Anul 2025 va fi cel mai important an al secolului! Niciodată în viața noastră nu vom mai trăi așa ceva!

Dacă nu te-au convins ultimii ani că trăim „vremuri speciale”, o să o facă 2025! Majoritatea astrologilor au căzut de acord că e cel mai important an din restul secolului – o să simțim că suntem la răscrucea dintre trecut și viitor. Niciodată în viața noastră nu vom mai trăi ceva asemănător, iar la finalul anului, lumea va fi cu totul alta!
Horoscop 2025 Fecioară. Pregătește-te pentru anul care urmează citind predicțiile noastre!
De ce spunem asta? Nu doar pentru că 2025 are o rezonanță aparte, ci pentru că nu mai puțin de 3 planete majore schimbă casa, iar două dintre ele sunt în punctul 0, ceea ce înseamnă că ies din zodia sfârșiturilor, Pești, și intră în cea a începuturilor, Berbec.

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Bonus: Pluto își „trăiește” primul an complet în Vărsător, iar Jupiter se mută și el într-o planetă nouă, Racul. Mai multe vei afla din rândurile de mai jos!
Ultima dată, am avut Revoluția franceză și americană. Acum?
Vorbim, evident, despre Pluto. Până la mutarea în Vărsător (noiembrie 2024), planeta se afla de o bună perioadă în Capricorn, respectiv din 2008, interval în care am avut pandemia de COVID-19, atacul Rusiei în Ucraina și câteva dintre cele mai controversate alegeri. Asta pentru că Pluto în Capricorn este despre structură, ierarhie, patriarhat și afaceri mari.
Dacă își dorește să reții un lucru despre el, Pluto, e că urăște tranziturile rapide. Nu s-ar înțelege deloc bine cu Luna sau cu Mercur, din acest punct de vedere. Nu, Pluto petrece între 12 și 30 de ani într-un semn, iar ultima dată când a poposit în Vărsător a fost acum mai bine de 200 de ani.
Pluto în Vărsător e despre noi, oamenii. Nu despre politic, nu despre structură - despre umanitate în general, schimbare, progres și revoluție. Ultima dată când a fost în Vărsător lumea a fost luată pe sus de Revoluția Franceză (1789) și de cea Americană (1776), așadar, probabil înțelegi deja la ce ne referim. Atunci au fost instalate cele mai puternice democrații din istoria umanității.
Acum ce se va petrece? Pe de o parte avem, desigur, revoluția Inteligenței Artificiale și sigur ea va fi în focus, pentru că Vărsătorul guvernează tehnologia. La finalul tranzitului lui Pluto în Vărsător (stă aici până în 2044) vom trăi într-o cu totul altă societate, să nu te îndoiești de asta. Iar revoluția va fi mai puternică decât ce am trăit când s-a inventat Internetul sau rețelele sociale.
Dar Vărsătorul nu e o zodie rece, orientată doar spre tehnologie: e cel mai umanitar semn al zodiacului! Visează la umanitate ca un tot, privilegiază libertatea, exprimarea sinelui, conștiința de sine și autodeterminarea. Nu suportă dictatorii și nici sistemele opresive. Dar nu e totul roz. Vărsătorul e și un semn dual, guvernat de Saturn, planeta structurii și a tradiției, dar și de Uranus, marele revoluționar. Asta înseamnă că transformările de care îți povesteam nu o să se facă lin, ci prin opoziție și forță.
Dar victoria va fi a poporului și nu va însemna nicidecum întoarcerea la tradiții. Pluto în Vărsător face urticarie la acest cuvânt.
Ultima dată, am avut Războiul Civil... acum?
Dacă Pluto a schimbat casa în Vărsător din 2024, 2025 e primul an după multă vreme în care Neptun își încearcă mâna cu Berbecul. A fost în Pești din 2012. Ultima dată când a cochetat cu Berbecul, am avut Războiul Civil american (1861). Drăguț, nu?
Neptun în Pești a însemnat, pe de o parte, o resurgență a compasiunii și a sensibilității artistice, dar a conturat și dezastre umanitare și mari mutări de popoare, precum și o avalanșă de refugiați, pentru că Neptun e înșelător. Fiind vorba despre planeta iluziilor, Neptun în Pești a fost și o epocă a dezinformării și a fake news. De asemenea, ne-am apropiat mai mult de biserică, dar uneori, în chip ironic, cu prețul pierderii credinței adevărate.
