Au tras cartea iubirii în septembrie 2024: aceste 5 zodii încep relații binecuvântate de Cosmos

S-a spus despre horoscopul de dragoste al lui septembrie 2024 că ne duce pe înălțimi amețitoare și ne scufundă apoi în abisuri descurajatoare, dar nu despre asta e dragostea, despre extreme? Dacă îți place acest cuvânt, se poate să îl auzi des în zilele care urmează.
Dar să nu ne grăbim, căci pentru o bună parte a lunii septembrie, Venus, planeta iubirii, se află în Balanță, iar relațiile noastre sunt armonioase, și zodiile vor fi fermecătoare în iubire. Dar lucrurile se complică în cele ce urmează, după cum vei vedea mai jos!
În luna septembrie, aceste 4 zodii fac bani frumoși. La cine trag zeii abundenței

Articol revizuit de
Astrolog Vlad Daia
- Despre
- Am ca pasiune astrologia de mai bine de 20 de ani, cand am si inceput studiul în acest domeniu fascinant. Am absolvit primul curs de astrologie la ‘Școala de Astrologie Fidelia’, cea mai veche școală de astrologie din ...
Principalele evenimente pe cerul iubirii în septembrie 2024
Situația amoroasă devine mai intensă când Marte, războinicul planetar, intră în constelația Racului. Acum... Marte nu are chiar un comportament exemplar în semnele de apă, căci intensitatea sa nu se împacă cu profunzimea lor emoțională. Dar acest tranzit, dincolo de faptul că amestecă acțiunea cu sentimentele, ceea ce poate cauza probleme, aduce pasiune și ne obligă să privim dincolo de suprafață.
Ai nevoie să petreci timp cu iubitul/a? Minunat, fă-o pe data de 14, când Venus și Jupiter se situează într-un trigon plin de romantism, în care o cină la lumina lumânărilor sau o plimbare prin parcul care îmbracă haine aurii și arămii e înscrisă în stele.
Dar am spus că cuvântul de ordine al acestui sezon e extreme. Când se produce Eclipsa în Pești, inima se întoarce din drum, ceea ce poate însemna că respinge o nouă iubire sau vrea să încheie una veche. Are loc și o aliniere plină de confuzie cu Neptun care ne așază ochelari roz pe nas, încețoșându-ne vederea. Intuiția ne poate spune acum mai multe decât simțurile.
Echinocțiul de pe 22 reașterne lucrurile pe făgașul lor echilibrat atunci când începe sezonul Balanței. Dar finalul toamnei vine iar cu intensitate, Venus în Scorpion învăluind în mister șarmul delicat al Balanței.
5 zodii care pot începe noi relații în turbulentul septembrie
TAUR. Niciodată pentru un Taur loial angajamentele nu au fost o problemă, dar acestea devin chiar sexi în timpul Lunii Noi. Dacă îți place de cineva și nu l-ai invitat încă în oraș, iată prilejul să încercați împreună cafenea recent deschisă în oraș.
După ce ai făcut primul pas, ține cont că trebuie să vorbești limbajul actelor de devotament. Cum crezi că i-ai demonstra că vrei să fii cu el/ea pentru eternitate? Nici cadourile scumpe, nici poeziile cu rime care l-ar face verde de invidie pe Shakespeare nu sunt răspunsul, ci să îi duci o supă caldă dacă e răcit/ă sau să te oferi să îi iei tu hainele de la curățătorie. Însă ia aminte că și reciproca e valabilă și că trebuie să te simți prețuit/î în primele zile ale lui septembrie.
Marte în Rac în a treia casă a ta stârnește conversații pline de zvâc. Te poți îndrăgosti de cineva doar pentru că are vorbele la el! Intensă e mai ales Eclipsa de pe 17, cu atât mai mult cu cât deschide un ciclu de mișcări de acest gen care vor dura până în 2027, în semnele Peștilor și Fecioarei. Acum Cosmosul binecuvântează a unsprezecea ta casă, aducând șansa de a transforma o relație de prietenie în ceva mai mult.
Până și Uranus retrograd vrea schimbare, și cel mai tare i-ar plăcea să te vadă într-o altă relație. Finalul Lunii aduce guvernatorul tău celest Venus în Scorpion și în casa relațiilor, imprimând pasiune, armonie și profunzime legăturii pe care tocmai ai început-o!
