul drumului către dragostea nemuritoare. 

Surse foto: IStock

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

4.5 (17)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.

    Ti-a placut articolul? Urmareste DivaHair pe Facebook sau pe mail!

    Cauta un furnizor in zona ta

    top 5 divahair.ro

    • vizionate
    • votate
    • discutate
    1. Nu mai purta balerini cu blugi! Uite ce pantofi să porți cu jeanși pentru a fi în trend! (186660 vizite)
    2. Începe săptămâna binecuvântată pentru 4 zodii. Îl au pe Dumnezeu aproape (26304 vizite)
    3. 8 trucuri pe care le folosesc femeile din Familia Regală britanică pentru a arăta întotdeauna impecabil (7840 vizite)
    4. Nu se mai poartă geaca din piele. Jacheta HOT care va fi pe val în această toamnă (5751 vizite)
    5. Horoscopul banilor: 2 zodii se îmbogățesc până la sfârșitul anului, alte 5 pierd tot ce au (5230 vizite)
    1. Gestul uluitor pentru umanitate: știa că fetița ei va muri la naștere, dar a ales să o aducă pe lume. Află motivul! (nota 4.8)
    2. Începe săptămâna binecuvântată pentru 4 zodii. Îl au pe Dumnezeu aproape (nota 4.5)
    3. Cele 5 reguli pe care le respect cu sfințenie și datorită cărora am tenul cu 15 ani mai tânăr (nota 4)
    4. Zodia pentru care ultima parte a anului va fi cea mai bună perioadă din viața ei (nota 3.7)
    5. Nu mai purta balerini cu blugi! Uite ce pantofi să porți cu jeanși pentru a fi în trend! (nota 3.3)
    1. De la ce trebuie sa iei pauza urgent, in functie de zodia in care te-ai nascut (0 comentarii)
    2. Mowgli a existat în realitate! Află totul despre omul crescut de lupi, după ce a fost vândut de familie (0 comentarii)
    3. De ce până și oamenii fericiți în relație ajung să își înșele partenerul (0 comentarii)
    4. 7 trăsături ale Leilor care te fac să îi iubești (0 comentarii)
    5. Ce-l face să te părăsească în funcţie de zodia lui (0 comentarii)

    Ai nevoie de un SFAT?

    Adauga o intrebare la care vrei sa primesti raspuns. Comunitatea DivaHair te ajuta.

    întreabă

    LIKE si intra in universul divelor!