Horoscop
Înapoi la

7 zodii fac copii deştepţi şi descurcăreţi

7 zodii fac copii deştepţi şi descurcăreţi

Cristina Gherghina

Deşi cu toţii credeam că este un mit, nu toate zodiile sunt făcute pentru a avea copii. Unora chiar nu li se potriveşte „meseria” de părinte, de aceea este bine să ascultaţi sfatul astrelor.

Acestea v-au pregătit o listă cu 7 dintre cele 12 zodii, care se pricep la făcut copii, ba chiar mai mult de atât, acestea fac copii deştepţi şi descurcăreţi. Racii se numără printre norocoasele zodii care fac copii deştepţi, care muncesc pentru a-i conduce pe cele mai bune drumuri ale vieţii şi care se vor bucura de reuşitele propriilor copii şi de aprecierile celor pe care îi vor întâlni de-a lungul vieţii.

zodii care fac copii descurcareti si frumosi

Leii vor face de asemenea nişte copii deştepţi şi descurcăreţi, iar toate meritele sunt ale lor, pentru implicarea pe care o au în calitate de părinţi încă de când sunt copiii mici.

Scorpionii sunt zodiile care îi vor ajuta pe copii să îşi aleagă singuri activităţile, ajungând astfel oameni maturi deştepţi şi descurcăreţi.

Berbecii fac copii deştepţi şi descurcăreţi: 21 martie – 20 aprilie

Berbecii se numără printre fericitele zodii care fac copii deştepţi şi descurcăreţi. Aceştia au acest dar de a aduce pe lume copii mai speciali, care se vor remarca prin inteligenţa lor.

Bineînţeles că aceste trăsături deosebite le vor moşteni de la părinţii lor, nativii din zodia berbec fiind, de asemenea, foarte deştepţi, reuşind să facă faţă oricărei probleme apărute în viaţă. Copiii berbecilor vor deborda de o energie foarte mare şi vor dori să afle cât mai multe lucruri, de aceea vor reuşi să îşi dezvolte foarte mult inteligenţa şi se vor face cunoscuţi oriunde vor merge.

Este important ca berbecii să fie conştienţi de valoarea propriilor copii şi să îi ajute să îşi câştige cât mai multe încredere în propriile forţe. Astfel, copiii nativilor din zodia berbec vor reuşi să ajungă acolo unde le este dat şi vor reuşi să se bucure de toate plăcerile vieţii, datorită priceperii pe care o vor avea.

Gemenii fac copii deştepţi şi descurcăreţi: 21 mai – 21 iunie

Astrele spun că şi gemenii fac parte dintre cele 7 zodii care fac copii deştepţi şi descurcăreţi. În cazul lor, chiar dacă nativii din zodia gemeni sunt puţin mai ameţiţi de fel şi sunt cam împrăştiaţi, copiii lor nu vor prelua aceste trăsături, ci vor învăţa să fie exact opusul părinţilor şi să se dezvolte foarte mult pe plan psihic.

Citeste articolul complet pe horoscop yve.ro

Articolul urmator
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
De ce își doresc oamenii în secret să fie ca tine, în funcție de zodie
Ce fel de copii vei avea?
Incepe quiz
Ce fel de copii vei avea?

Cum ti s-a parut articolul? Voteaza!

0 (0)
Abonează-te la newsletterul DivaHair!
Va rugam sa completati campurile necesare.