RAC. Se prea poate ca o relație începută în septembrie să meargă atât de bine încât în decurs de câteva zile să decideți să faceți reciproc schimb de chei sau să îl/o prezinți familiei. Până atunci, îți petreci timpul visând, manifestând și decorându-ți cuibușorul de iubire.
Cel mai fierbinte moment al lunii e intrarea lui Marte în semnul tău! Debordezi de pasiune și de hotărâre și ești înclinat/ă să iei inițiativa în iubire. De ce să stai pe tușă așteptând să fii remarcat/ă când mustești de seducție?
Până și Eclipsa în Pești, deși aduce la suprafață sentimente intense, te poate determina să îți asumi un risc sau să te arunci cu capul înainte într-o aventură. Dar descătușezi seducătoarea din tine spre finalul lunii, când Venus intră în Scorpion în a cincea ta casă, a romantismului și distracției. Ești magnetic/ă, iar sentimentele fierb mocnit între voi: ești gata să intri în ploaia de foc?
SCORPION. Multe se schimbă pe plan amoros pentru tine în luna septembrie, de fapt ai spune că e cea mai încărcată lună de până acum. Cu Venus în a douăsprezecea ta casă la începutul perioadei, ești îndemnat/ă să vindeci răni amoroase, chiar dacă asta presupune să te închizi în casă cu jaluzele trase și să ștergi price aplicație de dating. Ține însă cont că acum sunt stârnite și iluzii, așa că evită să așezi un om pe un piedestal sau să îl demonizezi pentru suferințele tale din trecut.
Când are loc eclipsa în Pești, de pe 17, în casa romantismului și a flirturilor, așteaptă-te să sară scântei. Vin emoții intense, de nicăieri, și ești atât de atras/ă de cineva că simți că iei foc în preajma lui/ei. De aici și până la o sarcină neprevăzută nu mai e decât un pas.
Iar acel pas, de va fi făcut, va fi imediat urmat de un altul. În perioada 19-21 septembrie, Soarele în Fecioară formează câte un trigon cu Uranus și Pluto. Ai potențial de relație nouă sau de cerere în căsătorie. Cireașa de pe tortul lui septembrie 2024? Venus intră în semnul tău pe 22 și de acum încolo toți ochii sunt pe tine!
Zodiile care nu pot rezista niciodată tentațiilor. Ar pica sigur în ispită la Insula Iubirii
CAPRICORN. Gata, nu mai suporți ideea de a avea iubire numai cu jumătăți de măsură, spun astrele. Marte în Rac se află în zona parteneriatelor serioase, pe termen lung, iar în această casă te poate face să treci la următorul nivel într-o relație sau să renunți la aplicațiile de dating dacă ești single și să iei situația „în propriile mâini”. Oricum ar fi, potențialul de iubite împărtășită prin depășirea zonei de confort e imens.
Mai târziu, pe 17, în vremea Eclipsei în Pești, o să spui exact ceea ce gândești. E o veste bună că renunți la filtre, mai ales că aceste cuvinte răsar de undeva din adânc. Ai avut tot timpul să reflectezi la ce voiai de când Pluto a revenit pentru o scurtă perioadă în semnul tău și odată cu Luna Nouă în Fecioară.
PEȘTI. E plin de iubire în harta astrologică a lui septembrie 2024! Mai ales Luna Nouă de pe 2 e un prilej să ieși din casă, căci casa parteneriatelor vrea „carne proaspătă”. Dacă ești single, poți întâlni pe cineva incitant, dacă ești în relație, atunci duci lucrurile mai departe. Nu va fi numai atracție pasageră, însă, Venus în Balanță te apropie de cineva cu interese intelectuale similare. Marte în Rac și în a cincea ta casă face să plouă cu romantism, cu creativitate și cu distracție în noua relație.
Eclipsa de pe 17 poate să însemne și finalul unei relații toxice. Fii un războinic al propriei cauze și spune exact ceea ce gândești. O despărțire înseamnă spațiu liber pentru o nouă iubire când Venus intră în Scorpion și în a noua casă, a aventurii. Scânteia aprinsă cu cineva diferit e palpabilă.
Aceste cinci semne au șansa la o relație nouă în horoscopul de dragoste din septembrie 2024! Taurul, Racul, Scorpionul, Peștii și Capricornul sunt gata să primească iubirea în brațele lor!
Surse articol: yourtango, yahoo.com, astrostyle, bustle
Tags: zodia capricorn, zodia rac, zodia scorpion, Zodia Capricorn, Zodia Pesti