Ei bine, Neptun în Berbec e despre acțiune, impulsivitate, o trezire spirituală, urmarea viselor creative și o exprimare mai liberă. Dar pentru că planeta trece din Pești (ultima zodie) în Berbec (prima zodie) spunem despre ea că se află în „punctul 0” sau la „gradul 0”. Acest lucru înseamnă că e un tranzit bazat pe sine, ce va însă implicații globale. O să fim pionieri ai ideilor, o să îmbrățișăm cu curaj concepte noi și o să ne afirmăm la fiecare pas independența.
Dar... Neptun nu se simte ca la el acasă în Berbec, spre deosebire de Pluto, care e mai familiar cu Vărsătorul decât a fost cu Capricornul. Dimpotrivă, Neptun e planeta compasiunii, în vreme ce Berbecul e plin de ego. Totodată, Berbecul e guvernat de Marte, exteriorizatul planetar, în vreme ce Neptun e interiorizat. Asta înseamnă că, supuși contradicțiilor, vom lupta mai mult pentru echilibru.
Ultima dată am avut Al Doilea Război Mondial. Acum?
Ce să vezi, și Uranus schimbă semnul în 2025, trecând din Taur în Gemeni. Ultima dată când s-a aflat în Gemeni umanitatea a purtat al Doilea Război Mondial. Menționăm că în medie Uranus schimbă constelația la 80 de ani.
Spre deosebire de Neptun în Berbec, Uranus se simte mai bine în Gemeni decât în Taur. Cât a fost în zodia de Pământ, revoluționarul cosmic a fost închistat în tradițiile acestui semn consecvent și statornic, mare amator de tradiții și reticent la schimbare. Păi, când Uranus tocmai schimbare vrea, mai e de mirare că ne-am simțit sfâșiați pe dinăuntru?
Uranus în Gemeni înseamnă că vom avansa ca societate promovând idei inovatoare și punând accent pe intelectualitate. Când Uranus era în Taur, ardeam cărți pentru că cultivau noțiuni cu care nu eram de acord, dar acum învățăm, în sfârșit, după ani buni, să împăcăm ideile tuturor. Soluția nu e niciodată să „bagi pumnul” în gura cuiva, indiferent de cine e acel cineva și ce crede.
Semne bune anul are...
În concluzie, să știi totuși că veștile de mai sus nu sunt rele. Întotdeauna, rostul planetelor e să ne ajute să evoluăm, iar dacă aduc revoluție și perturbări, e pentru binele nostru. Niciuna dintre tranzițiile de mai sus nu vrea să ne întoarcem în negura trecutului, nici ele, nici Saturn în Berbec, care caută să împace restrictivul cu impulsivul și imprevizibilitatea.
Spre deosebire de ultimii ani, care au fost marcați de elementul apă, 2025 e un an al focului și al aerului. Vom gândi mai mult, dar ne vom aprinde mai repede. Avem totuși și câteva semne bune, sextile și trigoane între acești protagoniști (Uranus, Saturn, Neptun și Pluto), care se vor dovedi benefice pentru umanitate.
Iar astrologul francez Andre Barbault (1921-2019), cel care a anticipat evenimente precum Al Doilea Război Mondial și pandemia de COVID-19, studiind mișcările planetelor și hărțile astrale, preconiza că 2026 va fi unul dintre cei mai buni ani ai umanității. „Conjuncția din 2026 este cea mai benefică configurație a secolului și parteneriatul său interplanetar va lucra pentru a obține ce e mai bun într-o splendidă relansare a civilizației.
Conține o relație armonioasă între opoziții polare primordiale, asocierea internului și a externului, a raționalului și a spiritualului, a minții și a sufletului, cu ființele umane depășindu-se pe sine în timp ce experimentează viața la cel mai înalt nivel”.
Așadar, mai avem un hop de traversat în 2025, și gata! Tu ce părere ai? Cum aștepți anul 2025, despre care cititorii în stele spun că e cel mai marcant an al secolului?
Surse foto: Microsoft Bing
Surse articol: yourtango, people, ivanaastrology
Tags: Horoscop anual