Balanța de septembrie versus Balanța de octombrie: care este diferența dintre ele
Toți știm deja că doi oameni care s-au născut în același semn zodiacal au multe lucruri în comun. Dar adevărul este că ei nu seamănă ca două picături de apă, mai ales dacă datele nașterii lor se află la cele două extreme ale sezonului zodiei respective (început versus sfârșit). De exemplu, Balanțele care au venit pe lume în septembrie nu sunt deloc la fel ca Balanțele care s-au născut într-o zi din octombrie.
Din punct de vedere astrologic, este perfect normal ca persoanele cu aceeași zodie să aibă și trăsături distinctive. De ce? Personalitatea fiecărui om este conturată de mai mulți factori, cum ar fi luna, ziua și ora nașterii, dar și contextul astral din momentul în care s-a născut respectivul. În plus, se ia în calcul și ascendentul fiecăruia.
Ei bine, dacă ești Balanță și te-ai născut în septembrie, nu vei semăna foarte tare cu o Balanță născută în octombrie. Diferențele existente între voi s-ar putea să fie mai mari decât asemănările. Da, chiar este posibil! Balanțele sunt calme, echilibrate, răbdătoare și gândesc mult înainte de a lua decizii – asta se știe. Dar au și alte calități sau defecte distinctive, în funcție de perioada nașterii.
Acum îți voi explica și cum îți dai seama ce fel de Balanță ești! Orice sezon al fiecărei zodii este împărțit în trei decade (li se mai spune și decani). Ce înseamnă asta? Fiecare semn ocupă exact 30 de grade pe roata zodiacalului, deci primele 10 grade ale unui semn alcătuiesc primul decan, a doua serie de 10 grade reprezintă al doilea decan, iar ultimele 10 grade simbolizează al treilea decan. În călătoria lui, Soarele avansează cu aproximativ un grad pe zi în timpul fiecărui anotimp astrologic, iar asta înseamnă că o zi este echivalentul unui grad.
Iată cum este făcută clasificarea în cazul acestei zodii:
Prima decadă (23 septembrie – 2 octombrie) – persoanele născute în acest interval sunt idealiste, au o pasiune aparte pentru evaluări exacte și întotdeauna obțin reușita după a doua încercare. De ce? Nu sunt mulțumite niciodată din prima, fiindcă obiectivele lor sunt în continuă schimbare.
A doua decadă (3 octombrie – 13 octombrie) – aceste Balanțe sunt perseverente și consecvente, ceea ce înseamnă că își urmează obiectivele destul de des. Sunt sensibile, pesimiste și pot fi rănite ușor, mai ales când nu le iese ce și-au propus.
A treia decadă (14 octombrie – 23 octombrie) – cei născuți în această perioadă sunt altruiști, generoși, au înclinații artistice și reușesc să obțină rapid o stabilitate financiară.
Iată principalele diferențe dintre Balanța din septembrie și cea din octombrie:
1. Balanțele din septembrie au acel farmec de neegalat
Sunt guvernate de Venus, planeta iubirii, a romantismului și a frumuseții. Asta înseamnă că sunt romantice, diplomatice, fermecătoare și încântă pe toată lumea cu șarmul lor. Caută echilibrul în toate și sunt de fiecare dată un punct de sprijin pentru cei din jur.
2. Balanțele din octombrie sunt logice și nu se lasă pradă emoțiilor
Acestea au și o planetă secundară care le influențează parcursul - fie Mercur, fie Uranus. Din acest motiv, sunt mai axate pe raționalitate și fac alegeri doar cu mintea. De asemenea, sunt obiective și nu lasă emoțiile să ne influențeze deciziile. Nehotărârea lor ascunde o strategie bine pusă la punct, prin intermediul căreia analizează toate datele problemei.
3. Balanțele din septembrie fac tot posibilul pentru a se asigura că este pace în jur
Sunt simbolizate chiar de o balanță cu ganterele echilibrate și reflectă în totalitate abordarea lor asupra lumii. Se asigură întotdeauna că totul este în ordine printre apropiații lor și că nimeni nu suferă. Dacă observă ceva nereguli, se implică pentru a rezolva totul. Cel mai rău le doare să vadă că persoanele dragi nu sunt mulțumite cu viața pe care o au.
4. Balanțele din octombrie sunt mai axate pe comunicare
Când vine vorba de inițierea unor conexiuni sociale, Balanțele născute în a treia decadă a sezonului sunt cele mai bune. Știu întotdeauna cum să pornească o discuție, având în vedere că sunt influențate de Mercur, planeta gândirii. E ca și cum ar intra în mintea interlocutorului și ar afla ce așteaptă acesta să audă.
5. Balanțele din septembrie sunt mai orientate spre relații
Fiindcă le conduce Venus, intenția lor este de a crea relații bazate pe sentimente sincere și profunde. Le place să flirteze și prin viață când se îndrăgostesc. Pentru ele, contează mai mult conexiunea sufletească decât orice altceva.
6. Balanțele din octombrie sunt pasionate de justiție
Acestea au simțul dreptății bine dezvoltat, mai ales dacă s-au născut în a doua decadă a perioadei și sunt influențate de Uranus, planeta inovației și a schimbării. Ele nu acceptă prieteniile de complezență și vorbesc întotdeauna dacă li se pare că o persoană apropiată greșește. Vor să restabilească ordinea în lume și chiar luptă împotriva nedreptăților.
Tu ai observat aceste diferențe la prietenii tăi Balanță născuți în perioade diferite ale sezonului?
Citește și: Cum să ai o relație fericită cu un nativ Balanță
Surse articol: Bustle, Zodiace, Thelibralounge